Cum putem lua țeapă de la Booking.com

Print Friendly, PDF & Email

De cate ori imi planific o calatorie, cea mai mare importanta o dau cazarii. Desi nu am la dispozitie un sac de bani, sunt pretentioasa si mofturoasa cand aleg. Nu ma intereseaza neaparat numarul de stele, ci pozitia in raport cu mijloacele de transport si reviewurile celor care au stat acolo. Si raportul calitate/pret, evident. Si daca pot folosi cumva avantajele de fidelitate pe care le am la respectivul site.

De-a lungul timpului, mi-am fixat un algoritm de cautare a cazarii si am ales ca, in final, sa rezerv prin intermediul a trei site-uri: Agoda.com, pentru destinatiile din Asia, AirBNB pentru cele europene si Booking.com pentru Europa si nu numai. Nu sustin ca sunt cele mai bune sau cele mai fericite alegeri si nici nu fac reclama vreuneia. In majoritatea cazurilor, nu am avut probleme cu nici una dintre aceste companii sau cu cazarile in sine.

Sursa necunoscuta (google.com)

Iata insa ca, de curand, am fost nevoita sa fac o rezervare de ultim moment. Ma aflam in India, iar zborul de retur spre Bucuresti il aveam via Colombo, in Sri Lanka. Nu am avut conexiunea in aceeasi zi, asa ca am decis sa dorm o noapte cat mai aproape de aeroport si sa fac o baie scurta in Oceanul Indian, daca tot era in calea mea. Am folosit Booking.com fara a ma gandi prea mult, intrucat preturile la cazari erau foarte ieftine in perioada aceasta si nu era cazul sa mai pierd timpul cu comparatiile. Am ales un guesthouse – ca sa nu ii zic pensiune, ca pe la noi! – in Negombo, o mica localitate situata la vreo 20 de minute de mers de aeroport.

O vila draguta, sclipitoare de curatenie, pozitie excelenta, mic dejun. Ma uit la pret, in moneda nationala, rupii srilankeze, ca asa setez de fiecare data, sa vorbesc in banii lor!  Pretul 1038 LKR, cu toate taxele incluse, verificat. Nici cea mai ieftina, nici dintre cele scumpe, evident. Nu stiam paritarea LKR-Euro sau USD, ca nu ma interesase. Vad acolo insa, ca de obicei, textul cu “veti plati la proprietate 1038 LKR sau aproximativ 13,5 usd. Nu m-m gandit sa pun mana pe calculator si sa vad daca e o conversie buna sau nu, ca nu aveam timp si nici vreun motiv de suspiciune. Ce mare lucru 13 dolari! Asa cum nu m-am gandit sa cercetez de doua ori confirmarea pe care am primit-o de la Booking.com. Am verificat data si am aruncat un ochi la cei 13,5 usd care se facusera deja 15, cu taxa de oras. Plata doar cash la proprietate. Ulterior mi-am dat seama ca nu se mai preciza nicaieri insa ca pot face plata si in LKR.

Intamplarea face ca dupa dupa ce am incheiat calatoria in India, sa raman cu o multime de rupii indiene. Asa ca mi-am zis sa nu le risipesc aiurea si sa le convertesc in rupii sri lancheze, ca tot aveam nevoie de vreo doi banuti acolo. Cazare, transfer, mancare, ceva suveniruri, cine stie ce se iveste. Dupa socotelile mele, 5000 de LKR  ar fi trebuit sa fie de ajuns. 1038 LKR cazarea, 1500 LKR transferul si vreo 1500 LKR masa si restul. Cercetand paritatea, vad ca 5000 de LKR, sunt cam 27,5 USD si imi dau seama ca ceva nu se potriveste, dar nu stau pe ganduri prea mult, ca nu am timp. indiferent care ar fi nepotriveala, aveam destui bani la mine incat sa ma descurc.

Ajung la proprietate, in toata pensiunea… doar eu. Asa ca ma pun la taclale cu proprietarul, un srilankez destupat la cap, ce lucrase vreo 12 ani prin Germania si care se intorsese si investise banii acasa si facea treaba buna tare. Mai un suc, mai o poveste, ma intreaba omul cum e cu bloggerii, cum e cu review-rile pe Trip Advisor, il luminez, ii mai dau cate o idee ca, na, ce roman sunt eu sa nu ma pricep la turism, nu? Timpul trece. Intre doua vorbiri si o plimbare pe malul oceanului, la fix pentru un apus superb, ii las omului si banii. 1038 LKR, cum zicea cand am rezervat.

Am dormit ca un bebelus, dis de dimineata a strigat un muezin pe la 5 iar apoi m-au acompaniat la micul dejun niste cantari catolice, dar cine sa se supere acum? Inhat rucsacul, taxiul a venit sa merg la aeroport. In hol, il vad pe om ca se framanta. Cand sa ne pupam de “la revedere” il intreb daca totul e in regula. Codindu-se, ca sa nu ma deranjeze, ca doar eram prieteni acum!!! zice ca e o problema cu rezervarea. Si imi arata cum scria acolo ca trebuie sa platesc 15 USD. Eu ii raspund ca acolo scria intai 1038 LKR atat cat i-am dat. Omul ridica mirat sprancenele si zice ca 1038 LKR nu sunt 15 USD, sunt doar 5,5 USD. Cercetand mai atenta, imi dau seama ca omul are perfecta dreptate, saracul de el! 15 USD sunt 2700 LKR!!! Adica inca o data si jumatate decat suma initiala afisata pe site la rezervare! Ne-am dumirit intr-un final ca cei de la Booking au incercat sa ma traga pe sfoara cu conversia, ca nebagarea de seama umple buzunarele multora, nu? Niciunul dintre noi nu era de vina, asa ca eu i-am aratat omului rata de inchiriere de pe site-ul Booking.com, i-am promis o recenzie foarte buna pe Trip Advisor si dusa am fost spre aeroport, lasandu-l pe el sa se certe cu dusmanul! Nu stiu daca a fost cea mai eleganta solutie, dar mi s-a parut cea mai corecta in momentul acela.

M-am gandit ulterior de cate ori am platit in moneda hotelului si nu am verificat conversia si m-am intristat. Apoi mi-am pus intrebarea cate taxe de oras am platit la cazari care nu mi-au emis documente fiscale si mi-am dat seama ca si alea au intrat in alte buzunare. Acum nu imi ramane decat sa meditez si sa dau un reset la sistemul meu de rezervare care imi parea atat de bine pus la punct si sa merg mai departe. Ca doar nu voi fi fiind singura care ia teapa pe fata, nu??

Asa ca, dragilor, atunci cand va pregatiti vacantele, calatoriile, micile city breakuri, fiti atenti la orice amanunt, oricat de neinsemnat ar parea. De ce sa se bucure altii de banii nostri?

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*