Kamchatka – natura în stare pură. Partea a VI a: icrele de Manciuria, Pacificul si tabara de la Koriaky

Print Friendly, PDF & Email

La 7 ceas trezirea, mic dejun frugal, am strâns tabăra pe o ploaie slabă, am bagat cortul ud în sac, bagajele urmau să coboare cu barca alături de unii din gască inclusiv Scami mereu în căutarea pozei vieții gata să vizioneze urșii de pe malurile râului Ozernoy. Plecasem cu întârziere la 8.20 în loc de opt, nu e așa grav, am luat-o pe jos cu inspectorul în frunte și care armase pușcociul la ieșirea din țarc… straniu să auzi zgomot de incărcător și să nu fii în poligon… Ar fi trebuit să inoptăm din nou la intrarea în parc, lângă râul cu apă caldă însă am decis să mergem până la Apachi la cabana cu bazinul termal deși ne aștepta din nou un drum de 12 ore cu Kamazul…

Orasul Ozernovski

Orasul Ozernovski

Am coborat greu, inspectorul se grăbea, a întins pasul, i-am adresat de mai multe ori ceva drăgălășenii în gând… Am mai trecut pe lângă urși în albia râului, puzderie de somoni roșii (cred că v-am zis, iși schimbau culoarea în câteva ore după ce începea ritualul de împerechere). Coboram asudând din greu pe poteca de 15 km si… la un moment dat am văzut o namilă, un urs uriaș, un mascul, ursul urșilor, chintesența lor, ursul absolut, cred că avea 6-700 kile, la trei pași de noi, mișcându-se agale paralel cu poteca noastră… Ne privise cu un pic de curiozitate, inspectorul (Alexei) era în poziție de tragere deja, ursul plecase agale mai încolo după care ne-a întors spatele. Nici nu am apucat să mă gândesc că ar trebui să mi se facă fricăm de ursul fioros, îi contemplam frumusețea și blana magnifică brună cu irizații bej și negre și ochiul sticlos… Ce bine că Ivan Turbincă cu pușcociul era cu noi… problema era că cu foarte mare ușurință ajungi să crezi ca nu sunt periculoși, că sunt niște animale docile, dispuși să-i fotografiezi cum vrei tu, capabili numai de drăgălășenii. În teritoriul lor, lucrurile pot oricând lua o turnura neașteptată, dramatică.

63

Inspectorul

Ajusesem în final la puntea suspinelor, puntea groazei cea firavă și sumară, unde te legănai și dacă nu făceai nimic. Am trecut-o unul câte unul pe un vântălău de să ne arunce în râu nu alta și gata Kamazul ne și aștepta cu Sașa în papuci și care stătuse acolo doua zile și două nopți singur cu urșii ascuns și închis în camionul lui.

62Înapoi 12 ore până la Apachi pe hurducăturile de pe lume, prin apă, pe cele doua ferry, pe malul mării Okhotsk, pe lângă aceleași relicve, aceleași maghernițe de pescari, același oraș de surgiun de la capătul lumii. La un moment dat Sașa coborâse în papuci la un așezământ de pescari și obținuse pentru o sticla de vodka 4 somoni de vreo 12 kile în total și care aveau și circa un kil de icre după cum aveam să aflăm la cabana Apachi. Caviarul sau icrele de Manciuria sunt cele produse de somonii din zonă, care migreaza și pe partea cealalta a marii Okhotsk pe Amur în sus și alte râulețe care fuseseră mult mai accesibile decât Kamtchatka. Deci fiind la origine cunoscute prima dată cu sorgintea de pe partea cealaltă li s-a spus „de Manciuria„ după denumirea regiunii de la nord de China și sud de Sikhote Alin.

64Ajuseram târziu în noapte la Apachi, chinuți și scuturați, ne-am cazat la cabană scump, echivalentul a 30 de euro de caciulă/noapte, cu baia pe hol, rupți de oboseală și foame. Am mâncat supică de somon, somon prăjit, icre excelent gătite de Tanya și Irina la fel de obosite ca și noi… Peștii ii curățase Cornel cu Horațiu și Scami. Eu nu fusesem în stare să mă implic. Ne-am dus la o oră de baie fierbinte care pusese capac la o astfel de zi teribilă, de aventura deplasării infernale. Ploaia nu contenise nicio clipă, dar în apa fierbinte de 37 de grade nu mai conta…după care am adormit ca loviți de tren.

12 Septembrie

Desteptarea la ora 8 20. Mic de jun la superlativ, ouă ochiuri în pâine prajită, icre de somon , (caviar, Manciuria), ceai, biscuiți, turtă dulce, dulceață din plic, încheiat cu celebra cașă din cereale fierte…

la Mall in Petropavlovsk

la Mall in Petropavlovsk

Pe la 10 ceas ne imbarcaram din nou în minunatul Kamaz și o luarăm agale spre Paratunka, hotel Flamingo locul nostru de bază, mas, cartier general. Aparatul meu foto dădu colțul peste noapte, încetă să mai funcționeze din motive necunoscute. Așa că îmi rămăsese doar telefonul și aparatele celorlalți… In drum ne-am oprit la popasul cu plăcinte unde cu ajutorul Irinei – translator, ne-am cumpărat ceva placinte cu varză just în case. Am ajuns la Flamingo, un mic pui de somn de consolare după care vizită în Petropavlovsk… cu Lala, Scami, Horatiu, Luluța, Attila, Anett. Am frecat menta cu toșii la Plaza Mall, am halit la un restaurant korean binișor, magazine modeste, marile branduri prezente, presupun cu un amestec de original și fake, câtă vreme Khabarovsk este chiar la 35 Km de granița chineză și comerțul cu China e în floare. Din repezeală cumpărasem ceva sushi și wasabi, suntem aproape de Japonia, ceva vodca cu cerb argintiu.. Seara liniștită cu un trabuc la filogorie de la Mircea, baie termală tihnită, cina în cameră cu slanină crudă de Kamtchatka (excelentă de altfel) cu ceapa și coniac Armenesc cumpărat de Horațiu. Ploua în continuare mărunt și se prevedea o zi nașpa a doua zi.

13 Septembrie

După micul dejun trebuia să zburăm la Caldera Uzon, plafonul era jos, ploua, așteptam să ni se dea semnalul și startul.

66Până la urmă veni autocarul și ne-am dus la Pacific, era vremea prea nasoala pentru zbor și elicopterele nu au decolat (vârtalioatele). Pacificul ne aștepta ca de obicei după cum fusese descris de Magelan prima dată adică pacific, liniștit, blânduț cu plaja sa neagră de nisip vulcanic, ați ghicit. Ni se părea neverosimil, ireal, vedeam cu ochii minții că peste apă este malul celălalt America cu lumea complet diferită. Simțeam apropierea Nordului, simțeam depărtarea de casă și delocalizarea noastră la 9 fuse orare înainte. Eram la Pacific eram într-o poveste frumoasă cum alta nu e, eram în mijlocul ei, eram noi dar eram în altă eră…

La Pacific

La Pacific

După care ne-am dus să vedem pe cei ajunși aici cu preistoria înaintea lui Bering la 1740, (explorator danez trims de Petru cel Mare să vadă cât de mare ii este imperiul că nu știa săracul….) Ne-am dus la Koriaky. Tabăra din pădure, șoferul dubei cu care era, cu volanul pe dreapta ca și 90% din mașinile ce circulă în Kamtchatka, o găsi cu greu și după ce străbăturăm de mai multe ori aceleași desfundături din pădure spre hazul off-road-iștilor noștri autorizați Mircea, Dan și Andrei…

72Tabăra ciudată pentru obiceiurile noastre europene, avea cuști individuale pentru cca 105 câini de sanie, avea sănii tradiționale, o iurtă, o afumătoare de somoni tradiționala după cum am văzut în filmul de la lacul Kuril, un țarc cu reni și un mic spectacol folcloric cu doi dansatori cu tobe și o dansatoare frumușică cu trăsături indiene de America de Nord, cu care de altfel sunt neamuri de la migratia anteglaciară pe când Strâmtoarea Bering era pe uscat. Erau imbrăcati în blănuri, cusute frumos cu chestii brodate cu grija, caciuli de blană să-i apere de frigul tăios, cizme ciudate și evident funcționale. Dansul lor imita zborul și țipetele pescărușilor, mersul ursului, al elanului și al renilor, inotatul peștilor dar și ritualul dragostei omenești.

71Cu mișcari simple și grațioase dansatorii ne transmiseserâ cu ușurință toată gama de sentimente…Până la urmă intrați în atmosferă am dansat și noi conduși de dansatoarea cea frumușică și ne facuserăm poze cu hainele lor spre marea noastră distracție. După care Scami mucalit spusese să le dăm și noi gecile noastre să-și facă poze cu ele. Am mâncat pe urmă supa de ren în iurta lor plină de artefacte, haine de blănuri, o blană de urs fioros, scule de ale lor, etc…

69Unii s-au plimbat cu atelajul tras de câinii cei zgomotoși. Eu nu simțisem nevoia. Pentru această escapadă plătisem echivalentul a 50 de euro de căciulă, un pic cam mult pe gustul meu, dar m-am consolat că nu sunt prea mulți turiști, au de hrănit pe lângă ei inșiși incă haita de 105 câini( 107 sau 135) au fost drăguți și ne-am simțit bine. Fusese o experiență unică.

70

73Pe seara mâncarăm ceva frugal în camere, după care din nou baie la piscina termală, unde niște chinezi din viteză ii luaseră prosopul lui Horatiu și cheia de la dulăpiorul din vestiar… Până la urmă s-a rezolvat.

[fb_button]

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*