Ce poți vizita la Viena într-o singură zi

Print Friendly, PDF & Email

Moş Crăciun de anul trecut mi-a făcut cadou o excursie în Elveţia, la Basel (vezi povestea în articolul precedent). Moşul meu are credit în franci elveţieni, aşa că m-a trimis la buget redus. Ştiam ce mă aşteaptă, mai fusesem în astfel de deplasări. Eu sunt un om modest şi simplul fapt că pornesc la drum spre oriunde, îmi aduce o enormă bucurie. Am călătorit cu autocarul cu prieteni vechi şi pe traseu mi-am făcut alţii noi. Călătoria cu acest mijloc de transport până în Elveţia ne-a oferit prilejul să petrecem o zi în Viena. Există reguli stricte legate de diagrame, pauze pentru şoferi şi alte strategii care îmi sunt străine. Noi am luat-o ca pe o oportunitate să descoperim capitala Austriei în splendoarea iernii, cu miros de vin fiert şi scorţişoară.

Dis de dimineaţă nu se deschiseră cafenelele, târgul de Crăciun sau vreun chioşculeţ unde să ne energizăm cu o cafea. În aceste condiţii, vreo 20 din autocar am rezonat la ideea lui Gaius să ne luăm un abonament pentru o zi pe toate mijloacele de transport  în comun (7,60 euro) şi să vizităm cartierul  Landstraße, cunoscut şi ca Sectorul 3. Am luat metroul, tramvaiul şi am umblat pe jos, până am ajuns la năstruşnicele clădiri proiectate sau renovate de Friedensreich Hundertwasser (1928-2000), originalul pictor, grafician şi architect austriac.

 

KunstHausWien e un muzeu privat inaugurat în anul 1991, amenajat într-o fostă fabrică de mobilă, fiind singurul din lume în care se regăsesc permanent creaţiile marelui artist. Cu ai săi 4000 de metri pătraţi, muzeul găzduieşte numeroase expoziţii intenaţionale şi anual îi calcă pragul peste 200.000 de vizitatori .

Hundertwasserhaus e o clădire de apartamente aflată în apropierea muzeului, proiectată de Hundertwasser şi finalizată în 1986. Adept al ideii că “linia dreaptă nu corespunde naturii”, Hundertwasser şi-a dat frâu liber imaginaţiei, sfidând orice regulă arhitecturală clasică. Semnătura artistului e recognoscibilă prin liniile curbe sau spiralate, lipsa delimitării clare dintre etaje, aplicaţiile neaştepate de mozaic, asocierea surprinzătoare a culorilor.

Ochiul meu neavizat le-a perceput ca pe nişte clădiri vesele care dansează, într-o caldă îmbrăţişare cu elemente naturale ce ţâşnesc din betoane. Gândul m-a dus puţin la Gaudi, dar artiştii se aseamănă doar prin stilul nonconformist şi poate prin nuanţele vii ale culorilor.

În acelaşi cartier ne-am oprit la o cafenea încăpătoare, în care întregul grup şi-a satifăcut poftele matinale. Dacă tot aveam achiziţionat abonamentul, am decis să-l folosim şi să ne îndreptăm spre  Palatul Schönbrunn.

Pentru vizitare e bine să îţi faci rezervare din timp sau să te pregăteşti pentru vreo două ore de aşteptare, însă noi ne propusesem să ne plimbăm în grădinile exterioare şi să vizităm târgul de Crăciun amenajat în curte. Odată coborâţi din tramvai la staţia de la castel, am rămas năuciţi de atâta grandoare. Unii fuseseră deja în vizită vara, când totul e verde sau înflorit. Eu mai apucasem o dată să mă plimb pe domeniu tot iarna, tot în drum spre altă întâlnire Taize. Sunt convinsă că în anotimpul estival e mai spectaculos, dar eu am rămas fermecată şi la sfârşit de decembrie. Am prins o zi superbă, eram înconjurată de oameni entuziaşti şi relaxaţi, aşa că am trăit intens fiecare secundă şi am râs mult. Întreaga mea călătorie am râs, de fapt. Era atmosferă de vacanţă, iar noi ne simţeam ca în tabără, când orice glumă pare a fi bună.

Traducerea denumirii palatului e „fântână frumoasă”, iar impresionantul monument ridicat în stil rococo e unul din principalele obiective turistice din Austria. Face parte din anul 1996 din patrimoniul Mondial UNESCO. Palatul a fost reşedinţă de vară pentru dinastia Habsburgilor, iar construcţia sa a început în anul 1642. După multiple distrugeri sau reconfigurări, forma în care se păstrează astăzi a fost desăvârşită în perioada domniei Mariei Terezia. Intenţia soţului Mariei Terezia, împăratul Francisc I Ştefan a fost de a-l egala în grandoare pe cel de la Versailles, iar eu înclin să cred că a reuşit. Clădirea are 1441 de încăperi, însă publicul are acces în 45 dintre ele. Aici au avut loc o multitudine de evenimente istorice: pe scena teatrului palatului a apărut Haydn şi Mozart; Napoleon a fost găzduit o vreme la palat;  Împăratul Carol I a abdicat în anul 1918; în anul 1961 a fost locul de întâlnire între John F Kennedy şi Nikita Hruşciov.

De-a lungul timpului, patrimoniul palatului s-a îmbogăţit. În anul 1752, aici a fost deschisă prima grădină zoologică din lume. E funcţională şi în zilele noastre, e modernizată şi amenajată prietenos pentru animale, iar de patru ori chiar a fost nominalizată printre cele mai bune grădini  zoologice din toată Europa. În anul 1828  s-a deschis o grădină botanică. În 1695 e amenajat un labirint în grădina franceză. În anul 1755 e înfiinţată o seră cu palmieri şi o orangerie. Pe imensa platformă dintre palat şi Fântâna Soarelui e deschisă o grădină cu 32 de sculpturi reprezentând zeităţi şi virtuţi şi se numeşte Marele Parter.

Sursa: www.schoenbrunn.at

Grădina englezească s-a construit între 1828-1852. Glorietta s-a ridicat în vârful colinei în anul 1775 şi oferă o panoramă care îţi taie răsuflarea. Acum găzduieşte o cafenea luxoasă, dar noi n-am îndrăznit să-i trecem pragul, ne-am mulţumit cu nişte poze din exterior şi cu priveliştea de la terasă. Cu gândul, mi-am permis să mă proiectez la o cină cu muzică live, la braţ cu soţul meu „împăiat” într-un costum elegant, sprijinit doar de fiţă într-un baston de fildeş, nu din considerente şchiopeşti, cu un joben negru în mână, semănând mai mult cu Pierce Brosnan, decât cu el însuşi. Tot în fantezia mea eu eram superbă, în sfârşit suplă, semănam cu Salma Hayek şi tocmai îi acceptam invitaţia la dans.

Mi s-a curmat fantezia la anunţul colegilor, că după vreo 3 ore de plimbare şi cam 15.000 de paşi, ar fi vremea să facem cale-ntoarsă. Am mai zăbovit la târgul de Crăciun din curtea palatului, unde unii au spus da vinului fiert, delicioşilor cârnaţi, faimosului ştrudel sau feluritelor produse expuse la căsuţele ca de turtă dulce. Apoi am rătăcit pe străzile din centru, împodobite pentru sărbătorile de iarnă. O parte din grup şi-a refăcut puterile la un restaurant grecesc, alţii la o shaormerie, nu se mai punea problema să încăpem undeva cu toţii. Viena e un oraş aglomerat.


Domul Sf. Ştefan domneşte peste întregul centru istoric. Are uşile deschise gratuit pentru turişti, însă doar în nava principală. Pentru vizite mai elaborate şi ghizi însoţitori, există tarife speciale.

Construcţia datează din secolul al XII lea şi reprezintă cea mai semnificativă construcţie gotică din Austria. Ţiglele colorate cu stema oraşului, a Austriei şi vulturul imperial cu două capete, impresionează încă din exterior. Construcţia din piatră e o dantelărie în sine, o îngemănare de stil romanic şi baroc. Are dimensiuni impresionante, 107,2 , lungime, 34,2 înălţime. Are patru turnuri, 13 clopote şi e un simbol al Vienei.

Piaţa în care se află domul mişuna de forfotă, turişti cu sutele, statui vivante, animatori stradali, caleşti trase de cai înstruţaţi, dotaţi cu saci pentru colectarea deşeurilor biologice,  atmosferă de sărbătoare.

Întregul centru istoric face parte din 2001 din patrimoniul UNESCO. Ne-am mai plimbat împleticindu-ne deja de oboseală pe lângă Opera de Stat, Academia de Arte Frumoase, Muzeul de Istorie Naturală, Târgul de Crăciun, Palatele Regale, într-o continuă admiraţie. Am trecut din nou, ca în urmă cu doi ani, pe lângă sediul mamă a băncii mele de acasă, unde n-am rezistat tentaţiei şi i-am scos limba, transmiţându-i sincerele şi profundele mele resentimente.

Urma o altă noapte în autocar: reprize iepureşti de nani în poziţii contorsionate, izolire întinse pe culoar, pasageri răşchiraţi te miri pe unde, miresme fel de fel, celebre filme cu bătăi, junghiuri, pauze de toaletă fix când prindeai o poziţie ce-ţi promitea somn…. Poate vă întrebaţi de ce ar călători cineva în astfel de condiţii. Nu sunt numai minusuri, vă garantez. Preţul e rezonabil, atmosfera e de tabără, orice autocar e dotat cu măcar un chitarist, textele cântecelor sunt accesibile tuturor pe net, bancurile par mai amuzante când rulează sub tine roţi, iar hohotele de râs sunt mai năvalnice, seamănă cu cele din copilărie.

Zorii zilei aveau să ne găsească în Basel, locul destinaţiei noastre. Ne aflam într-un ,,pelerinaj al încrederii pe pământ”, după cum au declarat organizatorii. Însă dincolo de orice conotaţii religioase, călătoria noastră era un drum interior, de redescoperire şi apreciere a lucrurilor simple şi fireşti, de apropiere faţă de semeni.

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*