Impresii din Mulhouse, Franța

Print Friendly, PDF & Email

Așa cum spuneam în articolele anterioare (vezi aici), participarea la programul Taize nu este doar o excursie cu autocarul din punctul A în punctul B. Este mai mult despre experiențele oferite de o călătorie în grup, cu mai multe opriri pe traseu, cu vizite și descoperiri care îți rămân întipărite pe vecie în suflet.

Cazarea oferită de organizatori lângă Basel, dar în Franţa, ne-a oferit şansa de a vizita un oraş care nu era pe lista noastră de obiective. Într-o după-amiază am renunţat la deplasarea în Basel şi ne-am oprit la jumătatea drumului, în oraşul Mulhouse. I-am cutreierat străduţele, i-am descoperit farmecul și nu am regretat!

Oraş înfrăţit cu Timişoara de peste 20 de ani, Mulhouse e al doilea oraș important din Alsacia, după Strasbourg. Pe emblema oraşului e reprezentată o moară, de la o veche legendă conform căreia fiica morarului din localitate a îngrijit un războinic rănit, între ei legându-se o frumoasă poveste de iubire. Traducerea germană a denumirii oraşului e ,,Casa Morii”.

Oraşul are o istorie tulbure şi zbuciumată. În anul 1798, după Revoluţia Franceză, e anexat Franţei, când cunoaşte o înflorire economică. În urma războiului franco-prusac e alipit în anul 1870 Germaniei, pentru ca după Primul Război Mondial, în 1918, să devină din nou parte componentă a Franţei. Din 1940-1944, oraşul se află sub ocupaţia nazistă. La eliberare, oraşul necesită lucrări de reconstrucţie, fiind puternic afectat de bombardamente. 

Se dezvoltă cu precădere industria textilă şi automobilistică, reprezentată aici de uzina Peugeot. De altfel, aici se poate vizita cel mai mare muzeu de cale ferată din Europa Cite du Train (Orașul trenului) sau cea mai mare colecţie mondială de automobile Bugatti, Colecția Schlumpf și Cité de l’Automobile (Orașul automobilului). Viaţa culturală a oraşului Mulhouse e una vibrantă. La Filature e un edificiu cultural care reuneşte Orchestra Simfonică din Mulhouse, Opera Naţională şi multe săli de spectacole. În oraş se organizează un carnaval, un Festival de Jazz, Salonul Anticarilor, Festivalul Auto, Târgul de Crăciun… În anul 2008, oraşului i s-a acrodat titulatura de Ville d’Art et d’Histoire (Oras al artei si al istoriei) pentru moştenirea arhitecturală, istorică şi de patrimoniu. 

Grădina Zoologică și Botanică din Mulhouse sunt locurile preferate atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori. Aşezată la marginea pădurii Tennenwald, Grădina Zoologică se întinde pe 25 de hectare şi adăposteşte peste 1000 de animale din 170 de specii, fiind înfiinţată în anul 1868. Grădinii Botanice îi trec anual pragul peste 17.000 de vizitatori străini. Poartă titlul de „Jardin remarquables” şi e un punct de atracţie a oraşului.

 

În scurta noastră vizită nu am bifat aceste obiective, noi ne-am plimbat prin centru şi i-am prins doar puţin din farmec. Ne-am savurat cafeaua la una dintre cochetele cafenele şi chiar am aruncat o privire într-un centru comercial.

Clădirea roz este Hotel de Ville, datează din anul 1552 şi a funcţionat ca Primărie până în anul 1798. Acum, la parter se găseşte un Centru de Informare Turistică şi un Muzeu de Istorie. La etaj se află sala de ceremonii şi întâlniri ale consiliului. Ridicată în stil arhitectural renascentist, are o faţadă acoperită cu picturi reprezentând alegoric dreptatea, curajul, credinţa, caritatea şi alte virtuţi.

Temple Saint- Etienne, sau Catedrala din Mulhouse, tronează în piaţa centrală a oraşului numită Place de la Reunion. A fost înălţată în stil neo-gotic între anii 1858-1866 pe locul unei foste biserici din secolul al XII lea, ale cărei vitralii originale se mai păstrează. E proiectată de arhitectul Jean Baptiste Schacre, iar cei 97 de metri îi conferă titlul de cea mai înaltă biserică protestantă din Franţa. La vizita noastră, în faţa impresionantei catedrale era un târg de Crăciun, iar roata uriaşă de observare invita turiştii la o plimbare la înălţimi.

Aşteptând tramvaiul care să ne ducă în sătucul nostru francez, am asistat la o scenă ce nu ne-a făcut cinste. Deşi tramvaiul era pe jumătate gol, fiind locuri berechet, uşa de la intrare a fost blocată de două cetăţene vorbitoare de limbă română, care şi-au parcat între uşi căruciorul cu un copil nu mai mare de doi ani. De ce nu închideau uşa?! Ca să-şi termine ţigara şi doza de bere pe care o plimbau de la una la alta. Cu fiecare încercare a vatmanului, copilaşul tresălta în cărucior, ele hohoteau de râs şi făceau mişto între două înjurături de cât de prost e. Ne-a venit să intrăm în pământ de ruşine, jumătatea aia de ţigară s-a fumat într-un ritm dintr-o filmare cu încetinitorul. Şi m-am gândit ce tare lasă astfel de personaje, ce imagine au de spălat unii ca mine sau colegii mei şi cât de sisific e acest demers. 

Din păcate evenimentul nu e singular, e multiplicat la scară mai mare şi mai peste tot în lume. A doua zi, în parohia gazdă, organizatorii ne-au pregătit un atelier inedit, însă va trebui să mă credeţi pe cuvânt, deoarece nu ni s-a dat voie să facem fotografii.

Acesta s-a desfăşurat la un Centru pentru Persoane cu Afecţiuni Psihice, un fel de întreprindere socială. 65 de angajaţi munceau la spălătorie, călcătorie, atelierul de tâmplărie sau de asamblare componente piese auto. Prin contractele încheiate cu firme mari, centrul reuşea să se autofinanţeze. A fost foarte interesant să vezi tot procesul tehnologic şi fluxul pe care îl iau rufele duse la spălat, până la predarea lor pe umeraşe. Am văzut pentru prima dată maşini de spălat industriale, în care încăpea chiar şi un adult. Am rămas puţin şocată să văd că francezii îşi trimit la spălătorie tot. M-aş fi gândit că obiectele mari sau costumele ar putea fi trimise, dar parcă obiectele personale ar trebui să fie spălate în familie. Poate sunt depăşită, dar nu m-aş simţi confortabil purtând lenjerie atinsă de mâini necunoscute. A fost un exemplu de bune practici şi ni s-a demonstrat că un om poate presta o muncă, chiar dacă are unele dizabilităţi. Dacă societatea i-ar putea ajuta să-şi găsească joburi adecvate, cred că ar putea fi integraţi în comunitate mai mulţi marginalizaţi. Tendinţa aceasta începe să prindă şi la noi, există proiecte care îi vizează sau firme care primesc anumite facilităţi, dar sunt şi mai mulţi cei ţintuiţi o viaţă întreagă cu statutul de caz social.

Vizita în frumosul Mulhouse ne-a deschis apetitiul şi pentru alte destinaţii surpriză, ceea ce am şi făcut în prag de revelion. Dar despre Colmar, oraşul medieval în care l-am găsit pe Moş Crăciun, vă povestesc în episodul viitor. Țineți aproape!


Sursa foto: www.tourisme-mulhouse.com

Lasă o impresie sau un comentariu

2 thoughts on “Impresii din Mulhouse, Franța

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*