Turist în ţara mea: Cetatea Rupea

Print Friendly, PDF & Email

Din Frumoasa Sighişoară (vezi articlul aici), am luat-o din nou către Braşov. Nu-mi venea să cred cât de bine îmi ieşea:  am nimerit drumul prin Târgu Mureş, şoseaua era liberă, nu fusesem înjurată de vreo 50 de kilometri, ceea ce e un fel de record personal, mă sincronizam perfect cu doamna din GPS… Pe traseu am trecut prin sate transilvănene cu biserici fortificate, despre care văzusem nişte materiale la ,,România, te iubesc!”, una dintre emisiunile mele preferate. Un indicator mi-a atras atenţia că eram la doar 20 de kilometri de Viscri , satul renăscut şi repus pe harta turistică odată cu atenţia prinţului Charles, din punctul meu de vedere cel ce a făcut mai mult României decât toată armata de miniştri ai turismului ce s-au perindat de aproape 30 de ani încoace.  

Înainte să intrăm în oraşul Rupea, am urmat indicatorul de pe DN 13 şi un drum fără pic de gropuşoară ne-a scos la poalele cetăţii într-o parcare de 110 locuri. Să zicem că pe ultimul kilometru mi s-a părut oarecum că motorul maşinii nu trage la fel de bine, iar acul de la apă se semeţea către 90 de grade. Pauza era binemeritată, o umpleam şi turistic şi automobilistic. Ovi a rămas să completeze apa, s-o răcească… habar n-am, eu i-am luat-o înainte hipnotizată parcă de superba cetate ce trona vârful dealului Cohalmului (traducerea din maghiară e ,,grămadă de piatră”).

La intrare există un birou de informare turistică şi un magazin cu suveniruri. Preţul biletului pentru un adult e 10 lei, pentru un copil 5, iar pentru audio ghid am mai achitat 5 lei. Programul de vară de vizitare e zilnic de la 9 la 21.  Vineri, la ora prânzului, cetatea era aproape goală. Eram vreo 10 turişti şi un fotograf profesionist, însă am înţeles că nu duce lipsă de vizitatori, peste 10.000 trecându-i lunar pragul.  

Istoria construirii cetăţii merge cu mult timp în urmă. Se spune că încă de pe vremea dacilor aici exista o cetate numită Ramidava. Unii afirmă că însuşi Decebal s-ar fi sinucis între zidurile ei. În perioada cuceririi Daciei de către romani, aici a fost înălţat un castru numit Rupes, cu scopul de a apăra şi controla comerţul din zonă. Traducerea numelui latinesc ar fi ,,piatră”, cu trimitere la materialul principal de construcţie utilizat, dar şi la dealul de bazalt de pe care tronează.  Cetatea e aşezată strategic la răscrucea dintre Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, fiind un important nod comercial. Făcea parte din centura de fortificaţii romane ce lega Valea Târnavelor de Valea Oltului şi Râşnov.  De la înălţimea celor 120 de metri ai dealului, impresionează prin dimensiuni şi impozanţă, dominând întreaga regiune. De sus se văd în zare oraşul Rupea, Dealurile Homoroadelor şi Podişul Hârtibaciu. Nici nu-ţi vine să crezi că eşti aproape de un drum naţional, la 70 de kilometri de Braşov. Turistul e proiectat într-o altă lume, demult apusă şi totuşi atât de bine conservată. Transformarea dintr-o ruină a fost posibilă prin implementarea unui proiect de 32 de milioane de euro, finanţare europeană, lucrările durând trei ani şi fiind încheiate în 2013. 

Profesorul Nicolae Şoancă se referă la rolul administrativ şi de apărare al cetăţii astfel:

„Cetatea este atestată documentar de la 1324, sub numele de Kuholm, şi a servit ca ultim refugiu al saşilor răsculaţi împotriva regelui Carol Robert de Anjou al Ungariei. Actuala cetate cuprinde trei curţi construite între secolele al XIII-lea şi al XVII-lea, extindere determinată de creşterea demografică. A fost atât cetate de apărare, cât şi una cu rol administrativ, de scaun săsesc. Se crede că actuala cetate se află pe locul unei vechi fortificaţii dacice, ceramica descoperită aici atestând prezenţa dacilor în acest spaţiu“.

Odată intrat pe poarta principală, audio ghidul îţi recomandă un traseu. Etapele de construcţie şi de dezvoltare ale cetăţii au dus la trei zone importante: Cetatea de Sus (construită în secolul X-XIII), Cetatea de Mijloc (construită în secolul al XIV-lea) şi Cetatea de Jos (secolele XIV-XVI). Urmând indicaţiile ghidului, am urcat spirala de piatră până în vârf, minunându-ne şi captând instantanee pe care să le arătăm şi celor de acasă. Are forma unei cochilii de melc, a cărui spirală se termină cu o platformă de observaţie cu panorame uimitoare.  Patru turnuri de piatră domină înălţimile: Turnul Porţii, Turnul Slăninii, Turnul Slujitorilor şi Turnul Cercetaşilor. Cele 100 de încăperi din piatră sunt deschise şi invită la cercetare amănunţită, călătorul fiind lăsat liber să exploreze tot. În curtea Cetăţii de Jos se găseşte din anul 1613 o fântână de 41 de metri, încă nesecată. Era acoperită cu un grilaj, iar roata care actionează mecanismul scripeţilor e uriaşă.

În partea opusă, e amenajată o sală de conferinţe. Zidurile sunt foarte groase şi prevăzute din loc în loc cu creneluri pentru tragere. În cetate a existat de-a lungul vremii un singur tun. Turnul Porţii era precedat de un şanţ adânc, aşa numita gură de lup, care oprea năvălitorii. Existau guri de scurgere pentru păcură şi îndeplinea rolul strategic de apărare. În Turnul Slăninii era depozitată hrana. Încă se pot observa cârligele pe care îşi atărnau locuitorii proviziile pe iarnă. Se spune că fiecare familie avea un semn distinctiv şi nu se încurcau. Din Turnul Străjerilor se păzea întreaga cazemată şi se adăposteau supuşii în vreme de asediu. Turnul Cercetaşilor e întins pe trei niveluri şi este cel mai bine fortificat. De fapt, toate zidurile de apărare se contopesc de-a dreptul cu cele naturale ale stâncii de bazalt pe care e ridicată cetatea.

Viaţa ei a fost una zbuciumată. Între anii 1432-1437 a fost pradă atacurilor turcilor. În 1643 o mistuie un incendiu devastator şi e părăsită. La sfârşitul  secolului al XVII lea adăposteşte saşii care s-au refugiat aici şi devine casă pentru 12 bresle meşteşugăreşti. Locuitorii sunt responsabilizaţi şi implicaţi în viaţa cetăţii, iar fiecare cuplu de tineri căsătoriţi avea obligaţia să contribuie cu o piatră măcar la consolidarea şi extinderea ei. Apoi, fără luptă, e predată armatelor habzburgice. Anul 1716 aduce în localitate o epidemie de ciumă, iar cetatea oferă încă o dată adăpost locuitorilor. La un moment dat, aproximativ 100 de căsuţe erau locuite de familii întregi care puteau fi protejate la asedii. Partea de jos era pentru ateliere şi comerţ, iar partea de la etaj servea drept locuinţă. Am observant cât de ingenious erau amenajate casele, cum foloseau firidele naturale drept rafturi sau suporturi pentru mobilier. Am găsit multe elemente de tâmplărie originală, care au fost recondiţionate.

Anul 1954 vine cu o încercare de restaurare a cetăţii medievale, care însă nu va fi dusă până la capăt. Acoperişul e distrus în 1970 în urma unei furtuni devastatoare, iar de atunci e părăsită, transformându-se în ruină, până la salvatorul proiect  care i-a redat strălucirea şi a transformat-o într-un important vestigiu  al patrimoniului cultural românesc.  Am fost uimită şi recunoscătoare pentru comoara pe care am descoperit-o. A fost prima dată când i-am trecut pragul şi recomand tuturor să n-o ocolească.  

Din Rupea spre Braşov, maşina a început să dea rateuri. Mi se încălzea apa foarte tare şi eram nevoită să trag pe dreapta des. O făceam în zone pentru turişti, aşa că dacă sunteţi curioşi, ştiu preţuri la chinezării, kurtoş colaci sau cafea. Ultimii 60 de kilometri i-am parcurs în 3 ore jumate, visul meu de a face până la cină o tură prin Braşov, spulberându-mi-se. Nu ne-a ieşit în cale niciun service auto, aşa că am căutat pe net unul în apropierea hotelului în care urma să ne cazăm în Braşov şi am mers şontâc, şontâc, până în poarta sa. Ce a urmat… în episodul următor.

 

 

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*