De acasa, cand am facut planurile de calatorie, ne gandisem ca o zi sa o dedicam plimbarii prin satele din insula, despre al carui farmec si frumusete citisem; apoi, vroiam sa urcam spre Varful Zas a carui inaltime ni s-a parut accesibila, nu parea a implica un efort prea mare, pentru ca totusi vroiam o vacanta de relaxare. Nu ne-am facut un itinerariu batut in cuie, urma sa vedem si sa ne hotaram la fata locului. Asa ca in prima seara, dupa ce am vizitat fortareata venetiana si dupa splendidul apus de soare de la Portara ne-am oprit la una din tavernele de pe faleza micului port pentru a savura un pahar de vin de Naxos – alaturi de un soi de peste de care nu mai auzisem dar care a fost delicios – si pentru a da o forma zilei urmatoare. Aveam la noi pliante cu cateva excursii pe care le organiza o agentie locala, aveam si harti ale insulei luate de la receptia micului nostru studio si gasisem locul perfect: o taverna greceasca, cu masute si scaune de lemn vopsite in culoarea albastra a cerului, cu muzica ce se auzea discret in difuzoare si cu marea alaturi de noi. Eeee…. si hai sa vedem ce facem maine!
Aveam trei variante: 1. una din excursiile organizate de o agentie locala de turism, intre orele 9.00 si 17.00, cu autocare moderne, confortabile, cu aer conditionat si ghid, la pretul de 25 euro/pers.; acestea sunt disponibile in doua variante de calatorie prin insula – partea de centru+nordul insulei sau cea de centru+sud si care au punctul de plecare/sosire in zona portuara. Aici aveti detalii despre toate variantele de excursii: https://www.naxostours.net/category/excursions/individuals/bus-tours/. 2. autobuzele firmei locale de transpsort KTEL, care au statia de plecare la capatul cheiului din Chora Town. Biletele se cumpara dinainte, de la orice minimarket sau din statie, acolo unde este afisat si orarul. Nu se pot cumpara de la sofer. Pretul lor variaza in functie de distanta, parca erau intre 1,6 si 6 euro. Orientativ, gasiti aici orarul autobuzelor – dar pentru siguranta, va recomand sa verificati la fata locului, pot surveni modificari de la un sezon la altul: https://www.naxos-tours.gr/en/transportation/dromologia-ktel.php. Si cea de a treia varianta era sa inchiriem o masina, ceea ce am si ales sa facem, pentru ca aveam flexibilitate maxima in a ne deplasa si a sta cat doream acolo unde ne-ar fi placut mai mult, fara presiunea orarului de autobuz sau a unui tur organizat.
A doua zi dimineata am luat-o usurel catre port, inima si viata micului oras, si am inchiriat un Fiat 500 de la compania Akrogiali – a costat 25 euro si am alimentat cu benzina de 15 euro, am platit cash, nu ni s-a cerut credit card si nu s-a oprit nici o garantie. Au verificat actele sotului meu – soferul, s-a incheiat un contract de inchiriere, ne-au intrebat pe unde dorim sa mergem si ne-au sfatuit cat sa alimentam, ne-au oferit o harta a insulei, cheile si actele masinii si “drum bun”! Au vrut doar sa stie cam pe la ce ora intentionam sa ne intoarcem – am spus dupa 9 PM! Am ajuns pe la 22.30, erau foate relaxati, le-am predat actele si le-am spus unde este masina, nici macar nu au verificat in ce stare este! Daca ajungeti in Naxos, vi-i recomand: http://akrogiali-rentacar.gr/en/cars.html.
Partea de vest a insulei este un sirag de plaje cu nisip auriu, fin, ideale pentru cei care doresc sa se bucure de soare si bai in mare, dar se gasesc si cluburi pentru pasionatii de sporturi nautice si se pot face scufundari, snorkeling, windsurfing. Partea de est a insulei este mai putin dezvoltata din punct de vedere turistic, dar, din ceea ce am vazut rasfoind internetul, are golfuri frumoase, retrase, aproape pustii si, daca am fi avut mai mult timp la dispozitie, cu siguranta am fi petrecut o zi prin zona. Centralul insulei este musai de vazut, pentru ca acolo este vechea capitala – Chalki, un oras mic, cochet unde este si o celebra distilerie de kitron care se poate vizita. De asemenea, Filoti – un satuc superb, cu casute construite in panta pe munte, locul de unde pornesc traseele montane catre pestera si Varful Zas. Sunt foarte multe locuri care se pot vizita in Naxos, nici nu este neaparat necesar sa iti stabilesti puncte de oprire, doar te urci in masina, pornesti la drum si te bucuri de ceea ce iti iese in cale: colo un pisc semet de munte, dincolo pe un varf de stanca o bisericuta alba care sta cocotata ca barza intr-un picior si te intrebi pe ce carare poti ajunge la ea, in alte parti apar vechi turnuri venetiene care amintesc de trecut sau mori de vant din lemn ce convietuiesc pasnic alaturi de instalatii eoliene moderne. Traseul ales de noi a fost: Naxos Town – Sangri – Chalki – Filoti – Apeiranthos – Koronos – Koronida – Apollonas (un satuc de pescari din nord) cu intoarcere pe soseaua care urmeaza coasta vestica a insulei. Haideti sa pornim la drum!
A fost o zi care ne-a oferit o experienta unica, a fost o calatorie in trecutul si istoria insulei, cu miturile si eroii ei, cu legende medievale, cu obiceiuri care s-au pastrat pana in zilele noastre. Bisericile si manastirile de o mare valoare istorica, case vechi si turnuri venetiene, podgorii de vita-de-vie, pesteri, mici cascade si trasee montane – toate invaluite de valurile si briza Marii Egee ne-au insotit la fiecare pas, au fost daruri care ni s-au oferit treptat cu fiecare kilometru parcurs. Plecasem de doar vreun sfert de ora din oras, treceam prin Valea Livadi, una din zonele cele mai fertile ale insulei, cand am intalnit primul din cele vreo 30 de turnuri venetiene raspandite prin Naxos: turnul Belonia – o constructie masiva, impunatoare, cam de pe la anul 1600, fosta casa a conducatorului venetian al regiunii. In prezent este proprietate privata, a fost restaurat si este folosit ca si resedinta. Hm… oare cum o fi sa detii un vechi turn de aparare pe o insula in mijlocul marii?
Dupa ce m-am invartit putin in jur si m-am convins ca nu-i chip sa-l vizitez, am plecat catre satul Sangri, in apropierea caruia este situl arheologic Gyroula – cel mai important din regiune – si Templul Zeitei Demetra. In istoria si civilizatia insulei, mitologia a avut si inca are un rol important. Dyonisos si Ariadna, Zeus, Demetra, Apollo si mai tarziu cuceritori, pirati, tirani si eroi, nobili, fermieri sau simpli tarani au lasat urme ce nu pot fi sterse din memoria timpurilor si probabil ca nu vor inceta niciodata sa ne starneasca interesul si imaginatia. Este un joc magic aici, intre legende si istorie. Cultul Demetrei, zeita agriculturii si a fertilitatii, a fost foarte raspandit in Grecia Antica iar naxiotii au venerat-o cu o afectiune deosebita si i-au ridicat un templu splendid din marmura alba intr-una dintre vaile fertile ale insulei. A fost construit in sec 6 i.Hr. pe o colina, indreptat catre Muntele Zas si catre mare iar de acolo parea ca domina, dar si protejeaza in acelasi timp Valea Baouzi. Din pacate, in sec 6 d.Hr vechiul sanctuar a fost partial dezmembrat pentru a fi transformat in biserica si mai tarziu, in secolele urmatoare, locul a fost abandonat si jefuit. Pana de curand nu prea aveai ce sa vezi acolo, nimic nu lasa sa se inteleaga faptul ca in vremurile antice se afla un templu inchinat unei zeitati. Cu cativa ani in urma s-a descoperit ca majoritatea coloanelor si a pietrelor de marmura din templul original ramasesera fie ingropate in pamanturile din jur, fie in ruinele unei capele din apropiere. O echipa de arheologi germani au dezgropat, au restaurat si au refacut cat s-a putut templul, au adus trecutul, miturile si istoria in prezent – cateva coloane albe, stralucitoare, care transmit atat de multa credinta, atat de multa energie si o senzatie dureroasa de frumusete pierduta, dar in acelasi timp emana putere si statornicie in peisajul accidentat din jur si intre munti.
La nici 10 minute de mers cu masina am intalnit un alt “pyrgos”, cum ii spun grecii – Turnul Bazeos, care dateaza din sec 17. Initial, acolo a functionat o manastire, dar in primele decenii ale sec 19 au plecat ultimii calugari care mai traiau aici si cladirea a intrat in proprietatea statului. Ma tarziu, guvernul a vandut turnul familiei Bazeos care l-a restaurat si l-a transformat in castelul lor de vara. In prezent, Giorgios Marios Bazeos, ultimul descendent al familiei, i-a schimbat destinatia si organizeaza acolo, in fiecare vara, Festivalul Naxos. Din vara lui 2001, cand a avut loc primul festival, Turnul Bazeos a devenit o adevarata institutie culturala a insulei, oferind spectacole de teatru, muzica, dans si expozitii temporare.
Mergand catre centrul insulei am intrat in produnzimea Vaii Tragea, vestita nu doar pentru frumusetea ei ci si pentru fertilitatea solului si, incetul cu incetul, albastrul marii, plajele si peisajul arid tipic Cicladelor au fost inlocuite cu livezi de maslini, pomi fructiferi si podgorii de vita-de-vie, inconjurate de Muntii Koronos si Fanari in partea de nord si impunatorul Zas la nord-vest. Datorita pozitiei sale, Valea Tragea a avut o importanta deosebita in perioadele de dominatie bizantina, venetiana si otomana, fiind centrul comercial al Naxosului. Acolo, la intersectia retelei de drumuri, s-a dezvoltat si a prosperat satul Chalki, devenind un important nod comercial al intregii insule pana in urma cu cateva decenii si fiind pentru chiar capitala administrativa pentru o perioada. Numeroase cladiri sunt dovada prosperitatii locuitorilor, a bogatiei si a puterii pe care satul a exercitat-o odinioara in zona. Nu intamplator, atunci cand in toate celelalte sate se foloseau inca lampile cu ulei pentru iluminat, Chalki avea deja energie electrica. Multe case zugravite in culori vesele, bine conservate, ca niste adevarate conace aristocratice, cu balcoane mari si acoperisuri din care curg ghirlande de flori multicolore, turnuri venetiene si biserici bizantine pot fi admirate intr-o simpla plimbare pe stradutele cochete. Satul este ca un labirint de alei inguste din piatra, cu taverne, cafenele si magazinase cu un aer de vremuri trecute care iti picura liniste in suflet. Chiar la drumul principal, dupa ce am parcat si ne-am inceput plimbarea, ne-a atras privirile o biserica imensa, de un alb orbitor: era Panagia Protothroni – una dintre cele mai vechi din insula, construita in sec 6 si in care se oficiaza, neintrerupt, servicii religioase din anul 1052. Din pacate, am admirat-o doar la exterior, pentru ca era inchisa la acea ora.
Din centrul satului pornesc cateva trasee catre celelalte localitati din jur, sunt indicatoare pe care este specificat timpul necesar pentru a ajunge si panouri cu descrierea zonei. Am pornit si noi pe un traseu – o alee veche, serpuitoare, printre plantatii de maslini si pomi fructiferi care ne-a dus, dupa vreo jumatate de ora, la Agios Giorgios Diasoritis, o biserica bizantina din sec 9. Nu se stie precis cand a fost construita, se pare insa ca a fost ridicata pe ruinele unui templu vechi, iar unele din mormintele aflate in interiorul ei nu par a fi crestine. Este construita in intregime din piatra iar frescele de secol 11-12 din interior sunt intr-o stare foarte buna.
La revenirea in sat am vizitat Distileria de Kitron Vallindra, care in prezent este muzeu. In aceasta casa, in anul 1896, familia Vallindra a infiintat prima distilerie ce producea acel lichior renumit – kitronul, din fructul specific insulei, acrisor ca lamaia, dar usor amarui. In acest muzeu mic si interesant sunt expuse masinile si uneltele traditionale folosite pentru producerea kitronului. Turul este gratuit iar la sfarsit vizitatorii au posibilitatea de a degusta si cumpara din cele trei varietati de lichior: kitron galben – cel mai tare si mai putin dulce, kitron verde – usor alcoolizat, dulce si delicios de bun si kitron incolor care are tarie si dulceata medie. Pe gustul meu a fost cel verde si bineinteles ca am cumparat pentru acasa!
Nici nu am urcat bine in masina si….. ne-am oprit, pentru ca intre doua dealuri inverzite a aparut Filoti, un sat ale carui case pornesc de la strada principala si se continua in trepte, in sus, pe versantul muntelui Zas, ca un amfiteatru. Acolo, pe strada principala, este centrul vietii satului – sunt cafenele traditionale, taverne si diverse magazine. In sus, pe strazile inguste, pietruite si uneori in trepte, nu se poate merge decat pe jos, dar pentru noi a fost o adevarata placere sa ne plimbam, sa admiram casele vechi si frumoase si curtile lor pline de flori.
Dupa ce am iesit din sat, pe partea dreapta in directia de mers catre Apeiranthos, ne-a aparut indicatorul pe care-l asteptam si care ne-a condus catre Fantana lui Arion, un loc minunat, de o liniste profunda, o apa curgatoare naturala langa copaci de ficus sycomoro, cu bancute asezate in jur pentru cei care doreau sa se bucure de priveliste. De aici incepe cararea care duce catre Pestera lui Zas – un traseu scurt, de doar 20 minute si care se termina dupa aproximativ 1 h in varful celui mai inalt munte al Cicladelor, ce isi datoreaza numele zeului care, conform miturilor, s-a nascut in Creta si a copilarit in muntii din Naxos. Tot legendele spun ca pe varful acestui munte un vultur i-a oferit tanarului Zeus fulgerul, care ulterior l-a ajutat sa-si asigure suprematia in Olimp. Pestera, aflata la o altitudine de 630 metri, a fost explorata pentru prima data in 1962 iar interiorul este deosebit de frumos, cu stalactite si stalagmite impresionante.
Aproape de intrare este o mica incapere care a fost folosita ca biserica in timpul ocupatiei turce in insula. Drumul pana acolo nu este dificil, traseul este marcat, este chiar o carare amenajata la inceput, dar de la un moment dat incepe o zona pietroasa iar urcusul devine ceva mai greu si mai abrupt, deci este necesara incaltaminte adecvata. Pestera nu este iluminata sau amenajata turistic, asa ca daca doriti sa o explorati in profunzime – are 115 metri lungime – ar fi bine sa aveti lanterne!
Urmatoarea oprire am facut-o in Apeiranthos sau t’Aperathou, cum ii spun localnicii in dialectul local ce-si are radacinile in cel cretan. De ce dialect cretan in Naxos, m-am intrebat? Pentru ca aici, la poalele Muntilor Fanari din mijlocul insulei, un grup de locuitori din Creta, care se refugiau din calea invadatorilor turci, au intemeiat acest sat candva prin secolul 17. I se spune “satul de marmura” pentru ca strazile sunt pavate cu marmura, treptele de la intrarea in case si pervazele ferestrelor sunt placate cu bucati de marmura alba, stralucitoare. O lume ireal de linistita, practic am avut satul exclusiv pentru noi cat timp ne-am plimbat pe stradutele lui labirintice, printre casele de piatra cu maxim doua nivele, din loc in loc unite cu arcade ramase din vremea venetiana. Si a fost minunat, a fost ca intr-un joc din care nu am fi dorit sa iesim, intram dintr-o alee in alta, curiosi sa vedem ce mai intalnim: colo o taverna cu cateva masute, dincolo o mica piata cu un copac mare si batran in mijloc ce proteja de razele soarelui, flori de toate culorile care impodobeau arcadele boltite, magazine unde se vand suveniruri traditionale si in special minunatele broderii lucrate de femeile din Apeiranthos.
Tocmai trecusem pe sub o arcada cand in lateral ceva inalt, imens si impunator ne-a atras atentia pentru ca oprea soarele: ajunsesem la Turnul Zevgolis, ale carui doua etaje sunt ridicate efectiv pe o stanca. A fost construit in secolul 17 si a servit initial ca resedinta pentru conducatorul regiunii iar dupa Revolutia din 1821 a trecut la familia Zevgolis, in proprietatea careia este si in prezent si care locuieste aici, in special vara. Daca aveti noroc sa va aflati in sat atunci cand proprietarii sunt prezenti, il puteti chiar vizita.
Satul are putin peste 1000 de locuitori, dar nu mai putin de cinci muzee: Muzeul de Arheologie, de Istorie Naturala, de Geologie, de Arte Vizuale si Folclor – toate merita vizitate, mai ales ca exista posibilitatea unui bilet combinat de doar 2,50 euro.
Puteti vedea artefacte descoperite in timpul sapaturilor arheologice din insula, unele din ele venind din epoca preistorica sau placile de piatra sculptate cu decoratiuni ale primului templu din Ciclade – Varful Aroni.
In Muzeul de Geologie sunt epuse pietre si fosile ce provin nu numai din Naxos: emery (sau corindon), o roca granulara intunecata si dura – mai dur este doar diamantul – din care se produce pulberea abraziva cu care se fabrica smirghelul si care se extrage din multe zone in insula; sau roci vulcanice din Thira si de pe Muntii Etna si Vezuviu; lame de obsidian din Milos; mici bucati de meteoriti din Brazilia dar, probabil, cele mai impresionante sunt oasele fosilizate ale elefantului pitic ce traia pe Insula Naxos cu circa 70.000 de ani in urma.
Muzeul folcloric este intr-o casa pitoreasca, mica si cocheta: o curte frumoasa si trei camere amenajate in stil traditional, cu mobiilier, articole de uz casnic, textile, broderii si unelte agricole.
La Muzeul de Istorie Naturala sunt expuse mostre de flora si fauna din regiune, o colectie de cochilii, schelete de delfini, un acvariu si se organizeaza conferinte pe teme ecologice. Muzeul de Arte Vizuale este cel mai tanar dintre ele, a fost infiintat in 2008 si este, mai bine-spus, un spatiu de expunere a picturilor, sculpturilor sau gravurilor executate de artistii plastici naxioti.
Apeiranthos a fost in intregime un spectacol al sufletului si al ochilor din care ne-am desprins cu greu, dar mai aveam drumuri de facut si locuri de vazut! Continuand sa mergem catre nord, am trecut prin Koronos, unul dintre satele unde in trecut existau exploatari de corindon, mineralul care a asigurat prosperitatea financiara a insulei. Acum, locuitorii se ocupa cu agricultura si cresterea animalelor. La una dintre fostele mine de la marginea satului se pot vedea vechile utilaje si calea ferata pe care se facea transportul minereului pe cei 16 km pana la portul Moutsouna.
De asemenea, doua dintre cele cinci vechi “mori de masline” care existau in sat au fost restaurate si se pot vizita – una apartine bisericii si cealalta unei vechi familii din zona. Este expus echipamentul care se folosea in timpurile acelea pentru extragerea uleiului: imensi cilindri de piatra care zdrobeau maslinele, presele de fier (pana la 1900 acestea erau din lemn) iar in fata lor un cilindru imens din lemn unde se colecta uleiul.
Urmatoarea oprire am facut-o intr-un satuc despre care nu citisem absolut nimic, doar i-am spus sotului meu: “Hai sa ne oprim si aici!” Era acelasi peisaj pitoresc si autentic: casute cu arhitectura insulara si balcoane vechi din lemn la fereste, vopsite in alb si albastru, stradute pietruite si curti pline de flori, care contrastau cu verdele puternic al livezilor si culturilor de vita-de-vie din jur. Fiind construit la poalele Muntelui Koronos, casele lui urca in sus, pe versantul muntelui, la fel ca in Filoti, asa ca plimbarea noastra ne-a dus din nou pe alei in panta, uneori in trepte, pe langa cafenele cu doar doua-trei masute, cu localnici care se uitau destul de mirati la noi. Pe acolo nu prea opresc turistii!
La un moment dat, am zarit un mic indicator pe un zid: To Mycenaean Tomb! Un mormant micenian? Ne-am uitat unul la altul ca si cum ne intrebam reciproc daca am citit ceva despre asta, dar habar nu aveam nici unul dintre noi. Asa ca am pornit pe acea alee, care la un moment dat s-a transformat intr-o carare printre balarii si la vreo 200 m in afara satului am gasit mormantul. Nu este vreo constructie impresionanta, dar este valoros din punct de vedere istoric si arheologic pentru ca este un monument rar in Ciclade – sunt doar trei morminte miceniene cu bolta care au fost descoperite in regiune, celelalte doua fiind in Tinos si Mykonos. Iar istoricii inca nu pot explica de ce a fost construit aici, in zona montana, departe de mica asezare miceniana care se afla in zona actuala a capitalei, Chora. Este o singura incapere, circulara, construita din bolovani asezati in straturi orizontale si care in partea superioara au format o cupola. Se presupune ca dateaza din jurul anului 1300 i.Hr. si ca este mormantul unui conducator local. Din pacate, in trecut a fost jefuit si s-au pierdut obiectele din interior care ar fi putut furniza date despre identitatea sa.
Pe seara, mult dupa apusul soarelui, am ajuns din nou la malul Marii Egee, in Apollonas. Initial, ne planificasem ca aici sa facem o oprire ceva mai lunga, pentru plaja, dar ne-am multumit doar cu cateva mangaieri si salutari pe care le-am oferit valurilor linistite ce veneau la mal. Apollonas, micul sat de pescari ce se gaseste intr-un golf din nord-estul insulei, a fost in vechime un port important al Naxosului, de unde plecau vasele incarcate cu marmura si corindonul extrase din minele de pe dealurile din jur. In ultima perioada, a inceput sa se dezvolte din punct de vedere turistic, dar isi pastreaza farmecul pe care i-l da izolarea de zonele mai aglomerate. In zona de la malul marii sunt taverne, cafenele, hoteluri, diverse magazine, este o locatie foarte buna de cazare pentru a explora zona de centru-nord a insulei.
Principalul punct de atractie in zona este un kouros – o statuie imensa de marmura, ce dateaza din secolul 8 i.Hr., despre care arheologii inca nu au decis ce zeu reprezinta – Apollo sau Dyonissos. A ramas culcata, exact in pozitia in care a fost descoperita si este neterminata, din motive ce inca sunt necunoscute. In Melanes se mai gaseste un kouros, dar este mai mic. Se pare ca aceste statui ar fi trebuit sa ajunga la Acropole, ca sa impodobeasca templele de acolo, dar au fost abandonate chiar de catre cei care le-au lucrat din cauza crapaturilor care au aparut in marmura.
Am revenit in Chora pe soseaua care urmeaza coasta vestica a insulei, un drum serpuitor ce ne-a oferit in dar un ultim turn venetian, cel mai nordic al Naxosului – Ayia Tower, invaluit in culorile blande ale apusului si o imagine pe care o voi pastra cu drag in amintire – micile sate imprastiate prin vai, pe la poale de munti, ca niste globuri stralucitoare de lumina in intunericul noptii.
Va doriti o vacanta intr-o insula greceasca si nu stiti pe care sa o alegeti? Va intereseaza cum puteti ajunge acolo, care sunt conditiile de cazare, posibilitatile de masa si de petrecere a timpului liber? Excursii optionale? Activitati pentru copii? Autorii nostri va pun la dispozitie informatii despre unele dintre cele mai indragite insule grecesti. Asa ca nu aveti decat sa le citit articolele si sa alegeti! Ghid cu insule grecesti!
