Gorreana – Ceaiul de la capatul Europei

Print Friendly, PDF & Email

Aparent, ceaiul este o chestie simpla: o cana cu apa fierbinte in care pui o mana de ierburi. Il lasi acolo un timp, iar pe urma il dai frumusel pe gat. Ei bine, se pare insa ca nu e chiar asa! Am aflat asta de curand, dupa ce in calatoria mea in Azore, pe insula Sao Miguel, am facut o vizita pe singura plantatie de ceai din Europa: Gorreana.

Aflata la o aruncatura de bat de capitala Ponta Delgada, pret de vreo 40 de minute de mers cu masina, pe o sosea care isi cam face de cap, fiind cand autostrada, cand o sosea pe care incape doar o masina, cand un drumeag ce urca gafaind pe munte, plantatia familiei Gago da Camara, veche de 130 de ani, te uimeste mai intai cu simplitatea si frumusetea locului unde se afla. Suprafete intinse de arbusti de ceai, frumos tunse in coloane printre care te poti plimba ore in sir, alternand cu pajisti intinse de un verde absolut pe care se plimba vacute fericite. Totul bordurat fie cu dantela desavarsita a spumei Atlanticului, fie cu delicatul azuriu al cerului.  Solurile pe care se cultiva rara planta sunt neatinse de ingrasaminte chimice, sunt fertile si grase, bogate in minerale si situate in zone nepoluate.

Aici, la Gorreana, se fac si se prelucreaza doau doua soiuri de ceai, din cele 5 existente in lume: ceaiul negru si ceaiul verde. Celelalte tipuri: alb, oolong si pu-erh nu se fac la aceasta fabrica datorita lipsei tehnologiei specifice de oxidare si a particularitatilor  plantei cultivate in sine. Pentru ceaiul alb, este nevoie de recoltarea frunzulitelor  si mugurilor in stadiu foarte timpuriu, astfel incat pe suprafata acestora sa ramana puful albicios al plantei nematurizate. Calitatea acestui ceai este una deosebita, numai ca procedeul de recoltare influenteaza negativ productia totala a plantutelor. Acest ceai este adresat doar elitelor si se pare ca portughezii nu pun prea mare pret pe asta.

Ceaiul verde este ceaiul care se obtine la doua zile dupa recoltare si este primul si cel mai aromat ceai. Oxidarea frunzelor se face fara adaosuri  chimice, folosindu-se doar paturi de uscare iar apoi o tratare termica simpla, cu aburi.

Ceaiul oolong, de origine chinezeasca, se obtine prin fermentarea frunzulitelor intre doua si zece  zile. Gustul acestuia  este dulceag iar culoarea usor aurie. Nici aceast fel de ceai insa nu este pe gustul europenilor, asa ca nu este in portofoliul plantatiei Gorreana.

Ceaiul Pu-erh este un ceai cu totul special. Este cel mai vechi ceai din lume si se face prin fermenarea unei specii de plante de ceai cu frunza mai lata, necesitand o perioada indelungata de oxidare. Cu cat acesta este mai vechi, cu atat aroma lui se intensifica, ducand papilele gustative ale cunoscatorilor spre Nirvana!

Ceaiul negru este ceaiul cel mai consumat pe batranul continent si de aceea este si cel produs in cantitate mare. Frunzele proaspat culese sunt lasate sa se usuce timp de 18 ore pe paturi sau in ladite de lemn, apoi sunt rulade si puse la oxidare in incaperi intunecate cu umeazeala mare, controlata in fiecare clipa. Culoarea acestui ceai va fi una brun roscata iar aroma lui una puternica.

Turcii sunt cei mai mari consumatori ce ceai negru. De altfel, turcii sunt poporul cu cel mai mare consum de ceai anual pe cap de locuitor: cam 3 kg de ceai de persoana, echivalentul a 1000 de cesti. Licoarea este pregatita intr-un vas special denumit caydanlik si este consumat in pahare mici sub forma de lalea, indulcita cu mult zahar.

Dupa Turcia, cei mai mari consumatori de ceai sunt irlandezii, care isi incep dimineata cu o ceasca zdravana si isi incheie ziua la fel. Intre doua cesti, rontaie biscuiti cu fistic sau mici sandwichuri cu castraveti, ca sa compenseze probabil uriasa cantitate de lapte cu care dilueaza ceaiul!

Cu un consum mediu de 400 de cesti pe an pe cap de locuitor, China este considerata patria ceaiului, avand o traditie in acest domeniu de peste 4000 de ani. El este servit in cadrul unui ceremonial, in semn de respect fata de musafiri sau fata de cel mai varstnic membru al familiei.

Indienii au ridicat ceaiul la rangul de bautura nationala si simbol al prieteniei. Intr-o buna traditie indiana, unde nimic nu e atat de simplu pe cat pare, acesta este denumit Masala Chai, adica nu doar un ceai ci un amestec pentru traditionala bautura, alcatuit din frunze de ceai si diferite condimente : ghimbir, cardamon, cuisoare, piper, scortisoara si alte chestii al caror nume nu il pot nici pronunta, darminte consuma!

Cat despre englezi, ce sa zic? Cam 1.9 kg de ceai anual pe cap de locuitor, adica vreo 600 de cesti, indoite cu lapte si consumate cu prajiturele si alte nimicuri fitoase. Traditia ceaiului de la ora 5 a fost atribuita ducesei Anna Russel de Bredford, care cam gurmanda fiind, s-a gandit sa isi mai astampere foamea intre lunch si dinner cu o ceasca de ceai cu ceva pe langa ea. Nu sunt pastrate prea multe date despre acel ceva de pe farfurioara de ceai, ceea ce ma duce cu gandul ca numita aristocrata inversa usor firea lucrurilor, considerand ceaiul  drept element secundar in ecuatia de dupa amiaza!!!

Marea frumusete a consumarii acestei minunate licori se pare ca nu sta insa numai in calitatea ceaiului ci si a modului de servire al  acestuia. Japonezii au ridicat acest lucru la rang de arta si de filozofie de viata. Ceremonia prepararii ceaiului sau Chanoyu, adica “apa fiarta pentru ceai” este o indeletnicire care face parte din cultura oricarui japonez care se respecta. In mod traditional, exista un loc special, denumit Casa Ceaiului, un fel de mic pavilion inconjurat de o gradina, unde se practica aceasta ceremonie. Ea presupune ca participanti gazda si macar un invitat, care dupa ce trece prin gradina, lasandu-si grijile in seama copacilor si a florilor, intra pe o usa micuta, micuta, aplecandu-si mult capul, in semn de respect fata de gazda. Apoi, isi spala mainile cu plante aromate si isi clateste gura, iar dupa o plecaciune respectuoasa, asteapta sa fie invitat pe tatami. Dupa intrare, trebuie sa admire decorul casei – izvoarele, arta, ustensilele – si sa observe gazda (sau maestrul ceaiului), care va aprinde un foc de carbune si va incepe sa manevreze ustensilele in liniste si cu o gratie. Gazda aduce ustensilele pentru ceai si incepe prepararea acestuia.  Umple un ceainic de metal cu apa si o fierbe deasupra focului. Apoi, una cate una, gazda toarna niste pudra de ceai verde (Matcha) in castroanele ceramice pentru ceai si amesteca cu apa firbinte. Ceaiul devine consistent si spumos, iar gazda ofera fiecarui oaspete castronul sau pentru a sorbi din ele. Mici dulciuri (facute de obicei din fasole si lapte batut) sunt adesea seevite in timp ce se schimba complimente. Apoi gazda domoleste focul si prepara un al doilea castron de ceai verde, de data aceasta mai slab, fapt care indica sfarsitul ceremoniei. O asemenea ceremonie poate dura pana la patru ore, timp in care se pot discuta diferite probleme, care de fapt, constituie si motivul pentru care a fost initiata ceremonia.

Cum va spuneam, eu una sunt o profana in ale consumului de ceai. Si cred ca niciodata nu voi avea rabdarea de a astepta cateva ore prepararea vreunei licori, fie ea si desavarsita! Asa ca m-am bucurat cu adevarat vizitand plantatia Gorreana iar apoi am savurat un ceai verde din partea casei, fara prea multe farafaslacuri.

Bautura in sine nu m-a dat pe spate, dar locul, organizarea, peisajul si caldura gazdelor i-a ridicat in ochii mei la gradul de maestri de ceremonie. Fie ea a ceaiului sau doar a turismului!

Si daca ceaiul nu e un motiv suficient de bun pentru o vizita in Azore, va punem la dispozitie alte 10 motive pentru care o vacanta aici va fi una de povestit nepotilor!

Azore si 10 Motive ca să mergi până la capătul Europei

 

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*