SaCalatorim.ro

Bournemouth, prima mea întâlnire cu Marea Britanie

Print Friendly, PDF & Email

Primăvara aceasta a venit cu o surpriză uriaşă. Am primit invitaţia să reprezint asociaţia în care sunt voluntar din anul 2001, la o întâlnire în Marea Britanie. Nu mai fusesem niciodată în UK. Visam să ajung acolo încă de la primele ore de limbă engleză din şcoala generală. Prin minte mi se derulau coperţi alb negru sau color ale manualelor buchisite de-a lungul anilor. Mi se împlinea un vis de-o viaţă, să simt sub tălpi locurile despre care doar citisem.

Întâlnirea era organizată în Bournemouth, o staţiune turistică din sudul Marii Britanii. Am zburat din Cluj cu Wizz pe aeroportul Luton, iar de acolo aveam de schimbat două autobuze. Probabil aţi aflat din articolele mele anterioare cât de “desăvârşit” îmi e simţul de dezorientare. Sotul m-a blindat din nou cu bilete online, listate, postate în mail şi pozate în galeria foto. Călătoream singură, măsurile exagerate de precauţie erau imperioase. Însă toate mi-au mers strună. Parcă mi se activase un GPS nevăzut, am nimerit la fix toate mijloacele de transport. Ba mai mult, în Victoria Station, de unde trebuia să mă îmbarc spre Bournemouth, am ajuns mai devreme cu o oră. Am vrut să întreb la informaţii dacă n-aş putea lua busul de 11, în loc de ora 12, cum era pe bilet, dar m-a descurajat coada prea mare. Într-o doară, am întrebat şoferul şi după ce mi-a scanat biletul, mi-a spus că e ok, aveam loc şi mai devreme.

Cu nasul lipit de geam, încercam să prind din zbor instantanee cu fărâma de Londră ce mi se lăsa dezvăluită. Nu ploua, era doar înnorat, ca în romanele victoriene. Mi-am promis să mă întorc în august, 2019, când se împlinesc 175 de ani de la înfiinţarea Asciaţiei YMCA, iar în oraşul de pe Tamisa se va organiza un mare eveniment: YMCA175

În Bournemouth urma să fiu aşteptată de Corina, o fată din Sibiu, care şi-a descoperit aici vocaţia de voluntar, trimisă de YMCA România. Poate n-ar fi rău să vă dau câteva informaţii în legătură cu acest program european. Se adresează tinerilor între 18-30 de ani care pot fi voluntari într-o altă ţară, pe o perioadă de până la un an. Printr-un proiect EVS (European Voluntary Service) sunt acoperite costurile de transport, asigurare medicală, cazare şi bani de buzunar. Un mentor îl consiliază săptămânal, un profesor le asigură orele de limbă străină, iar un manager de proiect acoperă logistic restul. Voluntarul are obligaţia de a desfăşura activităţi şase ore pe zi. E ca un fel de ,,gap year”, cum îşi iau americanii când pornesc prin Europa cu un rucsac în spinare, dar cu multe facilităţi. Să nu credeţi că nu poate oricine să facă voluntariat. Activităţile sunt foarte diverse, în funcţie de specificul proiectului: ecologie, social, drepturile omului, tabere, artă… şi multe altele. Fiecare îşi găseşte un locşor, dacă doreşte. Noi găzduim şi trimitem de vreo 10 ani voluntari şi pot spune că acest an îi transformă în totalitate. Îi responsabilizează şi îi ajută enorm din punct de vedere al dezvoltării personale. I-am văzut înflorind efectiv şi atingându-şi potenţialul maxim. Îmi voi încuraja copiii să încerce, pe vremea mea nu am avut acces la astfel de programe.

Din 2016 avem un parteneriat cu YMCA Bournemouth, iar cu ocazia vizitei mele, partenerii din Marea Britanie, România, Turcia, Germania, Italia şi Spania erau în sfârşit puşi faţă în faţă. Era ca şi cum ţi-ai cunoaşte un prieten, până în acel moment familiar doar din mediul virtual.

Corina m-a preluat de la staţia de autobus, iar întreaga zi am petrecut-o hoinărind prin staţiune. Aflat la 150 de kilometri de Londra, Bournemouth e o staţiune turistică încă din secolul al XIV-lea. Singur are sub 200.000 de locuitori, dar împreună cu oraşele învecinate, Poole şi Cristchurch formează cel mai mare district meropolitan din regiunea Dorset, cumulând 465.000 de locuitori. Se situează pe coasta sudică a Angliei şi se învecinează cu Jurassic Coast, un monument al naturii întins pe 155 de kilometri. Este un centru universitar cunoscut, cu multe instituţii culturale, dar şi cu o viaţă de noapte activă. Un studiu realizat de către First Direct în anul 2007, a dus la următoarea concluzie: Bournemouth e cel mai euforic loc din UK, 82% dintre respondenţi declarându-se fericiţi cu viaţa pe care o duceau.   

La sfârşit de aprilie, când l-am vizitat, oraşul se pregătea de sezonul estival, care începe la 1 mai şi se încheie la 30 septembrie. Să tot fi fost vreo 15 grade. Eu nu renunţasem la geacă, însă în jurul meu lumea era în sandale, pantaloni scurţi sau tricouri. Am întrebat dacă nu le e frig, iar răspunsul primit m-a şocat oarecum. Da, uneori le este frig, dar nu au când să-şi poarte hainele de vară, aşa că profită de zilele călduţe. Colega mea de cameră, de exemplu, englezoaică get beget, punea termostatul la 18 grade şi umbla desculţă peste tot.

Ne-am plimbat prin tot oraşul. Mi s-a părut ciudat că pe strada pietonală, printre trecători, se plimbau nestingheriţi pescăruşii, întocmai porumbeilor noştri. Am constatat ulterior că sunt mult mai obraznici, dar nu vă povestesc încă episodul. N-am rezistat tentaţiei să păşesc într-o cabină telefonică roşie, ba chiar am fredonat Hello-ul lui Adele.

Parcul era asemeni unei grădini botanice, înţesat de lume pusă pe practicat sport. Cu bicicletele, rolele sau antrenamente de atletism, mi se părea că toţi se pregătesc de vreo competiţie. Aveam o idee preconcepută că englezoaicele nu ar fi foarte frumoase, un pic spălăcite şi chiar dolofane, însă mi-am schimbat optica. Momentul meu preferat a fost, fără doar şi poate, întâlnirea cu marea. Orice întâlnire cu ea,  pentru mine e un răsfăţ. Le iubesc la nebunie pe toate, iar efectul lor asupra mea e terapeutic. Plaja are nisip fin, auriu, e bine înteţinută, foarte curată şi aproape pustie în extra sezon. Plajele reunite ale oraşelor învecinate Bournemouth si Poole se întind pe 10 mile şi însumează nu mai puţin de 11 plaje individuale premiate de mai multe ori cu titulatura de Blue Flags. Una dintre ele, Sandbanks Beach are mai multe premii decât orice altă plajă din UK. În anul 2017, oraşului Bounemouth i s-a decernat premiul Best UK Seaside Town. Mi-am udat mâinile în valurile ce se spărgeau la mal şi părea destul de caldă. Totuşi, nimeni nu se încumeta să facă baie. Doar amatorii de kiteboarding se zăreau în depărtare. Din loc în loc sunt pontoane din lemn, care înaintează înspre larg.

Un trenuleţ turstic ,,hop on train” invita puţinii turişti la o plimbare între cele două puncte terminus ale zonei de promenadă: Branksome Chine şi Boscombe. Locurile mai înalte de pe plajă erau acoperite cu nişte arbuşti cu flori galbene. Nu erau plantaţi, făceau parte din flora spontană, i-am regăsit în diverse alte locuri.  Pe plajă erau înşirate zeci de căsuţe de lemn, aflate încă în hibernare. În Bournemouth se găseşte cea mai veche ,,beach hut” din Marea Britanie, depăşind un centenar. În plin sezon, proprietarii îşi scot în faţă o măsuţă pliantă, scaune, petrecându-şi astfel timpul cu familia şi cu prietenii. Dar să ştiţi că sunt tare mititele, cam de mărimea magaziei în care românul îşi ţine năzdrăvana bormaşină, grătarul şi sculele de pescuit. Am auzit şi că sunt foarte scumpe, dar nu oricine se poate lăuda cu reşedinţă la malul mării.

     

Un funicular poate duce turiştii direct pe plajă, evitând astfel zigzagurile aleilor. Un bilet costă 1,5 lire, dar n-aş fi apelat la un astfel de ascensor şi să-mi refuz privirii peisajele ameţitoare ce ţi se aştern pretutindeni. În sezonul estival, gazdele nu se zgârcesc deloc cu variantele de petrecere a timpului liber. Astfel, fiecare turist va putea găsi ceva potrivit: terenuri de volley, mini golf, mers pe coardă elastică, surfing, ciclism, echitaţie, jet skiing, kitesurfing, navigaţie, segways, animaţii stradale, proiecţii de film, spectacole de lumini, festivaluri de gastronomie, şi câte şi mai câte despre care vă puteţi documenta pe Go Bournemouth app sau www.gobournemouthcoast.co.uk  

Am trecut pe lângă complexul de agreement The Waterfront, construit chiar lângă plajă, în anul 1998. O construcţie modernă, cu un design îndrăzneţ, cu mult beton şi sticlă, care a stârnit numeroase controverse. Locuitorii au protestat împotriva construirii ei, deoarece obturează o parte din priveliştea golfului şi a Insulei Purbeck. În anul 2005 a fost declarată construcţia care stărneşte cea mai mare revoltă din întregul Regat Unit al Marii Britanii.

Am trecut pe lângă Oceanarium, dar n-am intrat, am preferat să ne tolănim pe o bancă la soare. M-a mirat că băncile aveau plăcuţe comemorative cu numele şi perioada în care au trăit persoanele în memoria cărora au fost amplasate. Nu ştiu ce să spun, cât de afrodisiac ar putea părea asta pentru cuplurile de îndrăgostiţi. Dar, poate că atunci când te sărută cel drag şi în faţă ţi se întinde marea, nu-ţi mai pasă că stai pe banca mortului.

După îndelungata plimbare, ne-a doborât foamea. Mi-am dat seama că pornisem spre aeroport la două dimineaţa, pe avion nu-mi comandasem nimic, părândumi-se revoltător să dai atâta pe un sandwich de plastic, iar dimineaţa mâncasem un croissant şi un iaurt în una dintre autogări. Acum era bine trecut de patru, era timpul să încercăm mâncarea englezească. Am ales un restaurant din centru, întins pe trei niveluri, în stil englezesc, cu tematică literară. Tablourile de pe pereţi ilustrau scriitori celebri şi evenimente care îi legau de Bournemouth. Eu mi-am comandat un ,,Jacked potato”, mai apoi descoperind că e un banal cartof copt, pe care eram invitată să adaug unt sau nişte sosuri. Dar ce contează ce mănânci, când pe pereţii din jurul tău se scria istoria literaturii engleze? Habar n-aveam cât de englezeşte găteam când aruncam la cuptor nişte cartofi în coajă!

Am făcut un popas la biserica Sfântul Petru, construită în anul secolul XIX, în a cărui curte îşi duce somnul de veci Mary Shelley, cea care ni l-a dat pe goticul Frankenstein, (1797-1851). Tot aici sunt îngopaţi părinţii săi şi inima soţului Percy Bysshe Shelley, nimeni altul decât celebrul filozof şi poet romantic (1792-1822).

Locul nu e foarte bine semnalizat, a trebuit să întrebăm la cafeneaua din biserică să aflăm mormântul. Da, aţi citit bine, în biserică exista o cafenea în toată regula.  Aşadar, mi-am adus omagiile scriitorilor a căror operă a fost subiectul unor examene din facultate. Într-o frântură de gând mi-am revăzut profesorii deschizându-mi lumi de litere sau o versiune a mea mai tânără încercând să desluşească sensuri nepătrunse.

                              

Am mai rătăcit pe străzi o vreme, apoi au început să ajungă ceilalţi participanţi. Seara târziu, am fost duşi cu un microbus în sătucul Studland, locul care urma să ne găzduiască pentru următoarele trei zile.  Dar despre toate acestea vom povesti în episodul următor.

 

Lasă o impresie sau un comentariu

2 thoughts on “Bournemouth, prima mea întâlnire cu Marea Britanie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Close