Santorini: povești despre vin, bărbați și… măgari

Print Friendly, PDF & Email

O veche vorba a grecilor spune, in felul lor ironic si glumet, ca pe Santorini ar fi “mai mult vin decat apa, mai multe biserici decat case, mai multi magari decat barbati”. Sunt cuvinte din batrani, vechi de cateva generatii, de pe vremea in care nici nu se punea problema de turism in insula. Am zambit cand am citit si, daca partea cu apa mi s-a parut de inteles, celelalte – despre biserici si barbati – mi s-au parut exagerari. Ei bine, dupa ce am vizitat Santorini, dupa ce ne-am plimbat pe insula dintr-o parte in cealalta prin destul de multe sate si, mai ales, dupa ceea ce ne-a povestit sotia romanca a proprietarului hotelului unde ne-am cazat va pot spune, cu certitudine, ca povestea este adevarata.

Pe Santorini nu exista sursa de apa potabila. Apa este adusa de pe continent si depozitata in tancuri speciale, doar Oia are o instalatie de desalinizare. Desi este safe si, teoretic, poate fi consumata, nu este prea “gustoasa” pentru ca se simte putin sarata. Apa este o resursa valoroasa pe insula, economisirea ei este o prioritate pentru localnici iar noi, ca turisti, trebuie sa respectam asta si sa nu facem risipa. Dar aceasta roca vulcanica, uscata, impreuna cu clima torida este foarte buna pentru un soi de struguri mici – Assyrtiko se numesc – care cresc pur si simplu pe pamant, un soi de vita-de-vie pitica la care noi ne uitam cu mila, parea ca se taraste efectiv pe solul arid. Este insa modul ei de adaptare la vanturile taioase care bat si la seceta puternica. Din acele vii pitice provine unul din cele mai apreciate vinuri dulci din lume, Vinsanto – produs din struguri uscati la soare dupa recoltare.

Este foarte bun vinul,  dar eu pot fi subiectiva pentru ca imi plac vinurile dulci. Pretul mi s-a parut rezonabil – 20 euro sticla de 500 ml. Pe insula se produc vinuri de toate tipurile – alb, rose, rosu – din mai multe soiuri de struguri, pe aproximativ 1200 ha de teren.

Desi vinul se producea pe insula inca din antichitate, vinurile de Santorini au devenit faimoase in intreaga lume abia in perioada cand insula s-a aflat sub dominatie venetiana. Atunci, datorita retelei extinse de comert maritim, au fost exportate pe scara larga in bazinul mediteraneean si in intreaga Europa. Atat de valoros era comertul cu vin in economia insulei, incat chiar si dupa ce Santorini a ajuns sub conducere otomana, ei au permis continuarea comertului cu vin desi era impotriva principiilor religiei musulmane. Iar cand Biserica Ortodoxa Rusa a adoptat vinul de Santorini ca vin oficial pentru ritualurile religioase, turcii au permis producatorilor din insula sa continue comertul cu Rusia chiar si in timpul razboaielor dintre cele doua imperii. De asemenea, era folosit si la Vatican pentru Sfanta Impartasanie. Habar nu am cate podgorii sau cate crame sunt pe insula in prezent, pentru ca turismul viticol se dezvolta de la an la an si apar mereu vinarii noi, este in acelasi timp o competitie dar si o imbinare cu turismul clasic pentru ca incearca sa ofere o experienta cat mai complexa turistului. Ca sa vedeti cat de importanta a fost si inca este industria viticola in Santorini, trebuie sa va spun ca intr-o pestera de pe una din podgoriile insulei, langa satul Messaria, se afla Muzeul Vinului unde este prezentata istoria vinului si viata viticultorilor din Santorini intre anii 1660 si 1970.

Biletul costa 10 euro/pers si include un audioghid disponibil in 14 limbi, printre care gasiti si romana. La sfarsitul vizitei, intr-o zona special amenajata, se pot degusta patru dintre cele mai bune vinuri produse la podgorie. Este o experienta interesanta si o excursie placuta, se poate merge pe cont propriu cu autobuzul din Fira – 1,60 euro/pers/sens, este pe drumul catre Kamari, trebuie doar sa-i spuneti soferului unde doriti sa coborati. Sau puteti lua un taxi – 15 euro. Desigur, sunt si excursii special organizate, half day am vazut cele mai multe, care va pot plimba pe la trei-patru podgorii, dar noua ni s-a parut prea mult. Sa tot gustam vinuri la fiecare dintre ele cred ca nu mai ajungeam pe picioarele noastre la hotel!

Stiu ca ies din subiectul “vin-biserici-magari” dar fac o mica/mare paranteza si va mai spun ca tot datorita combinatiei roca vulcanica-soare arzator pe insula cresc, in aceeasi imbratisare bizara cu pamantul aspru, unele din cele mai gustoase rosii din lume, liliputanele cherry – Kos le numesc grecii, un soi originar din Santorini.

Legenda spune ca soiul primar provine din Egipt si a fost adus in Grecia la inceputul secolului 19 de catre un abate al Manastirii Capucinilor din Syros. Sau, cand navele locale au inceput sa transporte cantitati mari de piatra in Egipt pentru construirea Canalului Suez, marinarii au adus cu ei la intoarcere rosii ori seminte. Cert este ca la inceputul secolului 20 cultivarea acestor mici rosii si comertul cu ele era o activitate infloritoare. Pe insula erau nu mai putin de 14 fabrici care exportau cherry in toata Europa si in Imperiul Rus, impreuna cu faimosul Vinsanto. Dupa revolutia bolsevica si inchiderea bisericilor ruse, principalele produse de export ale insulei au ramas piatra pentru constructii si aceste gustoase cherry. Tomato Cherry Santorini este special, nu doar datorita povestii si istoriei, ci datorita faptului ca niciodata aici nu s-a plantat altceva. Din pacate, industria producatoare s-a prabusit brusc din cauza cutremurului din 1956 si a concurentei internationale. Am mancat rosiute din acestea si au, intr-adevar, un gust deosebit – usor dulce, usor acru, plus un parfum special iar la o taverna din Kamari, pe malul marii, am luat o mancare traditionala – tomatokeftedes, niste chiftelute delicioase de rosii.

Acum, daca ne-am lamurit cat de cat ce este cu vinul, haideti sa vedem ce-i cu bisericile. Sunt oare chiar atat de multe? Ei bine, sunt! Indiferent unde te afli pe insula este imposibil sa-ti arunci privirea undeva, aiurea, fara ca sa vezi o biserica, sau doua, sau trei. Imi amintesc dupa-amiaza cand am plecat din Kamari si eram pe undeva prin satele din interiorul insulei, coborasem din autobuz la Exo Gonia si ne indreptam catre Pyrgos, iar la un moment dat la un colt de drum pe o straduta in panta m-am oprit si am inceput sa numar cupolele si crucile pe care le aveam in raza vizuala: m-am oprit la 18! Am citit ca ar fi aproximativ 600 de mici capele, biserici si manastiri imprastiate prin toate satele. In Oia si in zona din jur sunt nu mai putin de 70! Cele mai multe albe, cu o cupola de un albastru imperial in varful careia este crucea lui Hristos. Majoritatea sunt micute, am intrat in unele care nu aveau decat o singura incapere in care erau un altar, cateva scaune si o masa, peretii erau decorati cu cateva icoane si picturi, dar obligatoriu o clopotnita alba cu unul sau mai multe clopote. De multe ori mi s-a parut clopotnita mai mare decat capela!

Bine, bine, dar de ce atat de multe, ma intrebam! Pentru ca de-a lungul timpului locuitorii insulei au trecut prin tot felul de incercari – cutremure, eruptii vulcanice sau maladii necrutatoare. Unele dintre biserici au fost construite spre a multumi divinitatii pentru ca i-a scapat dintr-un necaz, o boala sau pentru a comemora un eveniment special. Altele au fost ridicate pe locuri unde ei au crezut ca s-au infaptuit miracole. Pe altele le-au construit pescarii si marinarii care, plecati pe mare, au scapat din furtuni in timp ce se rugau catre diversi sfinti sa-i ajute. Si, odata intorsi acasa, si-au tinut promisiunea. Multe dintre ele sunt mici capele personale transmise membrilor familiei din generatie in generatie.

Cel mai mare lacas de cult este Catedrala Ortodoxa din Fira, zidita in 1827 si reconstruita dupa teribilul cutremur din 1956, al carei interior este decorat cu fresce superbe. Exteriorul e de un alb imaculat iar arcadele din fata ei parca te imbratiseaza si te atrag in acea oaza de liniste si pace de la marginea calderei.

In ceea ce-i priveste pe barbati, lucrurile sunt mai simple. Din cei aproape 14.000 de locuitori ai insulei, conform ultimului recensamant din Santorini, 70% sunt femei! Asta da majoritate! Aici, vreme de secole, fala barbatilor si semnul bogatiei familiei din care faceau parte era dat de numarul de magari pe care-i detineau. Sunt singurele animale suficient de rezistente si ascultatoare care au urcat si au coborat fara sa cracneasca muntele  ori de cate ori a fost nevoie, pe o arsita ca de iad, care tine mai mult de jumatate de an. Au fost folositi intai ca mijloc de transport pentru agricultura si tot cu ei s-au carat materialele de constructii din port. Acum, de cateva decenii, blanzii magarusi sunt folositi la plimbarea turistilor. Bietii de ei trebuie sa urce sau sa coboare cele aproape 600 de trepte din port catre Fira carand turisti, desi exista telecabina! Si este atat de frumos sa cobori pe jos toate acele trepte, sa admiri marea si insulele care se vad in fata. Iar la intoarcere, daca nu poti urca – nici eu nu m-am simtit in stare – panorama pe care o ai din telecabina este unica! Probabil ca, la presiunea asociatiilor pentru protectia animalelor, la un moment dat se va stopa aceasta practica. Deocamdata, blanzii magarusi alaturi de vinul dulce si multele biserici si-au castigat locul deplin meritat in panoplia simbolurilor de necontestat ale insulei.

Amintiri si emotii… Apusuri de soare… Alb, albastru, rosu, auriu, negru – cate culori si cate fete ale unei singure insule. Nimic insa nu-i poate descrie magia de neegalat. Santorini este, probabil, cel mai frumos loc de vacanta din Grecia si una dintre destinatiile cele mai interesante din lume, care ne ofera nu doar apusuri superbe, plaje neobisnuite si apele de un albastru intunecat ale Marii Egee, ci si o istorie si un trecut care uimesc si fascineaza. Dupa cum v-am spus in articolul anterior, insula a trecut de la marire la decadere de cateva ori de-a lungul timpului si apoi a renascut din propria cenusa pentru a fi ceea ce este astazi. Sper sa nu va plictisesc si sa ne urmariti in continuare, pentru ca Santorini este o poveste cu “va urma”!

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*