Turist în ţara mea: Cascada Cailor

Print Friendly, PDF & Email

Eram în inima Maramureşului, văzusem deja Valea Vaserului, Moiseiul, Vişeul, Pasul Prislop, nu se făcea să fim atât de aproape şi să nu ne mirăm şi de frumuseţea Cascadei Cailor, cea mai înaltă cădere de apă din România.

Aşadar, luni dimineața, am pornit spre Cascada Cailor. Din stațiunea Baia Borșa se poate merge cu mașina 5 km, iar pe jos încă trei. Noi am optat pentru a doua variantă, cu telescaunul până pe platou, iar pe jos 40 de minute prin pădure. Un bilet la telescaun costă 30 de lei dus-întors pentru adulți sau 15 pentru copii, iar durata călătoriei e de 17 minute. Nu se fac reduceri studenților. Cu o zi înainte, în drumul nostru spre Pasul Prislop, văzusem din mașină pârtia înzăpezită. A fost motivul pentru care fiul meu a rămas la bunici, nu aveam la noi bocanci de iarnă mărimea lui. La baza pârtiei, am rămas șocați de cât de tare se topise în nici 24 de ore. Ne venea să verificăm fotografiile făcute în ziua precedentă, părea că mintea ne joacă feste.

Multă lume a decis să facă o drumeție la Cascada Cailor în a doua zi de Paşte! Erau grupuri mari de turiști din țară care erau cazați la pensiunile din Borșa, localnici deciși să reducă ravagiile mâncărurilor consistente de la sărbători, străini ca ai noștri, montaniarzi echipați până-n dinți, proaspăt scoși din hibernare. Muntele era mai aglomerat decât centrul Borșei. Erau 21 de grade, era păcat de stat în casă. În vale lăsasem primăvară. Pe pârtie, sub scaunele suspendate, zăpada se topea sub ochii noștri. Se formau şuvoiaie subțiri de apă ce spălau muntele de iarnă.

Peisajele ce se deschid sunt uimitoare: orașul întins pe dealuri, stâne, căpiţe de fân din vara trecută, animale, muguri gata să puşte, vile cochete, case părăsite, lucrări agricole începute, dealuri şi munţi de pus pe screen saverele calculatoarelor. Ne-am umplut sufletul de frumosul din jur şi am urmat traseul spre Cascada Cailor.  Traseul nu e dificil, e accesibil tuturor categoriilor de vârstă, indiferent de forma fizică.

Pe platoul de la capătul telescaunului, natura ne-a oferit un spectacol de neuitat. Brânduşe vesele se iţeau din maroniul ierbii trecute, iar zăpada încă netopită înrăma acest tablou minunat. Nu mai conteneam să ne facem fotografii, dar ne-am abţinut să le rupem. Nu pot garanta că n-am deranjat câteva în poza tăvălită, dar am căutat anume o zonă mai golaşă, care să nu înregistreze multe victime florale.

Cascada Cailor se găseşte în Munţii Rodnei, în Rezervatia Piatra Rea, întinsă  pe 17 hectare. E la o altitudine de 1300 m şi deţine titlul de cea mai înaltă cădere de apă din România. Cu cele trei trepte ale sale, una de 40 m, a doua de 20 m, şi a treia iar de 40, însumează 90 m cădere. S-a format într-o căldare glaciară a vârfurilor Pietrosul Rodnei şi Piatra Albă. În circul glaciar se adună apa provenită din topirea zăpezii şi din precipitaţii, iar surplusul se revarsă pe abruptul de stâncă prin locul numit Podul Cailor. Debitul cel mai mare de apă se înregistrează acum, la început de primăvară.

Ceea ce se dezvăluie turiştilor e partea finală a unui canion ce are nu mai puţin de zece cascade, însă explorarea lui e dificilă, se recomandă doar experimentaţilor. Legenda spune că, pe vremuri,  oamenii îşi trimiteau la păscut pe păşunile alpine turmele de oi şi hergheliile de cai. Una dintre acestea a fost încolţită de urşi, iar căluţii s-au aruncat în hăul prăpastiei într-o încercare disperată de a scăpa de colţii fioroşi. Lacrimile de durere ale păstorilor ar fi creat spectaculoasa cascadă. Dacă închizi bine ochii şi-ţi goleşti mintea, încă le mai poţi auzi tropotul.  În lunile de vară, statisticile au înregistrat până la 2000 de vizitatori pe zi. Eu o mai văzusem, dar de fiecare dată mă reîndrăgostesc de ea. Am plecat obosiţi, dar fericiţi şi cu tolba plină de fotografii spectaculoase şi multe amintiri.

Curtea socrilor mei era plină de oaspeţi. Ne-am întâlnit cu naşii de cununie şi am încins româneşte grătarul.

Cu greu ne-am luat rămas bun şi am plecat spre Baia Mare. Aici am mai făcut un pit stop la soră-mea acasă, care avea curtea plină de prieteni veniţi la stropit. Cumnatul meu e un artist complet, unul dintre cei mai cunoscuţi din oraş, Szilard Szekely:  pictor, grafician, chitarist, creator de animaţii, vocalist într-o trupă rock… şi nu îl laud pentru că e însurat cu soră-mea, credeţi-mă. Dacă vreţi să vă convingeţi că nu bat câmpii, daţi o geană pe următorul link. https://www.szekelyszilard.com

Cecilia şi Jonathan au fost foarte impresionaţi de vizita în atelierul lui, de lucrări şi de conversaţia savuroasă. Abia seara ne-am despărţit.

I-am întrebat pe cei doi voluntari ce impresii le-a lăsat aventura noastră maramureşeană şi vă reproduc răspunsurile lor. Doar le-am tradus, vă garantez că nu le-am înflorit cu nimic:  „Cum aş putea descrie aceste fantastice zile de sărbătoare? Uimitor, frumos, intens! Cele mai frumoase lucruri se petrec atunci când nu le plănuieşti: tocmai ajunsesem în Vişeu împreună cu colegul de apartament, încercam să descoperim oraşul, când am auzit că ne-a strigat cineva dintr-o maşină! Aşa a început totul! Am petrecut tot weekendul cu familia lui Ovi. Am avut ocazia să sărbătorim Paştele ortodox în cel mai tradiţional mod, cu mâncare gătită în casă, ouă încondeiate şi cozonac. Am avut parte de o primire incerdibil de caldă. A fost pentru prima dată când am avut şansa să vedem Maramureşul şi cultura românească dintr-o altă perspectivă. Am vizitat mănăstirea de la Moisei, frumoasa Cascadă a Cailor şi am luat vechiul tren, Mocăniţa. Peisajele sunt uimitoare, se simte clar că a venit primăvara. Trei zile de imersiune în Maramureş, alături de o familie minunată! A fost cel mai frumos Paşte pe care l-am fi putut avea vreodată! ” (Cecilia Fini, Italia)

„Zilele de sărbătoare petrecute în Maramureş cu ocazia Paştelui marchează pentru mine cea mai autentică plonjare în cultura românească de până acum. După Crăciun, aveam impresia că ştiu destul de multe lucruri despre cultura acestui popor, dar sărbătoarea de Paște m-a surprins şi mai mult. Acest week-end m-a dus şi în sălbăticia naturii maramureşene. Fusesem înainte în Maramureşul istoric, dar nu văzusem Munţii Rodnei, nu hoinărisem prin Parcul Naţional al Maramureşului. Nu mai fusesem niciodată cu Mocăniţa. Acest weekend a fost pentru mine legat de spiritualitate. Slujba de Paşte a fost cu adevărat impresionantă. Sunt spectaculoase ritualurile, straiele populare, lumânările aprinse şi coşărcile duse la sfinţit. Tradiţiile sunt păstrate de foarte multă lume, ceea ce e foarte diferit de ţara mea. Combinaţia dintre natură şi cultură a fost unică, nu mai avusesem acces la ea, înainte. Mănăstirile vizitate erau situate în locuri spectaculoase, înconjurate de piscuri înzăpezite. Am avut şansa să petrec o noapte la Mănăstirea Moisei. M-am trezit în cel mai extraordinar mod: tradiţionala toacă chema lumea la rugăciune, iar oamenii cântau cu toţii „Cristos a înviat din morţi…” Apoi, am păşit afară şi am respirat aerul proaspăt de munte. Totul, sub un soare arzător. Am trăit, într-adevăr, un miracol de Paşte.

Dacă n-aş fi trăit astfel acest weekend, aş fi părăsit România cu o imagine incompletă a naturii şi a tradiţiilor acestei ţări. După şase luni, în sfârşit pot să spun că am vizitat Maramureşul.“ (Jonathan van Varik, Olanda)

Acesta e încă un crâmpei de Maramureş, care, alături de celelalte episoade ar putea completa puzzle-ul acestui colţ de ţară încă nevalorificat la potenţialul său real.

Lasă o impresie sau un comentariu

One thought on “Turist în ţara mea: Cascada Cailor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*