SaCalatorim.ro

Turist în ţara mea: Grădina Zmeilor

Print Friendly

Începutul de aprilie mi-a adus o invitaţie neaşteptată din partea unor prieteni: să dăm o fugă până în judeţul Sălaj, la Grădina Zmeilor. Am răspuns prompt DA, iar într-o jumătate de oră eram deja echipată şi gata de drum. Mi-am propus ca în acest an, fără mari sacrificii bugetare, să ne plimbăm mai mult. Pur şi simplu să ne luăm copiii, să facem plinul şi să descoperim împreună mici frânturi de Românie. Am achiziţionat chiar şi un cort care să deservească acestui demers, însă, dacă ar fi să adun toate nopţile petrecute sub cerul liber în toată viaţa mea, nu aş depăşi cifra 10. Aşa că, mare uzură nu-i prevăd nici ăstuia, însă, cine ştie, poate copiilor le va plăcea experienţa, iar de dragul lor voi renunţa din când în când la îmbrăţişarea confortabilă a saltelei de acasă.

Despre Grădina Zmeilor am aflat de ceva vreme, de pe facebook, cînd nişte prieteni virtuali au postat imagini spectaculoase.  Ştiam că îi găsim în judeţul Sălaj, satul Gâlgău Almașului, comuna Bălan, la 10 km de orașul Jibou. Vorbim de o rezervaţie naturală geologică şi peisagistică, unică în Europa.

Într-o singură zi se poate vizita atât Grădina Botanică din Jibou, cât şi Rezervaţia Naturală Grădina Zmeilor. Sau  Poiana cu narcise de la Racâș-Hida şi Castrul Roman Porollisum, aflat cam la 15 kilometri de Zalău, în satul Moigrad Porolissum, din comuna  Mirsid, judetul  Salaj.

Gradina Botanica din Jibou

Castrul Roman Porollisum

Noi am pornit din Baia Mare, într-o duminică, după ora 12, deci varianta vizitării a două obiective turistice nu era viabilă. Cei 70 de kilometri i-am parcurs pe drumul de la Baia Mare înspre Cluj, abătându-ne din Răstoci prin Sălaj. Nici nu ştiu exact cum am ajuns, altcineva era şofer, treaba mea a fost să admir peisajele şi să menţin veselă atmosfera din maşină. Din Gâlgăul Almaşului am înaintat un kilometru până am ajuns pe un platou, pe care era construită o mică scenă acoperită, bănci pentru spectatori, un foişor şi loc pentru grătărit, ba chiar şi o toaletă publică, amplasată lângă terenul de sport, între copaci. Prietenii noştri ne-au spus că abia în ultimii ani au apărut aceste amenajări. Am citit pe un panou informativ că beneficiarul proiectului cu finanţare europeană „Valorificarea destinaţiei  turistice Grădina Zmeilor – plai de legendă” 2009-2011 a fost Comuna Bălan. Valoarea acestuia s-a ridicat la 241.683 Euro. Habar n-am cât o fi fost contribuţia proprie, starea iniţială a rezervaţiei, culoarea politică a aplicanţilor, dar,  la cum au fost implementate proiectele europene în România, aici cred că vorbim de un succes.

Traseul  prin rezervaţie se face pe un traseu marcat şi semi-amenajat, pe poteci cu piatră cubică sau pe scări de lemn. Poteca din pădurea de foioase e marcată cu o bulină roşie, astfel încât turiştii să se poată orienta. În partea de sus, pe deal, cea care oferă cea mai spectaculoasă privelişte a stâncilor, lângă liziera pădurii,  e amenajat un foişor, iar pe drumul din pădure sunt nişte balustrade de lemn. Rolul lor e mai mult decorativ, decât de sprijin real. N-aş sfătui pe nimeni să se proptească de-adevăratelea în ele. Însă, cu puţină prudenţă şi fără selfie-uri  în buza prăpastiei, cred că oricine se poate bucura de minunile oferite de năstruşnica daltă a naturii, indiferent de vârstă sau gabarit. Eu m-am descurcat ok, fără să fiu vreo atletă, iar între noi fie vorba, sunt  claustrofobă, am  rău de înălţime şi mă bănuiesc şi de niţică isterie. Başca am avut şi un cârd de copii gălăgioşi cu noi, plus un câine. Mă rog, un fel de câine, posesorul unui caracter aparte, dotat cu încăpăţânarea unui catâr. Puiul de lup care ne-a însoţit are doar câteva luni, nu e obişnuit cu plimbări atât de lungi. Îndărătnicia pe care o afişa în faţa stăpânei când era îndemnat să umble, contra pusă când era tras de lesă şi nonşalanţa de a se lăsa dus în braţe,  îmi amintea de copiii mei care, mici fiind,  se cereau purtaţi în cârcă la primul semn de oboseală. Apoi, după ce şi-a ostoit foamea cu nişte felii de pizza, mai bine zis toppinguri de pizza, că la coajă a strâmbat din nas,  dar şunca şi mozarella îi priau oarecum, a dormit tolănit la umbră.  Noroc cu privirea  drăgălaşă şi jucăuşă, altfel ar fi sfârşit aşteptându-ne în maşină.

Când priveşti stâncile bizare care poartă nume pitoreşti, îţi pare greu de crezut că zăceau cândva  pe fundul mării. Cu aproape două miliarde de ani în urmă, Marea Thetis şi creaturile subacvatice dădeau târcoale stâncilor vulcanice. Acum, Zmeii acceptă răbdători zborul uliilor şi mişunatul oamenilor. Însă procesul de eroziune se petrece sub ochii noştri în fiecare zi. Cine ştie ce le rezervă viitorul? Ultima alunecare serioasă de teren a avut loc în anul 1971, când blocuri uriaşe s-au desprins din Dealul Închieturi (376 m) şi au alunecat la vale, pe un sol argilos, rămânănd totuşi, în picioare. Călătorul se învărte într-un labirint de stânci cu forme bizare, de până la 10-12 m. Asistăm la un „work in progress”, vântul, ploaia şi capriciile naturii îşi fac treaba în continuare, zi de zi. Pe o suprafaţă de 3 hectare, o Meteoră miniaturală şi autohtonă stărneşte  imaginaţia turiştilor.

Dincolo de măreţia naturii, toponimia locurilor m-a impresionat: “Căpitanul şi soldaţii”, “Dorobanţul”, “Moşul” “Horia, Cloşca şi Crişan” “Fata Cătanii”,  “Calugării”,  “Zmeul şi Zmeoaica”… Iubesc poveştile, iar fiecare denumire a căte unei stânci e legată de o legendă. Pe două stânci gemene îşi găseau odihna zmeii, înainte de a porni spre Dej, de unde se aprovizionau cu sare. Altă legendă povesteşte despre o frumoasă fată îndrăgostită de feciorul neagreat de mama vitregă şi de blestemul acesteia care a transformat-o în stană de piatră. Alta, despre o luptă între zmeii care au furat soarele şi un fecior năzdrăvan care a reuşit să-l elibereze. Odată înălţat pe cer, i-a orbit cu strălucirea sa, iar o fată eliberată odată cu soarele a blestemat gloata de zmeuleţi veniţi în ajutor să se transforme în stane de piatră şi să-i privească pe vecie de la poale pe cei înălţaţi pe dealul Închieturi. Apoi, oamenii de ştiinţă care au studiat fenomenul formării acestor ciudăţenii pietrificate din gresie de Sânmihaiu, au numit câteva stâci mai pompos,  “Acul Cleopatrei” sau “Sfinxul”, fără nicio legătură cu filonul popular care a născocit primele denumiri. Mărturisesc că mie îmi plac mai mult cele dintâi, dar e doar o chestiune de gust şi apartenenţă la personajul colectiv.

Poteca ce coboară  Dealul Închieturi de 376 m ne poartă acum pe o alee pietruită, la baza Zmeilor. Am găsit şi o grotă, se pare că e vorba de o galerie de mină, sau nu.  Poate zmeii, azi împietriţi, prind viaţă şi răpesc  din când în când răutatea, egoismul, nesimţirea şi reaua voinţă a oamenilor, pe care le atrag în pântecele lor, adânc, sub munte. Personaje malefice, cu astfel de produse ar trebui să se hrănească, că de-ar fi să vâneze fecioare despletite, ar muri de foame. Câţiva metri am înaintat şi noi, dar nu aveam decât lanternele telefoanelor, iar pârâuaşul din galerie, ne-a amintit că suntem părinţi responsabili şi nu se face să dăm un astfel de exemplu copiilor. Explorarea în ziua de azi se face organizat, cu echipament de protecţie din cap până-n picioare, în spaţii ventilate, dotate cu sistem de alarmă performant, iluminat şi doar în urma achitării unui bilet de intrare şi a unei declaraţii pe proprie răspundere, conform căreia  îţi asumi orice abatere de la instructajul făcut în mod  profesionist, de către un profesionist. Cum în cazul nostru nu era vorba de niciunul din elementele enumerate, am ieşit la lumină, fără a mărturisi că în copilăriile noastre cu siguranţă fiecare părinte a scormonit o văgăună, a patinat pe un lac îngheţat, a vorbit cu un străin, a mers neînsoţit la şcoală,  sau măcar s-a dat pe bicicletă fără cască.

După-amiaza petrecută în labirintul zmeilor a fost pentru mine prilej de relaxare, apropiere de natură, pretext de a avea de-a face cu oameni faini şi buni, exerciţiu de admiraţie şi meditaţie. Dacă paşii vă poartă prin preajmă, nu ezitaţi să le invadaţi teritoriul, nu sunt mai răi decât oamenii, vă garantez.

 

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Close