Impresii din Sintra: Palatul National Pena

Si ne-am intors in Sintra! Acelasi tren, aceeasi gara, acelasi frumos centru istoric al orasului. Ne simteam, oarecum, de-ai locului! Asta pentru ca deja stiam unde sa mergem, ce sa mai vizitam, nu eram, ca si cu o zi inainte, in cautarea biroului turistic sau a statiei de autobuz. Astfel incat am avut ochi si pentru a admira frumoasa cladire a primariei locale, o constructie in care se imbina deja cunoscutul stil neomanuelin cu stilul decorativ renascentist.

Apoi am pornit la drum! Pentru a ajunge la Palatul Pena sant mai multe variante: cu autobuzul din piata centrala, cu masina inchiriata sau pe jos. Si cum de jur imprejur sunt numai paduri si munti, noi am ales ultima varianta. Sunt doar 3 km de mers prin acea padure frumoasa, diferenta de nivel este de numai 300-400 metri, drumul este sinuos si intortocheat, destul de obositor, cred, pentru cei care nu au o buna conditie fizica, dar aerul curat, mirosul vegetatiei, razele de soare care razbat printre frunzele copacilor te fac sa savurezi la maxim acea (aproape) o ora de mers.

Efortul este pe deplin rasplatit cand, dupa multe-multe curbe serpuitoare prin inima padurii zaresti in varful muntelui Palatul Pena.

Palatul are doua intrari, ambele situate la nordul Parcului Pena. Noi am intrat prin Poarta Lacurilor, pentru ca aceasta se gaseste pe acel drum care urca. De aici se mai merge inca vre-un kilometru pana la palat. Bineinteles ca exista varianta, pentru cei care nu pot merge pe jos, de a parcurge aceasta distanta cu un trenulet. Desi eram putin obositi dupa drumul de urcare, ne-am uitat unul la celalalt si ne-am spus: „Eeee…. pentru inca un kilometru…. ce e ala trenulet! Mergem pe jos prin gradina!”

Si nu am regretat deloc efortul suplimentar depus, pentru ca drumul pana la baza palatului ne-a purtat prin asa-numita Vale a Lacurilor, o gradina amenajata foarte frumos cu lacuri – unele mai mici, altele mai mari – cu lebede negre alunecand gratios pe apa, cu pesti colorati jucandu-se si lasandu-se admirati de turisti.

Parcul este foarte mare, intreg domeniul se intinde pe 200 ha de padure si este strabatut de numeroase poteci si alei, amenajate cu banci pentru a te odihni sau pentru a sta in tihna sa admiri imprejurimile. Din loc in loc sant podete, pesteri, fantani, sculpturi, sere si pepiniere cu camelii, trandafiri, rododendroni. Aleile sant umbrite de arbori adusi din toate colturile lumii: carpenul, sequoia si tuia din America de Nord, pinul marocan, gingko biloba din China sau arborele-feriga din Australia.

Odata zarit palatul, ai senzatia ca esti intr-un basm sau in cartile de povesti pentru copii sau ca privesti genericul desenelor animate Walt Disney. Toate aceste comparatii ti se invalmasesc in cap instantaneu in clipa in care te uiti la el. Asa colorat si asezat in varf de munte, cu portile lui mari, cu turnurile si meterezele, cu domurile si pasarelele totul apare ca o fantezie si te simti ca piticul din poveste, aflat in vizita la castelul printilor. Cert este ca, pentru cateva momente, ne-am simtit, din nou, copii. Pur si simplu, doar privindu-l.

Constructia Palatului Pena a durat 12 ani si a inceput in anul 1840, pe fundatia unei manastiri din sec XV, pentru a servi ca resedinta in timpul domniei reginei Maria a II-a si a printului consort Fernando al II-lea. Este un palat extravagant si plin de culoare, o lucrare reprezentativa a romantismului portughez, care imbina stilurile gotic si baroc cu arhitectura tipic maura.

Cladirea principala este decorata cu placi de culoare violet care au un model geometric maur si este ornamentata cu bogate sculpturi in piatra si cupole aurite. Ceea ce atrage atentia este Tritonul, o creatura gigantica, jumatate om-jumatate peste, care tine in spate intreaga greutate a unui balcon minutios sculptat, o alegorie ce reprezinta legatura dintre mare si pamant. Aceasta sculptura se afla deasupra intrarii spre Curtea Arcadelor, unde castelul se imparte in doua aripi distincte: Palatul Vechi, cu fatada de culoare rosie si Palatul Nou, cu fatada de culoare galben-ocru.

In interior, traseul de vizitare este destul de simplist, cu trecere dintr-o camera in alta, fiecare avand o tematica diferita. Spatiile sant destul de mici, putin prea incarcate de mobilier si alte elemente decorative. Din dorinta de a expune cat mai multe piese, administratorii au cam aglomerat compartimentarile cu mobilier din sec XIX, comprimand spatiul si caile de acces.

Am vizitat incaperile, trecand rand pe rand prin Salonul Verde, Salonul Indian, Sala Mare, Sala Portelanurilor, Sala Araba, dormitoarele regale si tot felul de coridoare de trecere. Toate sant foarte bine pastrate, pline de mobilier, tablouri, bibelouri, statui, obiecte de decor ce au apartinut regilor portughezi.

Mobilierul este extraordinar de frumos, unele piese sant din lemn de trandafir, altele au incrustatii de sidef, iar altele erau atat de minutios sculptate, incat pareau facute dintr-o dantela cu fir gros. Cu toata aceasta abundenta de obiecte valoroase, atmosfera nu ne-a lasat, totusi, senzatia de opulenta, de fast gresit etalat.

Am incheiat turul castelului plimbandu-ne pe terasele exterioare, trecand prin toate turnuletele, odihnindu-ne pe bancutele de piatra si admirand panorama deosebita pe care o aveam de la acea inaltime.