SaCalatorim.ro

Turist în ţara mea: Moisei

Print Friendly, PDF & Email

În fiecare an, de marile sărbători, mergem la Moisei, la socrii mei. Ovi, sotul meu e de acolo şi nicăieri nu-şi încarcă bateriile mai bine decât la sursa originară. Bunicii îşi astâmpără dorul de nepoţi, iar sărbătorile miros a tradiţie şi a copilărie. Ne-am luat copiii şi am pornit la drum. În Vişeu, pe marginea drumului, am trecut pe lângă doi dintre voluntarii EVS de la Asociaţia YMCA, unde activez şi eu de vreo 17 ani.

Ei au susţinut activităţi de voluntariat în ultimele şase luni în Baia Mare şi în împrejurimi, promovând drepturile omului şi metodele non-formale de dezvoltare personală. Au lucrat cu tineri şi copii defavorizaţi, cu elevi din mediul rural şi cu refugiaţii şi solicitanţii de azil de la Centrul de Refugiaţi din Şomcuta Mare. Cu mine aveau săptămânal ore de limbă română, ne ştim bine. Proiectul lor e pe final, din 5 au mai rămas doar doi. Am tras pe dreapta şi i-am strigat. Cecilia e din Italia, iar Jonathan din Olanda. Mare le-a fost mirarea când şi-au auzit numele! Veniseră cu autostopul şi a doua zi aveau locuri rezervate la Mocăniţă. De Înviere aveau cazare în apropiere, la un tânăr pe care îl găsiseră pe platforma couchsurfing, prin care unii oferă gratuit locuri de cazare.  I-am deturnat de la traseul lor şi i-am luat cu noi la Moisei, la socrii mei, la masă. Am prins o zi foarte călduroasă şi am întins masa în curte. Le-au plăcut atmosfera de familie, bucatele făcute în casă, licorile magice ale socrului meu şi Pietrosu înzăpezit ce se vede din fundul curţii. Ba chiar am încropit un atelier de vopsit ouă. Cu mânuţele lor au ales frunze, le-au lipit pe ouă şi le-au fixat în ciorapi, urmând să fie fierte şi vopsite. Nu mai văzuseră astfel de ouă niciodată, au fost încântaţi de procedură. Acasă la ei nu pregătesc ouă de Paște, cel mult le cumpără gata colorate de la supermarket.

Am mers la Monumentul Eroilor de la Moisei, situat pe o colină, în partea dintre Borşa a Moiseiului. O alee placată în piatră şi 44 de scări, simbol al anului masacrului, duc la platoul pe care e postat monumentul. Vida Gheza e cel care a sculptat în 1966, în lemn 12 statui reprezentând două chipuri umane şi 10 măşti tradiţionale. Ulterior, monumentul a fost refăcut în piatră, pentru a dăinui mai mult.

O placă comemorativă are inscripţionat următorul mesaj:  “S-a ridicat acest monument în memoria celor 29 de patrioți români uciși mişelește de hortiști la 14 Octombrie 1944. Glorie și veșnică recunoștință patrioților care s-au jertfit pentru libertatea României.”

Mi-am amintit că în clasa a IV a, am participat aici la un concurs de creaţie şi recitări, unde am şi luat un premiu . Poate că atunci Ovi era unul dintre pionierii care ne-a întâmpinat, iar soacra mea una dintre doamnele educatoare care ne-au oferit gogoşi. Cine ştie, poate drumurile ni s-au intersectat cu mult înainte de a ne cunoaşte?

Apoi am plecat la Mănăstirea Moisei. Poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi la 15 august, de Sfântă Mărie, devine neîncăpătoare pentru pelerinii veniţi pe jos, în grupuri mari, din judeţele învecinate. Lângă biserica nouă e ridicat altarul de vară, dovadă a măiestriei lucrătorilor în lemn. Mica biserică din curte, construită în 1599, îmbie la smerenie şi credinţă.

E uimitor cât poate dăinui lemnul, molidul în acest caz. În cei doar 12,5 metri lungime şi 4,5 lăţime, încape o istorie de peste 400 de ani. Se mai păstrază pe alocuri pictura originală, iar lumina filtrată prin micile ferestre e caldă şi blândă. Le-am explicat că intrarea joasă şi îngustă era o formă ingenioasă de protecţie împotriva năvălitorilor, care obişnuiau să intre călare şi să pângărească altarele; sau era o formă de a impune respect, fiecare fiind nevoit să se închine. În Sâmbăta de Paşte, după-amiază, era multă linişte, curăţenie şi pace, mănăstirea era pregătită pentru sutele de credincioşi ce aveau să-şi ia de aici Lumina Învierii.

Cu vizita la mănăstirea de la poalele Pietrosului ne-am încheiat prima zi. Ne-am făcut planuri de explorare mai amănunţită a acestui colţ de ţară în care găsim tradiţii şi omenie, ca nicăieri altundeva. Dacă sunteţi curioşi să ne însoţiţi în aventură, în episodul următor vom călători cu Mocăniţa şi vom fi la un pas de Bucovina, în Pasul Prislop.

 

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Close