Boracay, insula Paradisului – II

Print Friendly, PDF & Email

Am uitat sa ne trezim. Cand am deschis ochii, buimaciti de diferenta de fus orar, oboseala de pe drum si orele de levitatie intre cer si pamant, habar nu aveam pe ce lume suntem. Intai am dat cu ochii de un tavan pictat cu floricele pe care se plimba alene o soparla micuta. Am inchis ochii la loc si m-am intors pe partea cealalta, in speranta ca e un vis urat sau ca m-am gandit prea mult la Gaudi in ultimul timp.

Apoi, o salva de cucuriguuuuu mi-a sagetat auzul si asa  cam infundat dupa atatea avioane…

Familiare latraturi de caini si motoare ambalate in draci de scutere, motorete si alte bazaitoare circulante  m-au convins sa ma ridic in capul oaselor si sa incep sa gandesc. Aha, deci… suntem in Philipine, da, imi amintesc.. ei, suntem pe insula Boracay si e de bine, si asta imi amintesc, privindu-mi pielea aramita deja. Brusc, sar la geam. Pai iar cocosi??? Parca schimbasem camera!

Ma uit pe fereastra, orbita de reflexia soarelui in apa, intr-un apus magnific si vad o curte plina de custi de caini. Si cainii aferenti, bineinteles. Alaturi, cotete de tenori, ce faceau vocalize pentru reprezentatia de noapte. M-a apucat rasul, aducandu-mi aminte de cum zicea mama ca ce isi face omul cu mana lui e sfant! Doar noi am ales camera, dintre toate cate am avut la dispozitie!! Ce sa mai facem acum?  Probabil ca bestiile cu pene sunt peste tot, asa ca am ales sa le ignoram.

Cu greu ne-am pus oasele in pozitie verticala si ne-am tarait slapii spre iesire. Odata ajunsi insa afara, treburile s-au schimbat total. Un soare bland, dar destul de stralucitor, pregatindu-se alene de mers la culcare, ne-a directionat pasii spre minunata plaja cu nisip alb, White Beach.

Am oprit intai la supermarketul de langa guesthouse sa vedem care e treaba. Treaba era buna, ca puteam cumpara bere si pliculete de sampon. Si pufuleti. Apoi am intrat putin in aprozarul de la colt, unde am cantarit cu ochiul prospetimea fructelor si legumelor si am salivat la vederea oualelor mov la coaja. Mi-am zis ca era rost de o targuiala nocturna acolo si am lasat-o pentru mai tarziu.

img_1698

In traseul nostru spre  apa, am mai aruncat un ochi pe la flori, pe la un real supermarket si pe la niste tarabe cu mancare, pe care in momentul acela le-as fi schimbat cu apusul, asa de frumos si de apetisant aratau. Am facut slalom printre motocycluri, printre turisti galagiosi  si negustori guralivi, poze pe unde apucam si intr-un final am ajuns pe plaja, in zona gurilor cascate si a woau-urilor.

Daca dimineata plaja e scaldata in lumina si caldura unui soare demential si ti se pare ca nimic nu poate fi mai frumos, ei bine, afla de la mine, calatorule draga, ca te inseli amarnic.  Apusul este absolut fantastic! Cred ca toate pozele alea pe care le are mai toata lumea pe desktop sau pe pereti sunt facute undeva pe insula asta. Soarele apune incet, fara graba,  emamand o lumina cameleonica spre apa calda, transformata in cea mai mare oglinda pe care ti-o poti imagina, de unde trimite fara rusine nuante si culori ireale spre nisipul alb  peste zi, dar   framantat  de aramiu la ceasul  asfintitului.

Mintea mea nu a putut cuprinde imediat atata simplitate si frumusete. Naucita, m-am asezat pe nisipul cald si am privit minute in sir la barcile cu panze ce defilau alene pe marea ireala, la  cuplurile strans imbratisate  si tacute, dorindu-si probabil ca timpul sa stea in loc, la constructiile de nisip care isi schimbau forma  mereu, la soarele ce se apropia mai mult si mai mult spre linia zenitului, parca zambind misterios si promitand ceva si pentru ziua de maine. Palmieri lenesi, cocotieri obraznici, flori delicate, oameni fericiti, nisip stralucitor si   dansul fermecator al zilei cu noaptea, a luminii cu intunericul, a apei cu cerul si pamantul, atat am putut sa retin din seara aceea. Si nici nu aveam nevoie de mai mult, zau asa!!

Furati de magia apusului, nici nu ne-am dat seama ca micuta promenada si plaja insasi s-au transformat intr-un imens loc de entertaiment.

Intai, Bob Marley a pus stapanire cam peste tot. Ceea ce nu era rau deloc. Apoi terasele si terasucile aparute pe nevazute, ca extensii ale micilor locante de peste zi, au inceput sa prinda viata. Perne, canapele, scaunele, buturugi, hamace   au rasarit in jurul unor masute aproape liliputane si s-au umplut de lume. Teraselor cu scaune de plastic standardizate si mirosurilor de fast food nu le-am acordat nici o atentie.

Pahare cu bauturi colorate din tot felul de fructe, cocktail-uri cu  infatisare gitana,  sticle de bere  si mancare cat cuprinde. La care adaugam si spectacole nocturne cu bile de foc si muzica life, iata tabloul boracanian de noapte  pe care trebuia sa il infruntam. Greu, greu lucru, sa stiti!

Bucataria filipineza este o impletire fericita de mancaruri, condimente si tehnici de gatit thailandeze, spaniole, malaieziene si chinezesti. Rezultatul este o mancare simpla, gustoasa si sanatoasa. Puiul sau porcul gatite in stil adobo, adica carnita frageda de pui sau de porc fiarta in sos de soia cu otet si usturoi, in care arunci  si niste legume pe care le ai prin casa, tocana  din coada de bou cu sos de arahide, la care ciugulesti delicat niste mango murat pe romaneste sau mango pickle mai de fitze, un bagoong sau un fel de pasta de peste pe care o savurezi  sa poti bea o bericica, totul este absolut delicios si la indemana ta. Puiul  adobo a fost prietenul meu nedespartit in Filipine, care nu m-a tradat niciodata, asa cum chicken tikka masala a fost prietenul meu de nadejde in India. Felurile astea sunt ca iubitele din tinerete, care te primesc oricand in patul lor, fara sa regreti noptile pierdute acolo!!!

img_1696

Dar sa revenim la chestii serioase…Ne-am asezat timid pe niste perne, la lumina tortelor…Niste menestrei filipinezi cantau in legea lor, ca parte a legii universale a muzicii…tobe si niste chestii cu corzi, habar nu am ce erau. Niste sucuri de banane, mango si cocos, pentru inceput…si apoi un cocktail cu ceva colorat, bun, bun de tot. Eu am ramas la cocktail, el a ales berea….tradarea e in toate, nu-i asa??? Ne-am intalnit din nou la feluritele gustarici din peste si legume…mititele, cat o inghititura! La cat imi era de foame, as fi mancat cate gustarici fac astia intr-o zi intreaga!!! Dar sa nu uitam de  cei 7 ani de acasa si sa fim manierati si cumpatati!

Cat privim spectacolul cu mingile de foc si ne salutam cu un cuplu de romani cu un copil de un an si jumatate in turneu prin Asia, mai ciuculim un adobe porc, ca e mai de-al nostru!!  Mai privim obraznicatura de luna ce se oglindea semeata in mare, mai facem o poza  si se face timpul de niste vietati marine parpolite frumusel pe gratar. Drept sa va zic, eu habar nu am cum se cheama respectivele vietati, le-am ales dupa culoare si prospetime… mi s-a parut  chiar ca niste clesti protestau impotriva alegerii, dar nu le-am luat in seama!! Cu sos de soia si  alte mirodenii, ne-au linistit constiinta si stomacul imediat!!! Totul la infamul pret de 15 dolari pentru doua persoane! Jaf la drumul mare, nu credeti???

Am lenevit pe pernute pana pe la 2 noaptea. Habar nu am ce am mai mancat sau ce am mai baut. Imi amintesc doar o stare de bine, o levitatie intre real si vis, vesnicele promisiuni ca vom reveni in viitor si minunata senzatie de vacanta, pe care nu am mai avut-o de mult timp. Ce sa iti doresti mai mult de la viata??

Am plecat agale spre hotel. Viata vibra pe strazile insulei, de parca ar fi fost deja dimineata. E drept ca nu am mai avut sansa sa ma tocmesc la sange pentru o banana sau un pliculet de sampon, dar si maine este o zi, nu??

Odata ajunsi in camera, ceremonios salutati la receptie de un pusti somnoros pe post de receptioner, paznic si stapan, peste al carui asternut a trebuit sa sarim ca sa putem intra in hotel, m-am repezit sa vad daca merge netul. Ei, mergea el, dar incet de tot ,astfel incat nu am apucat sa imi verific emailurile, gandind ca daca s-ar fi intamplat ceva rau pe acasa sau aiurea, putea sa sune telefonul, nu neaparat netul…. Dupa ce ne-am luptat un timp cu auditiile cocosilor guralivi, cu cainii nebuni si cu  motoarele fara somn, pe la 4 dimineata cine sa mai auda telefonul??Dar vestile rele se afla pana la urma, nu va faceti griji!

Dimineata a venit prea repede. In goana noastra dupa o cafea, am ignorat cu desavarsire telefoanele. Doar suntem in vacanta, nu?

Astazi era ultima zi in Paradis. Ne-am decis sa ne lasam pe mana destinului si sa facem ce s-o ivi, lasand lenea sa ne curga agale prin vene. Taraindu-ne lenevos slapii, ne-am indreptat spre plaja, dupa ce i-am ingrozit pe vecinii de la bar cu cantitatea de cafea pe care am baut-o. Am mai gustarit o banana prajita cu caramel, niste mango absolut scarbos de minunat  si niste frigarui atat de mici ca parca erau bucatelele alea pe care le tot degusti prin supermatketuri. Vreo doua ore am zacut iar pe nisipul acela ireal de alb si prin apa invizibila. Incepeam sa ma simt vinovata, nefacand nimic. Nu am vrut plimbari prin insulele vecine, desi auzisem ca erau superbe, dar aveam timp de astea in urmatoarea noastra destinatie, insula Palawan.

img_1537

Ei, dar se facuse timpul de shoping… Zornaind maruntisul din buzunare si hotarata fiind sa nu imi depasesc bugetul de 30 de dolari pe care il alocasem acestei zile, am pornit la vanatoare de suveniruri. Suveniruri care trebuiau sa incapa in rucsacul nostru micut de 7 kg. Asa incat am pornit la o lupta apriga cu magnetii, sticlutele cu nisip, penele, cojile de nuci de cocos , carpele colorate si alte nebunii. Nu imi amintesc cum au trecut orele in bazarul Dmall.

Stiu doar ca la un moment dat am avut o mare pierdere… colegul de camera s-a dat batut si s-a refugiat in bautura… shake de banana si mango si alte chestii destul de rusinoase… Eh, l-am lasat sa se distreze de vreo doi dolari acolo, ce sa fac! M-am intors spre seara cu o traista doldora de chestii funny, luata cu vreo 10 dolari in total, satula de sucuri free oferite de negustori si cu un lung sir de injuraturi in spate… nu e usoara negocierea asta. Aveam un buget minunat, deci , pentru seara ce va urma!!

Ne-am hotarat sa ne ospatam cu niste dihanii din piata Tallipapa. O piata mare, plina de legume, fructe si vietati marine. Frumusetea sta in faptul ca te plimbi frumusel printre tarabe iar daca vreo dihanie de peste sau de crab iti face cu ochiul, e destul sa faci un semn, ca negustorul o ia, o cantareste si o si da la preparat unui restaurant din apropiere. Cat stai si astepti, mai ciuculesti ce da Dumnezeu pe acolo, mai  rozi un fruct, mai socializezi cu localnicii. Habar nu am cum au obtinut locantele alea din piata autorizatiile de functionare, dar ce iese de la gratarele lor il converteste si pe Budha la alte religii. Crabi suculenti in sosuri doar de filipinezi stiute, mancati cu mana si sorbiti cu nici o eleganta, cu zeama scurgandu-se absolut dizgratios pe barbii si cu zambete  de placere tampe si pana la urechi, ce unesc o lume intreaga aflata acolo, indiferent de rasa, gen sau limba vorbita. Doar plescaituri si gemete de satisfactie si promisiuni  de revenire pe meleagurile astea!

In rest, ce sa va mai zic? Se lasa intunericul, urmau chestii obisnuite…apusuri dementiale, palmieri lenesi,  barcute romantice pe mare, constructii de nisip, plimbari fara tinta si alte si alte sucuri  pentru zei. Zeii de noi, evident!

Pe la vreo 12 noaptea, nu am mai suportat  viata in halul acesta si ne-am retras spre hotel, luindu-ne ramas bun de la plaja minunata. Maine avem avionul la 9, dupa 1 ora de zbor pana in Manila, ne vom urca spre avionul ce ne va duce spre secretul Filipinelor…El Nido!!

Dar sa nu credeti ca e asa de usor sa pleci de aici… Povestea continua intr-un mare fel!!!

Continua cu partea a treia

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*