Tabăra naţională de literatură şi arte plastice ,,Archeus” de la Ocoliş, Maramureş

Print Friendly, PDF & Email

În Ocoliş, sat aflat în apropierea Băii Mari, an de an se deschid porţile casei Marchiş pentru scriitori şi artişti plastici din diferite colţuri ale ţării, la Tabăra naţională de literatură şi arte plastice ,,Archeus”.

Proiectul (gândit și pus în practică de Ioan Marchiș) este realizat de Fundația Archeus, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș și a primăriilor Baia Mare și Groși.

Am fost printre vizitatorii norocoşi, care au prins din zbor o fărâmă din ceea ce oferă acest loc special. Am avut privilegiul să discut cu artistul Ioan Marchiş despre acest eveniment aflat la ediţia a XIV a şi am luat la cald câteva impresii de la trei dintre participanţi.      

-Suntem la cea de-a XIV a ediţie a Taberei naţionale de literatură şi arte plastice ,,Archeus”  şi presupun că veţi continua. Ce vă face, domule Ioan Marchis, să vă deschideţi casa pentru artişti, an de an?

-E o întrebare aproape metafizică. În primul rând e o obişnuinţă, care vine aproape dintr-o genă, întrucât eu sunt fecior de morar de pe Mara şi de pe Iza şi la noi în casă, trei anotimpuri veneau oamenii la măcinat, la vâltoare… Toată viaţa mea, toată copilăria a fost un cenaclu. Oamenii spuneau poveşti, iar familia noastră aşa s-a obişnuit să trăiască, în preajma altora. După ce am venit la Baia Mare, am avut un atelier în Centrul Vechi, unde erau întâlniri literare, artistice, filozofice… Ne-am făcut apoi această locuinţă aici, unde e şi sediul Fundaţiei Archeus. Am continuat revista Archeus, începută în Baia Mare, pe strada Piaţa Libertăţii 16. În urmă cu 14 ani am înfiinţat această tabără de literatură şi artă.

-E o tabără ,,mai altfel”…

Specificul taberei vine din faptul că în Baia Mare s-a construit o tradiţie, probabil sub influenţa Şcolii Băimărene de Pictură, a întâlnirii artiştilor plastici cu scriitorii. Această tradiţie a fost întărită de Mihai Olos, Ghenceanu, Dumitru Iuga, care se întâlneau cu artişti din toate domeniile: actori, plasticieni, scriitori… Revista s-a înfiinţat tot pe această idee, de a ţine împreună artiştii plastici şi scriitorii. Aşa a început tabăra, cu acest specific, literatură şi artă. Aici avem condiţii de peisaj foarte frumoase, avem grădina aceasta de câteva hectare într-un singur loc. Este, dacă vreţi, o replică sau paralelă a Coloniei Artiştilor Plastici din Baia Mare, unde se petrecea cam acelaşi lucru. La artiştii plastici care aveau acele ateliere, veneau alţi artişti, scriitori, lume din oraş, profesori, elevi, studenţi, oameni curioşi. Deocamdată, noi am rămas aproape singuri, întrucât Colonia încă nu este foarte activă, abia s-a încheiat restaurarea şi nu este plină de viaţă, cum a fost altădată. Dar probabil că va fi, în viitor. Ideea noastră este că toţi au de învăţat unii de la alţii. Scriitorii de la plasticieni, găsind lumea lor interesantă şi modul lor de a fi. Plasticienii ascultă tot felul de teorii, modul în care se analizează la cenaclu un eseu, o poezie, o proză… Învaţă să trăiască împreună, să schimbe idei. În fond, e un paralelism între limbajul verbal, cel al literaturii şi limbajul nonverbal, al artelor plastice. Aici, la ,,Arheus”, e un dialog între cele două tipuri de limbaj, fiecare îl cere  pe celălalt. E un fel de teorie a contrariilor.

-Ce ne-aţi putea spune despre participanţii de anul acesta?

Am avut o participare interesantă. De la scriitori, ca de obicei Ioan Mureşan şi Ioan Groşan, dar anul acesta a venit Alexandru Cistelecan şi Lucian Perţa. Ei au condus serile de literatură şi poezie. Am avut zile întregi când aveau loc dezbateri literare, s-a citit, s-au ţinut spectacole…Tabăra este deschisă de obicei de Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului prin recviemul care se face la troiţa din Ocoliş în memoria scriitorilor şi artiştilor români. A venit Preasfinţitul Iustin şi a făcut o rugăciune pentru cei dispăruţi. În altă zi am fost vizitaţi de Grupul Iza. Am avut o zi de pescuit sponsorizată de A.J.V.P.S Maramureş, precum şi o seară vânătorească organizată de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului la Casa de Vară din Deal a preotului Virgil Jicărean, consilier eparhial. Am avut şi o seară folk-rock la care ne-a cântat Nicu Borca si colegii săi.

-Acum e destul de linişte în tabără…

O parte dintre artişti sunt la râu, la scăldat. Tabăra e acum spre final. Au rămas mai puţini scriitori şi mai mult artişti plastici, care încă mai au de finalizat lucrările, în vederea realizării unei expoziţii. Probabil spaţiul expoziţional pentru public va fi la Prefectură, încă nu am stabilit. Premiile încă nu s-au deliberat, dar urmează să ne ocupăm şi de acest aspect.

-Pe ce criterii alegeţi participanţii la tabără?

Pe criteriu tradiţional, sunt artişti care au venit în fiecare an; pe criteriu valoric, dar şi al repartizării geografice. Unul dintre participanţi e din Bucureşti, unul din Focşani, un artist e din Turnu Severin, altul din Ungaria… Nu-i alegem pe o simpatie directă, este o notă aleatorie. Am avut, de exemplu, foarte multe cerinţe din Cluj anul acesta, de la artişti renumiţi. Dar nu avem posibilităţi mari de cazare. Din păcate, se întâmplă să refuzăm oameni importanţi. Primele locuri le ocupă scriitorii. Tabăra plastică este formată din oameni cu personalităţi puternice, dar şi studenţi, elevi sau chiar copii.

-E o întreagă desfăşurare de forţe să asiguraţi logistica unei astfel de tabere.  

Da, este şi suntem obişnuiţi. Cel mai mai mare obstacol ca să dezvoltăm tabăra este lipsa unei pensiuni. În această comună nu există o pensiune. Ne-ar folosi foarte mult, am putea invita personalităţi importante. Încercăm să găsim o soluţie, ne gândim cu primarul, probabil că se va construi o pensiune aici, în sat. Scopul nostru nu este doar să producem valori creative, ci şi să relaxăm artiştii. Grădina aceasta oferă un spaţiu de rupere de lumea cotidiană, de probleme, de acest vacarm politic care este în România. E pentru ei un spaţiu de odihnă, chiar dacă această odihnă este activă. Se schimbă cărţi, experienţe, învaţă în tabără, dar nu e de neglijat faptul că noi vrem să relaxăm artiştii, să se simtă bine, să se creeze contacte noi, să rămână în legătură, să se  stabilească prietenii… ca în orice tabără de acest fel. Tabăra e specifică, întrucât şi locul e de aşa natură. Suntem înconjuraţi de păduri, grădini şi livezi, râul e în apropiere, peisajul este divers, masa este excelentă… avem toate condiţiile ca lumea să se simtă bine. Am pus un accent deosebit pe calitatea produselor culinare.

-E cineva din sat care vine şi găteşte?

Nu, familia mea găteşte şi cu preotul Virgil de la Episcopie. Sunt bucătari, produsele sunt de calitate. Nu am avut nici măcar un kilogram de carne din supermarket. Am avut porci mangaliţa, păsări de curte, legume de grădină,  hrană ecologică foarte bine gătită.

-Aţi reuşit să relaxaţi artiştii, dar v-aţi împovărat cu multe sarcini.

Important este să ne simţim bine împreună şi asta am şi realizat. Nu suntem stresaţi că într-un an nu au venit nume foarte mari sau că din cauza unei furtuni nu am reuşit să realizăm multe lucrări. Nu avem nişte normative. Încercăm să creăm o atmosferă plăcută pentru toată lumea.

-Eu, ca simplu spectator, am perceput acest loc magic, ca pe un cuib în care artistul este iubit şi preţuit.

Aşa este. Se relaxează, se simt bine şi sunt oameni care abia aşteaptă să revină la Ocoliş. Ne dorim să găsim o soluţie pentru locurile de cazare, astfel încât să putem da taberei o amploare mai mare. Logistica este, din păcate, la nivel românesc. Noi avem un atelier care are un dormitor comun cu saltele, o cameră dublă şi avem în casa aceasta patru camere duble. În rest, artiştii fac naveta de la Baia Mare. Dar serile sunt foarte lungi, e incomod să se întoarcă în oraş. Aşa a rămas grădina asta pentru artişti, e ca şi cum ar fi a doua Colonie a artiştilor şi scriitorilor. Nu mergem în concurenţă cu nimeni, mergem în paralel. Este şi tabăra de la Deseşti după noi, iar acolo veţi găsi, tot aşa, spaţii foarte frumoase, în zona Maramureşului istoric. Mai sunt tabere asemănătoare sau de teatru în Preluca. În alţi ani am avut şi noi segment de teatru sau de film artistic. Acum, nişte tineri au înfiinţat un club de filozofie. Tabăra îşi primeşte şi alte laturi, e deschisă pentru mai multe secţiuni, se îmbogăţeşte cu altfel de nuanţe. Anul acesta am zis că a fost şi o tabără culinară, bucătarii noştri s-au întrecut să ofere produse de mare calitate şi reţete noi. Vom organiza o expoziţie cu lucrările realizate aici. Probabil în holul Prefecturii sau în altă parte. Iar lucrările de creaţie literară o să le regăsiţi în revista ,,Archeus”.

-Beneficiaţi de sprijin financiar pentru realizarea taberei?

Da, şi de la Primărie şi de la Consiliul Judeţean, iar revista e sprijinită de Consiliul Local. Noi am lucrat ani întregi fără sprijin, doar din resursele noastre, dar acum avem şi în fiecare an sunt tot mai disponibili. Dacă voi găsi spaţii de cazare, am putea extinde mult tabăra.

-La pensiunile din apropiere, oare nu s-ar putea găsi?

Nu se ridică la standarde, nu pot aduce eu nume mari şi să nu le ofer anumite condiţii. Sunt necesare 10-15 camere şi maşini care să-i ducă şi să-i aducă.  În tabără îşi doresc să vină mulţi, i-a crescut prestigiul. Dacă am rezolva aceasta problemă, am putea ridica nivelul taberei şi mai mult. 

-Muritorii de rând cu ce v-ar putea sprijini?

Să participe la expoziţie, să fie conştienţi că aceste activităţi artistice sunt cele care aduc un aport la identitatea noastră ca popor şi cultură europeană. Cultura întotdeauna creează identitate unui popor. Noi suntem un segment din ceea ce înseamnă lupta pentru adevărata identitate culturală a României. În Baia Mare suntem favorizaţi de această atmosferă a cetăţenilor iubitori de artă şi de literatură, datorită tradiţiei importante a Şcolii Băimărene de Pictură. De altfel, în Baia Mare există artişti şi mai importanţi şi mai mulţi decât în oraşe mult mai mari din România. Deşi oraşul este mic, emulaţia artistică este mare, există şi concurenţă între artişti. Dacă artiştii plastici îşi găsesc locuri şi în alte tabere la care pot să participe sau îşi realizează expoziţii personale, scriitorii, deocamdată, alte tipuri de ieşire nu au. Doar ,,Archeus”, ceea ce este un lucru rău. Toate revistele de cultură au dispărut, emulaţia aceea din Grădina Artiştilor nu mai e nicăieri. Cei mai bucuroşi de această tabără sunt scriitorii băimăreni. Ei îşi pot citi creaţiile sub bagheta criticilor importanţi din România. S-au creat artişti în ,,Archeus”, au crescut poeţi, scriitori, pornind de la aproape zero. E un fel de şcoală, care se autocreează. Noi nu avem pretenţia de şcoală, dar observăm că fenomenul se petrece, totuşi.       

                          

Ioan Muntean: ,,Tabăra de la Ocoliş e cea care reuneşte prima generaţie de artişti, cu a doua generaţie de artişti şi o coagulează cu artiştii deja consacraţi, fără a exista vreo barieră în ceea ce priveşte exprimarea certificată la nivel naţional şi internaţional în domeniul literaturii şi artei plastice. Poate fi în acelaşi timp o pepinieră a expresiei plastice şi literare, dar şi o certificare valorică a esenţei contemporane a creaţiei artistice. Tabăra de la Ocoliş este una dintre cele mai puternice şi mai bine stabilite tabere de creaţie de literatură şi arte plastice din România, datorită unor factori  simpli, cum ar fi implicarea maestrului Ioan Marchiş în tot ce înseamnă tabăra. Pe lângă factorul logistic, acest om îşi pune la dispoziţie căminul, familia, prietenii, consătenii, proprietăţile, sufletul. Nu ştiu dacă mai există ceva similar în altă parte. În câte tabere am mai participat – şi am ajuns în Danemarca, Ucraina, Slovacia, Polonia, Ungaria, Norvegia –  nu am văzut nicăieri acest tip de implicare personală şi nu am mai simţit ,,un sân al creaţiei” ca aici. Acest loc e de fapt un teatru al artelor, în care te simţi ca acasă, nu ca la cineva acasă. Aici găseşti şi o confirmare şi certificare a propriei valori. La un moment dat, când am câştigat marele premiu într-o ediţie, mi s-a organizat o expoziţie personală, cu tot ceea ce înseamnă logistica. Unui literat, i s-a asigurat publicarea unui volum. E mare lucru, să ştiţi. Marele premiu în ,,Archeus” nu înseamnă o diplomă, înseamnă un certificat valoric clar. În tabăra de la Ocoliş, pe lângă că este o rampă de lansare, e un prilej de împrietenire. Participanţii sunt din lumi diferite: studenţi, artişti consacraţi, iar marele premiu nu ştie nimeni cui îi va fi decernat, decât după criteriul valoric, după nişte criterii stricte ale artei moderne şi postmodernismului.”  Ioan Muntean, pictor, Vadu Izei

Ovidiu Saghin ,,Eu am aflat de tabără din mediul virtual. Am văzut ce se petrece aici şi mai ales pentru că studiez pictura, m-am gândit că e un mediu prielnic pentru mine, înconjurat de oameni care au interese comune. Un lucru foarte interesant, deşi am lipsit la partea de început şi am ratat segmentul literar, mi se pare acest aspect, că tabăra de conţine pe amândouă: un cenaclu pentru literatură, dar şi o parte în care artiştii plastici se pot manifesta liber. Acest lucru mi se pare spectaculos, această îmbinare care vine una în completarea celeilalte. Privesc totul cu iubire, cu admiraţie, pentru că aşa e creat mediul în care suntem. Ai ocazia sa vii într-un loc în care să te poţi exprima după bunul plac, să spui ceea ce gândeşti lângă nişte oameni care au lucruri în comun cu tine. Mi-aş dori să  revin. Maramureşul merită să fie vizitat. Aici oamenii sunt foarte diferiţi, e o lume nouă pentru mine, explorez un tărâm nou.” Ovidiu Saghin, Vulturu, Vrancea, student

Ciuban Ion: ,,Sunt la a treia participare şi revin cu mare drag de câte ori sunt invitat. În primul rând, în această tabără, artistul se simte în largul lui. Gazda te face să te simţi astfel, oamenii cu care interacţionezi, bucuria revederii… Din punct de vedere creativ, te simţi liber şi inspirat. Tabăra oferă un loc ideal pentru creaţie. Pe lângă toate condiţiile pe care le avem aici, mai este una foarte importantă: şansa de a sta alături de cei mai mari scriitori, de a le asculta creaţiile şi de a primi feedback din partea lor. Când recită nişte oameni mai mici sau mai mari în faţa unor monştri sacri, tremură toţi, săracii. Critica, atunci când e pertinentă, e şi constructivă. Deşi am avut şi oameni care au plecat plângând, de ce să nu recunoaştem? Cei aflaţi la început de drum sau autori consacraţi, cu volume  publicate, au nevoie de o părere avizată cu privire la creaţiile lor. Noi nu avem nevoie de alt critic decât de tătuca, care ne oferă ,,critica blândă”, că de aşa ceva ai nevoie ca să creşti. Creşti şi dacă dă cineva cu biciul în tine, dar e mult mai uşor cu blândeţea. E foarte mare lucru să reuşeşti să ajungi într-un loc care te face să uiţi de tot şi să te concentrezi pe ceea ce nu ai timp în restul zilelor.” Ion Ciuban, artist plastic, Baia Mare

Fotografii de Ovidiu Saghin

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*