Corinth – Poarta albastră a Peloponezului

Print Friendly, PDF & Email

Luata de valul destinatiilor asiatice si nu numai, am uitat de batrana si credincioasa Europa. Numai ca odata declansata o alerta rosie de card, am fost nevoita sa imi iau coada pe spinare  si sa ma reorientez. Am pufnit, am plans, am avut insomnii, am facut vraji, am aprins lumanari pentru vii, am promis ca tin cura de slabire… totul in zadar! Anul acesta  nu putem depasi granitele Europei si gata!

Nu numai ca nu putem depasi granitele Europei unite, dar nici nu ne putem duce macar mai departe, in vreo insula stralucitoare sau in vreun oras cu castele sau turnulete prin centru! Nu ne-a ramas decat sa alegem intre vecinii bulgari, care ma plictisesc de moarte, intre bazarurile turcesti si resorturile stralucitoare care ma scot din sarite si intre insulele grecesti, unde ma impiedic la fiecare pas de vreo vorba romaneasca si de o letargie enervanta la orele amiezei! Neavand incotro, am trecut direct cu planurile la vacantzatziki! Deci, sa mergem iar in Grecia!!!

Cumva, planetele s-au aliniat pentru aceasta vacanta de avarie. Niste bilete de avion de la Ryanair hilar de ieftine – a se citi 24 de euro pana la Atena si o masina inchiriata de la o firma greceasca cu bani cash si fara depozit pe cardul de credit, aflat in moarte clinica, cu o asigurare full mica, mica, de m-a luat rasul, mi-au mai pus un strop de entuziasm in planificarea sejurului. Firma se numeste Let`s Drive, de vreti sa stiti, am pescuit-o de pe un motor de cautare pe care il mai folosesc uneori pentru a gasi masini de inchiriat si cu care am luat ulterior legatura pe cont propriu si am aranjat treburile. Nu e prea frumos, dar e  sanatos pentru buzunar! Au parcarea aproape de aeroport, la EasyAirPark, un birou mic cat o conserva dar vreo doi baieti strasnic de rapizi cu care te poti intelege imediat. Nu au facut mofturi, nu mi-au numarat zgarieturile invizibile de pe masina, nu mi-au cerut nimic in plus. Politica de combustibil empty-empty, ceea ce mie imi convine de obicei.

Am ales insula Peloponez, care imi tot facea cu ochiul de la un timp. Un apartament fain in buricul targului in Kalamata si o viluta cam la dracu in praznic fata de Nafplio, dar confortabila, luate pe Airbnb, au desavarsit planurile. Despre obiective si trasee era de ajuns studiul in noptile lungi de vara pana la plecare. Totul aranjat, scris in caietul de organizare a calatoriilor ce va dainui ca document de familie si aruncat intr-un sertar pana la plecare.

Cu cat se apropia ziua plecarii, cu atat curgeau mai multe oferte de la Ryanair. Ba imi dadea nu stiu ce reducere la hotel, ba la masina, ba la bagajul de cala, ba la nu mai stiu ce. Intr-un final, nici macar nu am mai deschis emailurile lor, ca ma scoteau din sarite. In acelasi trend, cu cat ne apropiam de momentul vacantei, cu atat mai multe treburi nerezolvate se inghesuiau in viata noastra, cu atat mai multe probleme urgente urlau dupa solutii. Am luat in calcul chiar sa renuntam sau sa amanam plecarea, dar parca nici asta nu prea dadea bine. Habar nu am cum si in ce fel, dar, cu eforturi uriase, in seara dinaintea plecarii, pe la ora 22, ne-am retras  in vizuina, cu o bere rece in mana, hotarati sa terminam pregatirile si dimineata la 7 sa pornim la drum spre aeroport, zborul spre Atena fiind la 13.30. Intai, am baut berea rece. Apoi ne-am apucat de adunat lucrurile si de facut treburile organizatorice. Am facut check-inul, am printat cazari si itinerarii, am incarcat harti pe GPS, am adunat cateva carpe de pus in rucsac si ne-am zis ca mai bem o bere si ne culcam. Ei, si cum stateam noi asa, pregatindu-ne de a doua bere si de miezul noptii, nu stiu cum imi arunc privirea spre boarding passurile lasate pe masa. Cu coltul ochiului vad ca pe unul scria “gate close at 5.45”. Am dat berea inca neinceputa deoparte si m-am frecat la ochi, crezand ca am adormit deja si visez! Dar va zic cu mana pe inima ca nu visam deloc! Keviiiiiiiiiiiiiiiiiiin! am urlat, ca intr-un celebru si etern film de Craciun. Trebuie sa plecam la aeroport!!

Am realizat imediat ca, la un moment dat, probabil se schimbase orarul de zbor iar unul sau mai multe dintre emailurile pe care le-am ignorat de la Ryanair ma instiinta despre asta. Nici nu mai avea importanta! Ideea era ca ori renuntam la vacanta ori ne porneam spre aeroport! Nu aveam prea multe lucruri nerezolvate in miez de noapte, deci nu ar fi fost o problema sa dam bice cailor putere, dar ce ne faceam cu berea, blestemata de bere rece ca gheata pe care o bausem deja? Niciodata in 30 de ani de posesori ai permisului de conducere vreunul dintre noi doi nu s-a urcat la volan dupa ce a baut ceva. Pana la urma, ne-am luat inima in dinti, ne-am asumat riscurile si am pornit. Asta nu inseamna, draga cititorule, ca suntem un exemplu de urmat!

Intr-un final, iata-ne in aeroportul din Atena, principala poarta aeriana a Greciei. Fata de acum doi ani, cand am fost ultima data aici, locul mi s-a parut mult mai evoluat vizual si mai prietenos.

Reclame inteligente ce te indemnau sa vizitezi diverse zone grecesti, oferindu-ti totodata informatii pe tava, chipuri prietenoase pe mici ecrane aflate pe stalpii ce margineau banda de mers prin aeroport, care incepeau sa iti spuna tot felul de lucruri cand treceai prin dreptul lor, harti, pliante si alte materiale informative in mici standuri imprastiate prin aeroport si la biroul de informatii. M-au luat prin surprindere grecii astia, ceva se intampla pe acolo!

Preluarea masinii inchiriate s-a facut rapid, desi am avut emotii, nestiind daca elena companie de rent a car va reactiona rapid la schimbarile mele de plan. Doar ce le trimisesem email la miezul noptii, inainte de a pleca de acasa  cu solicitarea de a schimba ora de intalnire si la ora 9 imi si suna telefonul pentru confirmare. Se pare ca iara se aliniau planetele in favoarea acestei escapade!!

Cu rucsacelul in portbagajul micutului Panda, pentru alegerea caruia ne-am felicitat de multe ori ulterior pe traseele pe care le-am parcurs, am pornit la drum spre Kalamata, prima destinatie peloponesiaca. Nu inainte de a fi loviti miseleste in portofel, atunci cand am facut plinul la un curs de 1,65 euro la un litru de benzina. Dar am inghitit in sec si am pornit spre insula duzilor, vechea Moreea redenumita apoi insula lui Pelops, reinviatul fiu al Tantal, care l-a taiat si l-a gatit la un banchet, pentru a fi pe placul zeilor. Desteptul de Zeus si-a dat seama insa din ce erau facute chiftelutele si supele de pe acolo si a dispus fierberea oaselor si a carnii ramase intr-un cazan sacru, readucandu-l pe sacrificat la viata, dar fara un umar, delicat rontait de neatenta Demetra. Umarul a fost inlocuit cu unul de fildes iar Pelops a devenit unul dintre pilotii de sarete ai zeilor, indrumat atent de catre insusi Poseidon. Aflat apoi intr-un evident conflict de interese datorat tatalui sau care a furat cu nerusinare ambrozie si niste secrete de ale zeilor, el a fost dat afara din Olimp fara prea multa vorba si s-a insurat cu o preafrumoasa fiica de rege, caruia i-a si luat locul, legandu-si astfel pe vecie numele de aceasta bucata de pamant.

Revenind in vremurile noastre, indiferent de retinerile pe care le am fata de Grecia, trebuie sa recunosc ca apreciez reteaua lor de autostrazi, Cei peste 2300 km de autostarda, cu limita de viteza admisa de 130 km/ora, te poarta elegant peste tot si fac legatura usor cu Europa. E drept insa ca te si cam scutura de bani, statiile de taxare rasarind ca ciupercile dupa ploaie. Noi am pornit-o pe A8, Olympia Odos, o parte din ea oferindu-ne chiar privelisti minunate, de-a lungul coastelor bordurate de valurile marii. Aproape 20 de euro ne-au zburat scurt din buzunar pentru cei 240 de km pe care i-am parcurs in mare parte pe autostrazi, spre Kalamata. La intoarcere insa, am schimbat macazul si am mers pe soseaua veche, aproape paralela cu drumul de mare viteza si asta nu pentru a face economie ci pentru ca am gresit drumul. Nu ne-a parut rau, pentru ca soseaua este foarte buna si libera, timpul a fost doar cu vreo 20 de minute mai lung iar euroii  ne-au ramas frumusel in buzunar.

Sursa: http://www.sailingissues.com

Cam la o ora de mers de Atena, in care am facut vreo 80 de km, imediat dupa indicatorul spre orasul Loutraki, am virat aproape brusc spre dreapta, iesind de pe autostrada, pe drumul spre vechiul Corinth. Dupa vreo doua ture printr-un giratoriu obraznic, am poposit in parcarea unei piscine fitoase, cu gandul de a intreba, in moldoenglishul meu caracteristic, cam pe unde ajungem sa traversam vestitul canal Corinth, unul dintre principalele motive ale prezentei noastre pe plaiurile grecesti. Nu apuc insa sa mai intreb nimic, pentru ca imi dau seama ca suntem fix langa canal si nu ne impiedica absolut nimeni sa ne plimbam pe parasela pietonala si sa privim de sus minunatia!

Canalul Corint leaga Golful Corint, din Marea Ionica de Golful Saronic, la Marea Egee, croindu-si drum prin Istmul Corint, separand astfel peninsula Peloponez de partea continentala a Greciei si transformand, de fapt, peninsula in insula, reconfigurand asadar o mica parte a geografiei tereste.

Sursa: http://www.sailingissues.com

Ideea construirii unei  legaturi intre cele doua mari este veche de peste doua mii de ani. Periander, tiranul din Corinth a dorit primul sa faca un asemenea canal, dar dupa ce preoteasa oracolului din Delphi, celebra Phytia, i-a taiat avantul comnunicandu-i destul de sec ca zeii nu agreeaza un asemenea plan, acesta s-a multumit sa construiasca doar un drum de transbordare a navelor din piatra si busteni de lemn, denumit diolkos, ale caror urme sunt vizibile si astazi. Ulterior, Alexandru cel Mare, Iulius Cezar si Caligula au incercat sa se decida asupra inceperii lucrarilor, dar fie nu au mai apucat fie au fost descurajati de staful lor tehnic, care sustinea ca exista o diferenta de nivel semnificativa intre cele doua mari iar consecinta imediata ar fi fost inundarea unor insule importante din zona. Doar nebunul de imparat Nero a cutezat sa  porneasca cu adevarat constructia, in anul 67 D.C. realizand primele sapaturi el insusi cu o lopata de argint iar restul lucrarilor facandu-se cu prizonieri de razboi, care au sapat santuri din ambele laturi ale istmului, late de 40-50 m. Moartea excentricului imparat a dus la sistarea lucrarilor dar constructia moderna s-a facut chiar pe amplasamentul stabilit de acesta.

Sursa: Sursa: http://www.sailingissues.com

Dupa experienta reusita a constructiei canalului Suez, grecii s-au decis pana la urma sa faca aceasta lucrare. Inceputa in anul 1882 si terminata in 1893 dupa ce a intampinat multe obstacole tehnice si financiare, fabuloasa constructie a fost in sfarsit data in expoatare, scurtand traseul pe mare cu peste 400 km. Din nefericire, acum canalul este prea ingust pentru navele oceanice moderne, deoarece adancimea sa de 8 metri permite trecerea vaselor cu un pescaj de pana la 7,3 m si o latime de max 16,5 m. Canalul este excavat la nivelul marii, nu a avut nevoie de nici o ecluza, dovedindu-se astfel ca nivelele celor doua mari sunt egale, lungimea lui este de 6,4 km iar latimea de 24,6 m in partea superioara si 21,3 m in partea inferioara.

Recunosc ca datele tehnice, pe care mi le notasem pe o hartiuta, mi-au zburat din cap de indata ce am intalnit cu privirea canalul. Intai, m-a izbit culoarea firului de apa: un albastru verzuliu, niciodata si niciunde  intalnit de mine, atat de puternic si atat de nemiscat ca imi dadea fiori. Apoi inaltimea ametitoare a peretilor verticali. Cei 90 de metri  care desparteau podul pe care ma aflam de luciul apei, amplificati de inclinatia de aproape 80 de grade, imi dadeau  senzatia de ireal. Ici si colo, pe peretii aproape verticali, se itea, aiurea crescut, cate un copac sau cate un palcusor de flori, parca special aparute sa mai indulceasca senzatia de film science fiction si sa mai umanizeze oarecum peisajul.

O usoara diferenta de nuanta intre cele doua capete ale canalului iti amintesc de faptul ca acolo se imbratiseaza doua mari. De sub podul  de pe care ne lungeam gaturile spre haul albastru, alene se legana o coarda de bungee jumping. Imi si imaginam ce tipete ar fi putut acompania o nebuna plonjare spre adancimea incremenita si ce senzatie de zbor in neant ar putea fi traita acolo…dar noroc ca tocmai  astazi nu se faceau sarituri, ca cine stie !!!

Mi-ar fi placut sa am timpul necesar sa cobor macar in portul Ischmia si sa ma avant cu cataramanul prin albastra crapatura de fraternitate acvatica, numai ca era prea tarziu pentru asta.  Vasele turistice sunt foarte aglomerate, desi pleaca din ora in ora si costa destul de mult, 25 de euro de persoana, dus intors. Plimbarea dureaza cam o ora si jumatate si sunt convinsa ca este fabuloasa. Noi ne-am multumit doar sa admiram un convoi de vase de sus, de pe pod. Un vas destul de mare, incat mi se parea ca acusi va ramane intepenit intre pereti, tras de un remorcher cat un gandacel, in comparatie, si care parea a se opinti serios cu vasul ala mare in spinare! Dupa vasul comercial, un cataraman destul de chipes, cu turisti entuziasmati iar apoi vreo cateva  iahturi care se tineau de convoi  cam fara chef, cu vise de zburdalnicie inabusite. Toate ambarcatiunile mergeau parca pe varfuri, atent supravegheate de pe remorcherul cel mic  si probabil mustruluite prin statie in caz ca ar fi miscat gresit in front. Traversarea a durat cam 45 de minute, iar podurile submersibile de la capetele canalului si-au facut treaba cum se cuvine la randu-le: hopa jos, sa treaca barca, hai iar sus ca deja a trecut!!!

Timpul s-a scurs ca nebunul iar noi tot nu ne saturam de privit si de pozat. Intr-un tarziu, cu regret in suflet, ne-am dezlipit de acest loc in care oamenii, pentru o clipa parca, s-au jucat de-a Dumnezeu si au modelat planeta intr-un fel dorit de ei si nu lasat de Creatorul insusi.

Am pornit mai departe, mai adanc  spre inima acestui taram de legenda, Peloponez. Se parea ca zeii Greciei erau cam smecherii si ne pregateau lucruri la care nici nu ne asteptam, ca sa ne pedeapseasca pentru ca am cam strambat din nas cand am plecat spre ei! Dar despre asta, mai tarziu.

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*