La Breb, pe Valea Castorilor, printre domeniile Prințului Charles

Print Friendly, PDF & Email

Satul maramureșean Breb este situat la poalele Gutâiului, pe drumul dintre Budești și Ocna Șugatag, supranumit ”Valea castorilor”.

La intrare, ne întâmpină tradiționala poartă maramureșeană de unde se vede satul și biserica cea nouă, ale cărei turnuri se înalță semeț spre cer. Din stânga, ne privește tăcută ”Creasta Cocoșului”. Drumul spre sat fascinează printr-un peisaj de basm: căpițe aliniate cu pricepere, scăldate în soarele blând al dimineții de septembrie își așteaptă cuminți împlinirea rostului, brândușele de toamnă-pete mici, liliachii-invită călătorul la un popas de reverie. Lumina compune și recompune decorul într-un spectacol fascinant, ținând privitorul captiv. Apariția unei troițe devine un prilej de închinare și de mulțumire Celui de Sus că ne-a dăruit atâta frumusețe.

   

Traversăm satul, ajungând la Pensiunea Maramu, unde gazdele ne întâmpină cu ospitalitatea specifică locului. Fiind un grup de 21 de persoane, până la momentul cazării, ne-am risipit prin curtea generoasă în care fiecare și-a găsit o zonă confortabilă: foișoare, balansoare, bănci, terase rustice. Casa veche, bătrânească, cu pridvorul încărcat de roadele toamnei invita la contemplare – ceapă uscată, ardei iuți, porumb, tufe de busuioc înmiresmat și multe mușcate viguroase, roșii, anunțând că aici totul este viu și nepieritor. Pomul din curte, în care atârnau oale, vestea o casă de gospodari.

Aici întâlnești oameni fascinanți. Gazda – bunica – Măria lui Pătru Irinii, un om de poveste care, cu multă smerenie, e dispusă să ne citească ”verșu” scris cu litere de tipar, într-un caiet pregătit pentru preot, când o veni vremea:

”Casa cu fața la soare / Multă supărare are. / Tânără m-am măritat / Și un om bun mi-am aflat…”

Ne-a vorbit si  de un ceaslov moștenit de la părinți – o carte bisericească de vreo două sute de ani, apoi ne-a arătat niște fotografii din vremea școlii, de la nuntă și de la alte momente fericite din vremea tinereții. Cu minunatul ei dar al povestirii, a aruncat asupra noastră o vraja irezistibilă, fără a folosi ”tehnici moderne de comunicare”. Blandetea, calmul si seninatatea bunicii Maria a creat in jurul nostru  senzatia că în preajma ei, nimic rău nu ne putea atinge.

Cu greu smulsi din mreaja cuvintelor binefacatoare, incepem turul de cunoaștere a localității. Un punct de atracție pentru turiști îl reprezintă domeniile Prințului Charles. Aici dai de o poartă mare de lemn ornată cu motive tradiționale; curtea e mărginită de un gard împletit din nuiele iar în interior, poți vedea case de lemn bătrânești.

Nimic spectaculos, cred că e un semnal pentru cei care ridică edificii enorme, viu colorate care sfidează armonia și pacea din acest loc. E o lecție tăcută de bun simț și o invitație la reflecție. Poate, totuși, cineva va stopa această invazie a grotescului în spațiul ”indefinit ondulat”, dupa cum bine il defineste Lucian Blaga. Intrăm în pridvorul unei case pentru o poză de grup, ca mărturie a trecerii noastre prin ținutul ”imperial” al Brebului.

Despre Breb și locuitorii săi ne vorbește și cronicarul satului Vasile Oanea (Indriuț), pe care l-am găsit acasă și dispus să ne împărtășească din pasiunile lui: fotografia și poezia. Cu un zâmbet șăgalnic pe chip, afirmă că prin fotografie, ”ființele rămân la fel de frumoase ani în șir”, dar că filmul – o pasiune cu care a început să cocheteze -”e, totuși, mai viu”. Apoi, ne vorbește cu satisfacție despre o expoziție importantă la care a participat cu fotografiile lui, la Palatul Parlamentului, in 2013, la invitația artistului  Mircea Cantor. Cu figura senină, cu ochii arzători, cu un ritm lent al povestirii, cu un ton de o ușoară resemnare ne spune că pentru el, fericirea înseamnă, parafrazându-l pe scriitorul Tiberiu Utan, să i se tocească pragul de pașii prietenilor.

Casa lui Indriuț este un spațiu al contrastelor: pereții tapetați cu fotografii, majoritatea portrete, măsuța cu calculatorul deschis iar de jur împrejur, cutii pline cu file caligrafiate, reprezentând gândurile poetului legate de lume și viață:

”Iubirea e sentimentul cel mai sănătos.”

Melanjul de clasic și modern cred că generează echilibrul acestui om minunat care radiază de bucuria vieții.

         

Pașii ne poartă și la casa meșterului Petru Pop a cărui faimă e cunoscută și peste granițele țării. Aflăm că zace la pat, bolnav, însă reușim să vizităm atelierul, grație bunăvoinței fiului acestuia. Obiectele din lemn aranjate cu grijă pe etajere așteptau ochii curioși ai turiștilor. Cireșul, paltinul și părul au dobândit forme diverse și atrăgătoare, datorită mâinilor înzestrate ale lui Petru Pop – făuritor de cruci, fuse cu zurgălăi, spărgătoare de alune, prescurnicere, linguri etc. Aflăm cu uimire că pentru el ”lemnul e mai valoros ca aurul”. Am cumpărat niște obiecte mici, ca suveniruri, să purtăm  cu noi atingerea degetelor dăruite cu har ale meșterului.

O altă atracție a Brebului o constituie, fără doar și poate, plimbarea cu căruța, pe care am savurat-o și noi, din plin. Trasă de doi cai frumoși și viguroși, căruța ne poartă pe ulițele satului, prilej cu care putem admira case din lemn, porți sculptate cu motive tradiționale, dar și pensiuni mărețe, gata să-și primească oaspeții. Bucuria noastră a fost deplină, chiotele și râsetele copiilor fiind acompaniate de ”clinchetele de zurgălăi”.

Picăturile de ploaie ne-au scurtat escapada rustică, fiind nevoiți să ne adăpostim la terasa Pensiunii Maramu, unde  eram deja ca acasa. Gazdele ne-au pregătit o masă îmbelșugată. Numai bună după o ploicică de septembrie, ciorba de perișoare ne-a astâmpărat foamea, încălzindu-ne, iar friptura urmată de o prăjitură cu mere au adus pe chipurile noastre zâmbete de satisfacție cat roata carului!

        

A doua zi, duminică fiind, clopotul de la biserica” Sfânta Treime” anunța slujba. Atrași de harul părintelui Marian Vasile Pop, iată-ne în sfântul lăcaș. Într-un decor cald, dar solemn, sub privirile iscoditoare ale enoriașilor, ascultăm fascinați cuvintele vibrante ale preotului care predica despre supremația rațiunii asupra instinctului, evidențiind diferența fundamentală dintre om și animal: judecata. Brusc mi-a venit în minte celebra cugetare pascaliană: ”Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar o trestie gânditoare”.

Tot părintele Pop ne-a fost ghid și la biserica veche. Considerat monument istoric, ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” reprezintă un ansamblu arhitectural constituit din biserica de lemn (1622) și casa parohială (1903). Piesele din structura turnului au o vechime mai mare (1530), conferind construcției statutul de ”biserica de lemn cu cel mai vechi turn de  de lemn din România”.

Atenția ne-a fost reținută și de crucile din curtea bisericii, în mare parte de influență celtică.

Șederea noastră s-a încheiat cu un joc inițiat de părinte, cu participarea ”Coconilor din Breb” – o asociație de voluntari, alături de care am descoperit minunățiile satului. Jocul a marcat ieșirea din sfera sacrului, prilej cu care am simțit sevele acestui ținut, am vibrat la energiile venite dintr-un tărâm misterios, al străbunilor, înțelegând că a ține legătura cu pământul e o datorie.

Vocile cristaline ale copiilor care răsunau printre cruci vesteau biruința vieții asupra morții. Frenezia jocului a generat legături puternice, așa că ne-am despărțit cu greu de călăuzele noastre, cu promisiunea de a ne revedea și de a încerca noi și noi provocări.


Un articol de Simona Bănică

Lasă o impresie sau un comentariu

One thought on “La Breb, pe Valea Castorilor, printre domeniile Prințului Charles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*