SaCalatorim.ro

Bali – 10 motive să ajungi pe Insula Zeilor

Print Friendly, PDF & Email

Mi se parea imposibil sa ajung vreodata in Bali. Pretul biletelor de avion ma inspaimanta. Sa ajung la capatul pamantului, fara sa stiu a vorbi limba lor, imi dadea dureri de cap. Sa fiu turistul ala numai bun de scuturat de bani, ma scotea din sarite. Si totusi, am ajuns. Si mi-a placut atat de mult incat vreau sa va dau motive intemeiate sa va ganditi serios la destinatia asta!

Motivul 1 – Spiritualitatea

Poate ca va nedumereste un asemenea motiv. Adicatelea, mon cher, ce are a face asta cu turismul, va veti intreba, pe buna seama!! Va voi raspunde simplu: Bali este o oaza de hinduism intr-o mare – chiar ocean, as zice – de musulmani si adepti ai lui Budha sub diferite forme. Acest lucru, alaturi de locuitorii absolut incantatori  a facut ca de-a lungul timpului sa se nasca in aceste locuri o spiritualitate care marcheaza orice… Balinezii traiesc dupa reguli doar de ei stiute, care nu au de-a face cu restul lumii.

Stiati ca bebelusii balinezi in primul an de viata,pana in ziua 210, nu au voie sa atinga pamantul, ei fiind considerati niste mici ingerasi? Ei sunt purtati in brate de membrii familiei pana cand se considera ca a  venit timpul si se organizeaza o ceremonie religioasa, denumita “otonan”. Abia atunci bebelusii trec din lumea divinitatilor in cea a umanitatii si  apoi copilasul incepe sa paseasca pe pamant.

In fiecare dimineata, fara exceptie, femeile din casa aduc mici ofrande zeilor, care se pare ca sunt intr-un numar coplesitor de mare. Zeii, nu femeile!!! Inainte de a se apuca de chestia asta, femeile se imbraca fie in straie traditionale, fie in cele mai frumoase haine ale lor, pentru ca nu se pot prezenta in fata zeilor murdare sau neingrijite.

Ofrandele sunt in general confectionate de catre stapana casei, din petale de  flori , asezate intr-un mic cosulet de bambus, peste care se pune putin orez, un biscuit, ceva dulce, sau putina mancare din oala neinceputa din bucataria familiei. Apoi, se adauga diferite prafuri  stralucitoare sau cu puteri miraculoase si betisoare parfumate.

Micutele jertfe se pun peste tot: in fata intrarii, pentru a permite trecerea pragului doar de catre oamenii buni, in fata camerei de dormit, ca sa nu visezi urat, in fata tabloului electric, ca sa ii pazeasca de incendiu, in fata robinetului de apa ca sa ii fereasca de inundatii, in fata usii de la bucatarie ca sa iasa bucatele bune, in fata scolii ca sa pazeasca copii de duhurile rele, in fata magazinului pentru prosperitate, pe rau ca sa te pazeasca de innec, in fata templelor si in altare ca sa ii multumesti zeului de serviciu.

Zau ca nu rad si ca e chiar adevarat. Nu aveti alta alternativa decat sa va duceti sa vedeti cu ochii vostri!

Motivul 2 – Ubud

Micul oras Ubud, aflat la nici o ora de mers cu masina de la aeroportul din Bali, este inima culturala a insulei  si el insusi face cat 10 motive pt a vizita aceste locuri.

Un oras traditional de tara, in care isi au sorgintea sute de scoli de pictura, sute de artizani, sute de ateliere de tot felul. Oriunde mergi in Ubud, vei fi vrajit de arta si cultura.

Cele mai interesante si mai frumoase muzee din insula, le vei afla aici. Cea mai frumoasa resedinta regala te asteapta sa ii treci pragul. Cea mai spectaculoasa padure tropicala cu maimute este la cheremul tau, in mijlocul urbei. Cele mai interesante trasee pornesc din Ubud. Cei mai prietenosi oameni din Bali ii vei gasi tot aici.

Dupa mine, aici este concentrat the best of Bali. Este orasul din Asia in care m-as muta si maine!

Motivul 3 – Dansul

La inceput, dansurile balineze se executau doar la ceremoniile religioase, pentru a-l multumi si a il incanta pe un anume zeu. Apoi, dansurile au inceput a face parte din viata de zi cu zi.

Fie ca au spus frumos si simplu povestile Ramayanei si Mahabharatei, in stilul Topeng sau Kekac, fie au nascocit povesti cu duhuri rele si eroi locali in stil Lalong sau Barong, dansurile balineze te incanta oricum. Daca sunt executate in temple, au o semnificatie mai aparte, daca sunt facute pe scene sau in teatre deschise, atunci partea artistica te va cuceri fara indoiala din primul moment.

Costumele, ritmul tinut de gamelan, instrumentul traditional indonezian, dezvoltat intr-un fel unic in Bali, intruchiparea personajului negativ si decorurile confera dansurilor o aura magica si spectaculoasa.

Motivul 4 – Campurile de orez

Cine nu are o poza pe desktop cu verdele orezariilor din Asia? Cine nu viseaza sa se piarda printre plantutele firave, de un verde incredibil, cu fata mangaiata de boabele delicate de orez? Cine nu isi doreste sa auda susurul apei curgand de pe o terasa pe alta, ca o muzica datatoare de viata?

Ei bine, daca visati toate astea, terasele de orez de la Jatiluwih sau cele de la Tegallalang va vor vraji cu siguranta. Fie ca le veti vedea  cu soarele la zenit, jucandu-se de-a v-ati ascunselea cu soarele, fie la rasarit, cu razele timide ale soarelui mangaind delicat  firavele plante, veti fi vrajiti si veti ramane fara grai.


Motivul 5 – Apusurile

Nu sunt chiar o fetiscana si in jumatatea de veac de cand am aparut pe pamant , am vazut destule apusuri. Cele din Bali le intrec insa, de departe, pe toate.

Oceanul nemarginit scaldat in razele rosiatice ale soarelui la zenit, un templu undeva in departare, liniste si pace, o vraja tesuta de natura pe care o vei inchide in inima ta pentru totdeauna. Timpul se dilata sau se comprima dupa bunul tau plac.

Dimensiunile sunt  raportate la alta scara, culorile sunt nemaivazute, apa este fabuloasa iar discul incendiar nu se duce la culcare de fapt, ci is continua povestea diurna in alta parte, nearatat privirii nostre in acel moment al zilei. Sau al serii? Cine sa mai stie, zau!!

Motivul 6 – Templele

Zice-se ca sunt peste un milion de zei hindusi. Va dati seama cate temple ar trebui de fapt sa existe pentru asa o aglomeratie divina? Cert este ca pe insula balineza, la tot locul te impiedici de un templu, Pura, cum ii zic locuitorii, adica locul inconjurat de ziduri.

Lacasurile de cult si de rugaciune sunt impartite in 3 mari categorii: Temple ale originii, Pura Puseh,amplasate pe directia muntelui invecinat, Temple protectoare ale comunitatii, Pura Desa, amplasate spre rasarit si Templele mortilor, Pura Dalem, cu deschiderea spre mare.

Exista si o categorie speciala de temple, templele mama, care sunt temple sfinte si care apartin intregii comunitati hinduse, cel mai mare si mai sfant dintre ele fiind Templul Besalik, in apropierea muntelui Agung si a vulcanului cu acelasi nume.

E clar ca putini dintre turistii care merg in Bali au habar despre felul si importanta templelor pe care le viziteaza, dar asta nu inseamna insa ca de la prima vedere, aceste temple nu te vor fermeca. Ele sunt simple, unele au o autenticitate absoluta data de patina vremii, inconjurate de plante si copaci infloriti, ale caror trunchiuri sunt acoperite cu fasii de textile in semn de respect fata de divinitate.

Unele dintre el, au semnificatii mult mai profunde, ca Tirta Empul, unde credincioasii isi spala pacatele cu apa sfanta din niste fantani amplasate in bazine speciale si aduc ofrande in altare in aer liber.

Motivul 7 – Florile si fructele

Nu am vazut nicaieri un loc binecuvantat cu atatea flori si plante verzi. Oriunde intorci capul, vei fi inconjurat de delicatele flori de fragipani si de mirosul lor special.

Oriunde te vei plimba, vei fi inconjurat de atata verdeata sau atatea flori viu colorate, ca nu vei mai sti pe ce lume te afli. In fiecare coltisor, in fiecare templu sau gradina, pe fiecare carare sau in orice casa de locuit, iti vei desfata simturile cu frumuseti naturale ce te vor face sa nu mai vrei sa pleci. Lucruri simple si frumoase, atent sau salbatic crescute, nu are nici o importanta,vor deveni insotitorii tai de zi cu zi si pas cu pas cat timp te vei afla in Bali.

Despre fructe, ce sa zic? Multicolore si dulci, vandute in piete, supermarketuri sau margine de drum, cu gusturi dumnezeiesi care creaza dependenta, pe care le vei visa atunci cand vei fi trist si amarat, aducandu-ti  aminte ca viata are si gust bun nu doar amar si pe care ai vrea sa le iei cu tine intr-o cantitate absolut nerusinata.

Sucurile naturale cele multcolorate vor fi la ordinea zilei si vei stramba din nas, la un moment dat, la nuca de cocos cu pai, jinduind mai mult si mai mult!



Motivul 8 – Plajele si sporturile nautice

Nu veti gasi aici plaje cu nisip fin ca in Maldive sau in Boracay. Plajele din Bali sunt animate de surferi, sunt framantate de vanturi si curenti in partea estica.

Plajele din Nusa Dua sunt mai linistite si mai specatculoase. Oceanul Indian ti se gudura la picioare ca o pisica uriasa.  Intrucat nu sunt o prea mare iubitoare de balaceala, va spun ca am stat ore in sir tolanita pe nisipul fierbinte privind spre surferii ce paseau pentru prima data pe placa si care erau atat de nostimi si spre cei experimentati, care se zbenguiau printre crestele valurilor mai furioase si care mi-au pus un nod in gat  cu trupurile lor perfect bronzate !!!

Motivul 9 – Conexiunea cu restul lumii

Bali este un fel de punct central in Indonezia. Multe dintre conexiunile lungi intre capitala Jakarta si restul insulelor indoneziene se fac via Denpasar, cochetul aeroport din Bali.


Iar ca sa vorbim despre conexiunile scurte, cele cu Lombok, Gilli sau Flores, pentru a vedea Dragonii de Komodo in rezevatia lor, de asemenea sunt lesne din Bali. Insulele din imprejurimi, ca Nusa Lemborgan sau Nusa Penida sau o multime de alte Nuse si Gilli, sunt la o aruncatura de bat din Padang Bay. Trebuie doar sa iti doresti ceva, si totul va avea o rezolvare in Bali!

Plaje in insule uitate de Shiva, snorkeling si diving la zeci de metri sub apa, printre corali multicolori, treakinguri pe crestele vulcanilor, intalniri de gradul zero cu soparle uriase?? Totul este posibil aici!

Motivul 10 – Usile

Da, stiu, veti rade de mine si veti zice ca nu am mai gasit inca un motiv serios! Ei bine, va invit doar sa priviti!

Indiferent de cate motive v-am insirat, va asigur ca,odata ajunsi aici, veti fi cu un picior in Nirvana. Sunt locuri iubite de zei si de natura, locuri care te vor fermeca si iti vor aduce aminte ca viata e frumoasa!Si esti liber sa adaugi si tu propriile-ti motive, chiar aici, in comentarii!

 

Lasă o impresie sau un comentariu

2 thoughts on “Bali – 10 motive să ajungi pe Insula Zeilor

  1. Angi Bordeianu

    Pentru mine acest articol este minunat…. Plec peste 2 zile în Bali și mi_am făcut deja o imagine la ce voi vedea și trai acolo…. Abia aștept sa trăiesc pe viu experienta.
    :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*