SaCalatorim.ro

Minivacanţă în Sóstógyógyfürdő

Print Friendly, PDF & Email

Sora mea ne-a făcut o surpriză tuturor celor din familie, invitându-ne să sărbătorim împlinirea celor doi anişori ai fiicei sale în Ungaria, în stațiunea Sóstógyógyfürdő – mai pe scurt Sóstó -, lipită de orașul Nyíregyháza.

Sursa foto: http://www.nyiregyhaza.info.hu/info/aktiv/furdok.html

Acolo urma să petrecem un weekend prelungit. Copiii erau în vacanţă, bunicii în pensie, cei care munceau şi-au luat concediu ori s-au bucurat de clemenţa şefilor, aşa că iată-ne la sfârşit de iunie, porniţi spre vama Petea cu trei maşini: părinţii, sora, cumnatul, nepoţica, fratele, soţul şi cei doi copii ai mei. Fratele meu m-a scutit de condus:  ceea ce pentru mine era o corvoadă şi prilej de plictiseală, pentru el e pură plăcere.

În vamă am stat aproape o oră, însă nu ne-am plictisit. Pe banda alăturată erau înşiruite trei tiruri cu porumbei. Mii de exemplare, în colivii numerotate, aşteptau cuminţi  drumul de 850 de kilometri până într-un oraş polonez,  unde avea loc o competiţie pentru columbofili. Înaripatele urmau să fie eliberate şi atent monitorizate pe tot traseul, până la revenirea în ţară. Am remarcat cât de scump trebuie să fie un astfel de hobby, iar domnul cu număr de Argeş, ne-a confirmat: întreţinerea, medicamentele, monitorizarea, transportul… totul costă, şi nu puţin. De anul viitor urmează să fie listate şi astfel de competiţii la bursa pariurilor sportive. Ce ciudat trebuie să fie să-ţi rişti economiile pentru nazurile unor porumbei de a reveni spăşiţi acasă sau de a da rebeli o raită prin lume! Dar oamenii sunt ciudaţi şi sunt în stare să-şi pună la bătaie siguranţa financiară a familiei şi pe mize ridicole: dacă Messi sughite de trei ori în minutul 7 sau nu. Nu am acordat niciodată clemenţă iresponsabililor care şi-au risipit averi şi au destrămat familii pentru patimi egoiste.

Traseul din Baia Mare până în Nyiregyhaza de 168 de kilometri l-am străbătut pe o şosea destul de prost întreţinută şi pe o bucăţică autostradă în stare impecabilă. Oraşul se află la 137 de kilometri de Oradea, 305 de Timişoara, 250 de Cluj şi e frecventat de mulţi români.  Mai fusesem în Nyiregyhaza o singură dată cu părinţii, imediat după revoluţie, însă nu cu scop turistic, ci mai degrabă comercial. Îmi amintesc o măsuţă improvizată în piaţă, nişte sticle de pălincă şi câteva mărunţişuri prin care ai mei au încercat să facă faţă ritmului nebun de depreciere monetară din ţară. N-au reuşit să se îmbogăţească, comerţul ilicit solicita energie pe termen lung, riscuri asumate, iar ei deja munceau cuminţi şi din greu la joburi. Îmi amintesc  că mi-au cumpărat atunci nişte de adidaşi roz, o pereche de blugi stretch şi o pungă de mohair verde fosforescent. Măinile dibace ale lui buni l-au transformat într-un pulover orbitor, ce se remarca oriunde în marea de griuri care încă de bântuia. Poate de la monocromele ţinute comuniste mi se trage acum mania culorilor. Ştiu că uneori exagerez, însă orice nu e maro, kaki sau muştar mi se pare purtabil, culorile mă încarcă pozitiv. Am avut grijă de blugii ăia ca de ochii din cap, umblam ca şi cum mi-ar fi fost picioarele în ghips, încercam să mă leg la şireturi fără să flexez, de teamă să nu le fac genunchi. Pe când s-au uzat suficient, i-am tăiat şi am mai bifat o modă. Apoi, tot mâinile dibace ale aceleiaşi bunici mi i-a făcut trei sferturi în încercarea de “a repara sfărticăturile alea hâde”. A fost o lovitură cumplită pentru mine, mai ales că eram deja în era blugilor piramidă, iar din strech trei sfert nu puteai face piramidă oricâtă bunăvoinţă şi creativitate m-ar fi animat.

Staţiunea Balneară Sóstógyógyfürdő 

Staţiunea Sóstógyógyfürdő – mai pe scurt Sóstó, e practic lipită de oraşul Nyíregyháza. E vorba de o pădure imensă de stejari întinsă pe 300 de hectare, o parte amenajată ca parc, o grădină zoologică, două lacuri, un aqua park, un parc de aventură şi un muzeu etnografic. Ridicată în jurul apelor termale balneare, aici s-a creat o adevărată oază de relaxare pentru toate vârstele şi gusturile. Din data de 22 iunie 2012, Direcţia Naţională de Sănătate Publică a certificat-o ca staţiune balneoclimaterică. Şi pe bună dreptate. Spaţiile de cazare, dotările, oferta de petrecere a timpului liber, toate o recomandă ca un loc grozav de petrecut câteva zile alături cei dragi.

Am parcat maşinile la hotel şi până la primirea camerelor, ne-am plimbat. Două lacuri cu apă sărată, de întindere medie, sunt poziţionate central. Apele lor au proprietăţi curative, iar îmbăierea se practica încă din secolul al XIX lea. Se spune că boli cum ar fi artrita, guta, sau cele de sânge îşi află leacul aici. Malurile sunt amenajate cu alei pietonale, piste de biciclete, locuri de joacă, pistă de tartan pentru alergare, teren de fotbal, sau pontoane care îmbie trecătorii la visare. Seara mai ales, când se mai potolea dogoarea, îşi făceau apariţia alergătorii şi bicicliştii. Mi-am amintit de disciplina întâlnită în Olanda şi stricteţea păstrării funcţionalităţii fiecărei piste. Aici am întâlnit şi pietoni pe pista pentru biciclete şi biciclişti pe pista de tartan. Dar nu au avut loc incidente, cel puţin nu în prezenţa mea.

O parte dintr-un lac e zonă publică de ştrand şi se numeşte Tófürdő (Băile Lac). Am văzut multă lume cu pături pe iarbă, jucând badminton pe alei, înotând lângă mal sau aventurându-se pe un tobogan care te plonja fix în lac. Pe luciul învecinat se pot face plimbări cu hidrobicicletele sau bărcuţele cu vâsle, iar pontoanele şi observatoarele promit fotografii de pus în ramă. Pretutindeni în imensul parc se află aparate de sport pentru outdoor create special pentru seniori sau copii sau chiar pentru sportivi. Locurile de joacă în culori vii atrag copiii şi părinţii deopotrivă.

Terasele sau restaurantele au o ofertă bogată de mâncăruri tradiţionale sau internaţionale. Pentru mine a fost un chin să transform forinţii în lei. Nu-s nici grozavă la matematică, aşa că la un moment dat am renunţat la conversie şi am plătit cu cardul. Surpriza am avut-o acasă, când am cerut un extras de cont.

În centrul parcului am găsit un vechi turn de apă, o construcţie bine întreţinută care datează din 1906. La baza sa e amenajată o gelaterie, iar pe durata sejurului ne-am făcut un obicei să ne răcorim seara cu o îngheţată delicioasă.

O altă clădire impresionantă a staţiunii este Hotelul Krúdy Vigadó. Acesta a fost ridicat în 1911. În vremurile lui bune a găzduit concerte, evenimente publice şi private, baluri, restaurante, patiserii, săli de conferinţe, recitaluri de poezie, spaţiile lui fiind de dimensiuni generoase. Clădirea a fost restaurată în 2003, dar noi am găsit-o închisă, parcă în stare de conservare.

Pensiunea Svájci Lak (Casa Elvețiană)  a fost construită în 1866 şi se spune că în tot acest timp a funcţionat în permanenţă. Terasa restaurantului era tot timpul ocupată, semn de servicii bune.

Pe perioada sejurului am luat masa la restaurantul hotelului, la un Irish Pub de peste drum, la un restaurant amenajat în stil country sau la terase no name. S-a mâncat bine, iar preţurile sunt puţin mai mari decât acasă. Într-o seară, la Irish Pub-ul de lângă hotel am plătit pentru o porţie de gulaş, o tocăniţă strigoaie şi nişte paste carbonara la care am adăugat un suc sau o bere, echivalentul a 45 de Euro. Ţin minte suma pentru că a apărut pe bon convertită şi în Euro. Nu foarte ieftin, însă porţiile au fost mari. Într-o altă seară am fost la un local amenajat în stil country de pe malul lacului numit Colorado Steak House. Până şi scaunele de la bar aveau şei pe ele. Tot mobilierul era din lemn, ca un saloon din filmele cu cowboy. Aici, un platou pentru două persoane de felurite fripturi cu garnitură de piure de cartofi şi legume la grătar a fost cam 150 lei. Dar o pizza era până în 40 de lei. Cred că există variante diverse, în funcţie de bugete şi pretenţii.

Am fost cazaţi la Aventinus, un hotel cochet cu 29 camere, situat strategic între grădina zoologică şi ştrand. Despre tarife nu vă pot spune prea multe. Nici n-am întrebat-o pe soră-mea preţul cazării, de teamă să nu mă doboare bunul simţ şi să mă ofer să achit o parte măcar din contravaloare. Pe mine m-a cucerit când am aflat că înainte de a fi hotel, fusese gară. Aşa se explică prezenţa în imediata apropiere a unei locomotive istorice. Terasa camerei părinţilor mei dădea fix în fostul peron. Cele două linii dezafectate le treceau la 10 m de geam.  Pe lângă cei doi copii ai mei, în gestiunea mea a intrat şi fratele meu, aşa că nouă ni s-a repartizat apartamentul cu două dormitoare şi living. Soră-mea şi familia ei au ocupat o cameră învecinată, iar părinţii mei au avut una la parter. Au fost cele mai luxoase condiţii de cazare de care am beneficiat vreodată.

Recunosc că bugetul ne face să ne oprim de obicei la maxim trei stele, aşa că cele patru de acum au fost un răsfăţ. Într-o jumătate de oră erau toţi echipaţi şi gata de ştrand. Eu am reuşit să mă fofilez, eram puţin obosită, aşa că am avut o după amiază întreagă doar pentru mine.  Făceam o baie cu spumă în vana gigantică şi nu-mi venea să cred că nu mi se prăbuşesc în cadă răţuşte plutitoare, pistoale cu apă sau ochelari de scufundări. Mi-am făcut un cappuccino la cafetiera din living, iar aerul condiţionat l-am dat pe 20 de grade, să-mi fie chiar puţin frig. Dulce a fost apoi îmbrăţişarea albă a lenjeriei proaspăt călcate. Am citit, am stat pe facebook, ba la un moment dat chiar am aţipit. Oare asta înseamnă siesta? Să fie asta himera mamelor active? Doamne, să n-ai ceva de terminat până năvălesc hoardele ciripitoare, să-mi aud gândurile şi să-mi ascult liniştea, să-mi imaginez poveştile de viaţă găzduite de bătrâna gară de odinioară … a fost incredibil.

sursa: aventaventinushotel.hu/en

Pentru mine, prima zi de ştrand a fost PERFECTĂ. Mi-am scos, ce-i drept, pârleala a doua zi, când am fost plimbată în minim 20 de bazine, când am prins la aterizare propriii copii de zeci de ori, când am fost obligată să încerc personal senzaţiile tari date de toboganele cu apă, când am lansat scufundători, am bătut cinciu’ la fiecare tumbă subacvatică, am cremuit zeci de metri de piele… Însă nu mă pot plânge, am fost dublată de soţul meu, triplată de bunici sau ajutată de fratele meu. Chiar am avut timp să zac la soare pe un şezlong, m-am şi ars puţin, în ciuda cremei cu factor de protecţie 50. Nu sunt de felul meu un mare fan al aqua parkurilor, în general. Ajung în astfel de locuri pentru juniori, însă aglomeraţia, zgomotul de fond, gândul că mii de oameni se perindă pe trei sferturi despuiaţi în apa în care mă scald, că suspect de multe drumuri se fac înspre gheretele cu bere şi mai puţin înspre toalete, că totul costă dublu faţă de ce e dincolo de gard…nu e tocmai modul meu favorit de petrecere a timpului liber.


In urmatoarele episoade va voi vorbi despre baile si strandul termal, gradina zoo si Muzeul Satului. Nu inchideti si cititi mai departe!






 

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Close