Turist în ţara mea: Lacul Albastru, singurul din Europa care-şi schimbă culoarea

Print Friendly, PDF & Email

Din pură întâmplare am văzut că în orașul învecinat se organizează ,,Zilele Lacului Albastru”.  De câțiva ani nu mai fusesem la ochiul de apă de culoarea smaraldului, așa că am mobilizat familia și câțiva prieteni, iar duminică am petrecut câteva ore în natură. Cunoscându-mi limitele fizice, am ales să merg cu mașina, dar ceilalți din gașcă s-au deplasat pe două roți.

Lacul se află pe teritoriul administrativ al orașului Baia Sprie, la altitudinea de 500 m, la poalele Munţilor Gutâi, parte a  lanțului muntos a Carpaților Orientali, în judeţul Maramureş. Din anul 1977 a fost declarat rezervaţie naturală şi se află în custodia Administraţiei Parcului Natural Munţii Maramureşului.  

De la biserica din centru, am mers o vreme pe drumul îngust, dar asfaltat. M-am întâlnit cu vreo două mașini aflate în coborâre și mi-au fost solicitate la maxim veleitățile de șofer. Cum oricum n-am decât vreo două și mi le consumasem pe mașinile ce au ajuns  nezgâriate la limită, am tras pe dreapta și am luat-o agale, la picior. Am trecut pe lângă gospodării, am privit orașul de sus și nu am invidiat deloc proprietarii care au de urcat pe panta abruptă în lunile de iarnă. De la liziera pădurii mai aveam vreo 30-40 de minute. Ne-am intersectam cu părinți însoțiți de copii, bicicliști, chiar și bunici. Am gâfâit mai potolit și mai rușinat când am surprins conversația unei doamne în etate, cu proteză la șold, aflată pe aceeași cărăruie cu noi. 

Efortul tuturor de a ajunge la lac e răsplătit de feeria din jur. E perfectă îngemănarea dintre verdele crud al copacilor și smaraldul lacului. Acesta e  amplasat într-o arie protejată de interes național, într-o rezervație naturală de tip hidro-geologic. Luciul apei se întinde pe o jumătate de hectar şi are formă rotundă. E înconjurat de o pădure de goruni, iar pe mal, din loc în loc, sunt pini. Are origine antropică, fiind format  în 1919-1920 prin prăbușirea unor abataje miniere de exploatare pe filonul Domnișoara.  Precipitațiile, topirea zăpezii și unele izvoare subterane păstrează constant nivelul apei.

Ceea ce frapează, însă, e culoarea sa unică. În funcție de anotimp și de lumina solară, nuanța apei poate fi turcoaz sau verde smarald. Acest fapt e datorat sulfatului de fier și a sărurilor de cupru dizolvate în apă. Prima mărturie despre unicitatea acestui lac datează din anul 1963, când e publicat volumul ,,Lacurile din R. P. Română, geneză și regim hidrologic”. Lucrarea aparține geografului Petre Gâștescu, considerat fondatorul școlii românești de limnologie, ramură a hidrologiei care tratează fenomenele din apele stătătoare. Compoziția apei face ca flora și fauna acvatică să lipsească aproape în totalitate, doar unor microorganisme priindu-le viețuirea în apa de smarald. Adâncimea apei e de maxim patru metri, dar legendele spun că ar exista galerii subterane atât de adânci, încât ar comunica direct cu Marea Neagră. Cei mai prăpăstioşi cred că întregul oraş ar fi în pericol de surpare, subsolul fiind împânzit de galerii seculare. Eu zic că dacă din epoca bronzului, când în regiune au fost semnalate primele activităţi miniere nu i s-a întâmplat nimic, vor mai vorbi despre Baia Sprie multe generaţii şi de acum înainte. 

În poiana din jurul lacului erau amenajate vetre pentru foc, băncuţe din butuci, tonete şi multe hamacuri. În ultimii ani mi-am făcut o colecţie de hamacuri şi am regretat imediat că unul, primit recent, rămăsese uitat în portbagaj. Eram încă obosiţi de la urcuş, aşa că nimeni nu s-a oferit să meargă după el.

Organizatorii au pregătit pentru acest eveniment ajuns la cea de-a şaptea ediţie activităţi pentru toate vârstele. De obicei organizau evenimentul în ultimul week-end din luna mai, dar ca să nu se suprapună cu alegerile şi să nu capete conotaţii politice, l-au devansat anul acesta cu o săptămână.

Prima ediţie a fost iniţiată de Clubul Civic Lacul Albastru, format din aproximativ 40 de voluntari activi. Cu anii, a căpătat amploare şi s-au alăturat Primăria, ong-uri, firme locale, şcoli din oraş, membri ai comunităţii…

La Crosul Lacului Albastru – concurs de trail running- au luat startul participanţi de la 3 la 60 de ani. Pe Dealul Minei aflat în apropiere, doritorii au avut parte de un tur ghidat de ecologie şi minerit, oferit de specialişti voluntari din silvicultură, ecologie şi industria minieră. Deasupra lacului a fost întinsă o tiroliană, pe o lungime de 50 de metri, iar cei care erau dornici de senzaţii tari, aveau acces liber, doar pe bază de înscriere şi acord parental pentru minori.

A fost pentru prima dată când m-am încumentat să încerc şi eu o astfel de distracţie. Mi-a plăcut senzaţia şi nu exclud o recidivă. Copiii au fost invitaţi să-şi demonstreze talentul la tras la ţintă. Orele petrecute cu jocurile virtuale cu împuşcături şi-au aflat, în sfârşit, aplicabilitatea. Se putea opta şi pentru o urmărire prin pădure, la o partidă de paint ball. Clubul Sportiv Spria s-a ocupat de iniţierea în orientarea sportivă. Pentru iubitorii de sport pe două roţi a fost organizat un tur ghidat de mountainbike.

Pentru cei care nu deţin biciclete, exista posibiliatea de a închiria de la Rock On Bike Baia Sprie. Seara de sâmbătă s-a încheiat cu un party cu Dj pe ritmuri de funk, disco, jazz și house powered by Road Runner Society. Duminică, pe scena improvizată din câţiva paleţi a evoluat trupa locală Sick`s Generation, cu un concert de rock & blues.

În apa lacului nu se recomandă scăldatul. Nu pentru că ar fi vreun pericol pentru sănătate, ci pentru că vorbim de o zonă protejată. Localnicii, însă, fac asta de generaţii întregi, e greu să opreşti astfel de cutume. De zilele Lacului Albastru am văzut tineri făcând baie. Nu cred că apa era caldă, anul acesta luna mai a fost foarte capricioasă. Se prindeau de o chingă atârnată de un copac şi fie doar se pendulau deasupra luciului albăstriu, fie plonjau cu splash-uri spectaculoase.

Oamenii veniseră de acasă cu grătare sau merinde. Noi luaserăm acasă micul dejun, dar de la o vreme ni se făcuse foame. Nu ne imaginasem că nu vom găsi terase cu ceva de-ale gurii. Ei bine, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg: la faţa locului îţi puteai potoli doar setea. Am dat de un vechi prieten, venit cu familia. Ne-am dus frumos la el şi i-am zis: ,,Dragă Marcian, nouă ne place aici, am vrea să mai stăm, dar ni s-a făcut cam foame. Însă suntem cam şapte.” În orice loc de pe planeta asta, aşa ceva se traduce cu ,,nesimţire”. În Maramureş, însă, înseamnă încă un prilej de a-ţi pune sufletul pe tavă şi a ospăta oamenii cu ce ai tu mai bun. Nouă nu de oamenii mulţi ne e frică, ci de cei răi. Prietenul nostru a ridicat de pe o coşargă un ştergar cu motive tradiţionale şi la lumină s-a ivit cel mai mare caş pe care l-am văzut eu vreodată. O turmă întreagă de mioare cred că fusese mulsă pentru a obţine bulgărele caloric cât roata de car. Dar nu aici se încheie povestea. În loc de clasicul grătar, Marcian al nostru avea un cadru metalic în care fusese montată o piatră de Blidari, comandată special la cariera din apropiere. Pe respectiva lespede a aşezat scrijele de pită neagră, felii de caş şi bucăţele de slănină. Din împrietenirea acestor ingrediente s-a născut cel mai apetisant plating. Am mâncat cu toţii cu ridichi, roşii şi ceapă verde. De la noi a obţinut şorţul suprem, cuţitul de aur sau cine ştie ce alte trofee or mai fi existând în competiţiile pentru master chefi. Am învăţat o reţetă nouă, pe care o vom aplica şi la căsuţa de la ţară şi îl vom chema să dea verdictul, dacă ne-am însuşit-o corect sau nu. Aşa mi s-a mai încheiat o dietă de trei luni în doar patru zile.

Apoi am discutat cu doamna Victoria Bojan de la Centrul de Informare turistică Baia Sprie şi unul dintre voluntarii Clubului Civic Lacul Albastru. Mi-a declarat că în ceea ce priveşte activitatea turistică, îşi propun să conserve peisajul în scop turistic, ştiinţific şi educativ. Grupul lor ţintă sunt pasionaţii de natură şi de ecologie. ,,Lacul Albastru şi împrejurimile oferă puncte de atracţie pentru activităţi recreative în natură. Fiind vorba de o arie protejată, declarată în martie 2000, încercăm să supraveghem locul, nu să intervenim. Pentru locurile de relaxare amenajate am folosit trunchiurile arborilor doborâţi de furtuni sau materiale naturale. Pentru mobilierul ambiental am primit sprijinul departamentului specializat din Primărie.”

Întreaga atmosferă creată cu prilejul Zilelor Lacului Albastru a fost de serbare câmpenească, de întâlnire relaxată cu membrii comunităţii. Nimic fastuos, nimic exagerat. O alternativă la concertele zgomotoase cu nume mari din ţară sau din străinătate, care seacă bugetele. O ocazie de a te vedea cu cei dragi, de a petrece cu prietenii sau de a-ţi aduna gândurile la umbra unui copac. Cred că astfel de evenimente ar reclădi sentimentul de apartenţă la o comunitate. Suntem atât de învrăjbiţi, atât de înverşunaţi şi prinşi în tăvălugul vieţii de zi cu zi, încât uneori uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, să ne dăm voie să ne găsim tihna. La mulţi ani, Lacule Albastru! Pe mine m-ai cucerit!

 

 

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*