SaCalatorim.ro

Zboruri charter pentru litoralul românesc

Print Friendly

Dacă până acum o astfel de știre părea greu de crezut, iată că o agenție de turism din Constanta lansează primele curse charter interne pe Litoralul românesc cu plecări din Cluj, Timișoara și Iași. Și… nu vorbim de orice agenție ci de Paradis – Vacanțe de Vis, aflată la aniversarea a 18 ani de existenţă, unul dintre primii 3 touroperatori din România pentru litoralul românesc al Mării Negre, una dintre cele mai serioase agenții de turism românești.

chartere paradis vacante de vis

Cursele, operate cu o aeronavă de 120 de locuri a Blue Air, vor avea loc în fiecare duminică din Timişoara și Cluj-Napoca, iar în fiecare luni, din Iaşi. ”Turiștii vor fi preluați de la aeroportul Mihail Kogălniceanu (Constanţa) şi duşi la hotelurile în care sunt cazaţi, cu însoţitor pentru fiecare mijloc de transport. Cei care aleg să meargă la mare cu charterul vor plăti 100 de euro în plus pentru pachetul turistic, care include zbor dus întors şi transfer”, a precizat Aurelian Marin, directorul general al agentiei Paradis.

“În ultima vreme au fost introduse şi zboruri regulate către Constanța din oraşe importante ale ţării. Însă, dacă un turist ar dori să cumpere acum un bilet dus-întors pentru sezonul estival, preţul sare deja de 100 de euro, iar cu cât se apropie sezonul, cu atât va fi mai scump, putând ajunge la 150-200 de euro. Avantajul în cazul zborului charter e că tarifele se vor menţine indiferent când cumperi”, a adăugat Aurelian Marin.

Aurelian Marin - Director general Paradis - Vacanțe de Vis

Aurelian Marin – Director general Paradis – Vacanțe de Vis

Primele plecări pe rutele Timişoara – Constanţa şi Cluj – Constanţa vor fi pe 18.06.2017, iar pe ruta Iaşi – Constanţa, pe 19.06.2017. În costul biletului de avion sunt incluse un bagaj de mână de 10 kg/persoană şi un bagaj de cală de 25 kg/persoană.

Orarul zborurilor:

 

Timişoara – Constanţa: 15.15 – 16.30
Constanta – Timişoara: 13.30 – 14.45

 

Cluj – Constanţa: 19.00 – 20.00
Constanţa – Cluj: 17.30 – 18.30

 

Iaşi – Constanţa: 11.15 – 12.00
Constanţa – Iaşi: 10.00 – 10.45

Și dacă vă intrebați ce se poate face pe litoralul românesc în afară de plajă, în acest articol veți descoperi ca aceeași agenție organizează deja de câțiva ani diverse tururi și excursii opționale (citiți mai multe aici) și că începând cu vara anului 2015 a lansat și primul parc de aventură de pe litoral – Paradis Land în Neptun.

Activitati Paradis Land

Activitati Paradis Land

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Close