SaCalatorim.ro

Turist in ţara mea: ,,Castelul cu inorogi” de la Mănăstirea

Print Friendly, PDF & Email

În satul Mănăstirea, comuna Mica, judeţul Cluj, se mai pot vedea ruinele Castelului Korniş, înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010, unde figurează ca având “valoare de patrimoniu cultural de interes naţional (monumente naţionale de valoare excepţională)“. Această titulatură nu i-a adus niciun avantaj, starea actuală e cea de ruină. Pe vremuri, castelul era considerat unul dintre cele mai frumoase construcții renascentiste din Transilvania. Următoarea imagine e un tablou realizat de o mătuşă de-a mea, Viorica Bogos, după una dintre puţinele fotografii păstrate din vremea de glorie a castelui.

Era cunoscut şi sub denumirea de ,,Castelul cu inorogi”, denumire strâns legată de blazonul familiei nobiliare Korniş. Originea numelul maghiar vine din latinescul „unikornis”, a cărui traducere e ,,inorog”. Aceste animale mitice sunt reprezentate şi pe blazonul familiei nobiliare, Unicornii au fost aduşi la castelul din Mănăstirea din faţa Bisericii Franciscane din Cluj. În toamna lui 2016 s-a înregistrat o tentativă de furt a acestora. Unul cântăreşte 1,5 tone, impediment neluat în calcul de hoţi. Frânghiile au cedat, iar statuile au fost recuperate şi depozitate în siguranţă până când castelul va cunoaşte vremuri mai bune.

Eu am o fire optimistă, dar nu văd o posibilă reconstrucţie a castelului în viitorul apropiat sau îndepărtat.

Construit de către Kristóf Keresztúri între 1573-1593, în stil renascentist, castelul a fost reconstruit, de-a lungul timpului fiindu-i adăugate anexe şi corpuri noi de clădire. În anul 1673 intră în proprietatea familiei Korniş, iar Gáspár Kornis îi ridică încă un nivel. Sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial înseamnă sfârşitul dinastiei Korniş. Aceştia fug în 1944, iar patrimoniul cade pradă mulţimii ce dorea o nouă orânduire. Se distruge tot ce se poate. O bibliotecă impresionantă de cărţi rare, strânse de nobili în 300 de ani şi însumând 9000 de volume ajunge în foc sau pe apa Someşului. O impresionantă colecţie cingetică e furată sau distrusă. Colecţia de arme dispare şi ea, se distrug, demolează sau se incendiază elemnte ale clădirii: mobilier, ornamente, tablouri, decoraţiuni, cărămizi, sobe, grinzi…toate simbloluri ale unei lumi apuse. Întregul edificiu e transformat de comunişti în siloz şi centru cultural. Prin anii 70 a existat o tentativă de restaurare, dar a eşuat lamentabil.

În vecinătatea castelului, familia nobiliară a fost construit o şcoală pentru alfabetizarea sătenilor. A funcţionat până prin anii 2000, dar acum e aproape prăbuşită. Printre ruine încă se poate vedea vechiul mobilier şcolar. Clădirea a fost foarte frumoasă la vremea ei, cu arcade şi colonadă în stil antic. Lângă ea a fost construită o şcoală nouă, care e oricum nefuncţională în urma ideilor creţe de comasare a instituțiilor de învățământ din urmă cu ceva timp.

Vizitând ruinele castelului, m-au năpădit aceleaşi sentimente care m-au încercat în judeţul Alba, satul Colţeşti, când am urcat pe colina pe care încă străjuiesc ruinele vechii cetăţi medievale. Atâta potenţial zace în ţara asta, iar noi avem marele talent de a rata toate trenurile pe care ni le trimite istoria. Ne lăsăm copleşiţi de tăvălugul de zi cu zi, preocupaţi să supravieţuim şi ne lăsăm conduşi la nesfârşit de şlehte de idioţi fără viziune şi fără alte deziderate decât de a-şi burduşi propriile buzunare.

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Close