Gili Air – o insulă atât de mică într-o lume atât de mare

Print Friendly, PDF & Email

Cand am aflat prima oara de insula asta, nu m-am gandit decat ca e inca o fita  balineza cu nume cool. S-a dovedit insa, ca si alta data, ca imi sunt suficiente chiar si numai trei zile pentru a trai intr-o poveste, pe care am avut inspiratia de a mi-o crea si in care, ca in orice poveste, se poate intampla orice!

Gili inseamna insula, in dialectul sasak. O insulita, de fapt. Cand insa insulitele sunt ca niste puncte puncte, trei la numar si speciale, aflate in nordul insulei Lombok si in sud estul vestitei Bali, atunci substantivul comun devine nume propriu.

Cele trei Gili, Trawangan, Meno si Air, au in total 15 km patrati. Din care mai mult de jumatate de plaje de nisip alb. Sunt plantate de o mana zeiasca probabil, intre corali spectaculosi si ape limpezi, ciudat colorate. 

Nisipul de care va spun nu e chiar nisip normal ci e nascut din indelungata macinare a coralilor din adancurile marii Bali. Care corali sunt chiar si la o aruncatura de bat de plaja, obraznic curtati sau cotropiti de pesti colorati si broaste testoase.

Fiecare dintre cele trei Gili in cauza e cu treaba ei. Gili Trawangan e cea mai mare si e cu distractia. Cluburi, party, fite. Orice ferry opreste acolo, orice legatura cu alte insule e posibila.

Gili Meno e izolata aproape total, poti ajunge aici din portul Bangsal, din Lombok  sau cu barci inchiriate din celelate doua gili. In Meno e ca la tara la bunica: liniste totala, lene desavarsita, cateva ulite care par parasite dar nu sunt, cateva locante cu mancare dementiala si doua agentii de turism in niste baraci pe care nici nu le bagi in seama. In acelasi timp, are un lac, are un muzeu subacvatic cu statui si cateva resorturi de lux. La care adaugam si un fel de rezervatie pentru testoase, absolut dementiala.

Cat o priveste pe Gili Air, asta e cea mai smechera dintre toate. A facut cumva si a luat cate putin de la suratele ei despre care v-am zis deja. Nu urla muzica nicaieri, dar mai pe la toate terasucile se aude in surdina Bob Marley sau ceva mai modern dar nu chiar sa te scuture tare. Nu sunt super resorturi, dar bungalowurile oscileaza intre mediu si super. Destule piscine pentru lenesi si magazin general local.

Nimic important de facut si totusi nu stai locului prea mult. Ori pleci in day trip si vii seara, esuand ca o balena pe o terasa cu 4 masute si 3 hamace, privind alene apusul. Ori te zbati printre corali si vrei sa atingi pestii colorati. Ori stai pe plajele naucitor de albe, citind o carte sau pur si simplu tolanandu-te la soare.

Mai poti face cursuri de diving si iti poti obtine certificatul PADI iar apoi sa pleci cu barcile de nebun si sa te scufunzi pe langa pereti subacvatici la adancimi  terifiante(cel putin pentru una ca mine!) in cautarea acelui ceva unic si numai de tine stiut, ca scufundator.

Sa ajungi in Gili Air nu e greu deloc. Trebuie doar sa vrei iar  restul e floare la ureche.  Pe calea aerului poti ajunge doar cu elicopterul, bazz, bazz, bagi mana adanc in buzunar si in 20 de minute ai si ajuns din Bali in oricare Gili.  Daca buzunarul este stramt, atunci discutia e alta!  Noi am ajuns intai in Lombok,  cu un zbor din Yogyakarta, dupa ce ne-am delectat cu apusurile si rasariturile din Java. Puteam rezerva un pachet  cu o agentie din aeroport, care ne-ar fi scutit de batai de cap, dar tinand cont ca zborul era foarte tarziu, oricum nu puteam pleca de pe Lombok decat dimineata, intrucat ferryboaturile nu circula noaptea. Asa ca ne-am urcat frumusel intr-un bus cu directia Senggigi, am platit un euro si ceva si am mers cam o ora pana la destinatie. Sengiggi nu e mare lucru, un satuc cu pretentii de statiune care de fapt  are rolul de a distribui turistii din Lombok spre alte insule indoneziene. Am ramas peste noapte aici, intr-un motel cu niste camere cat o nuca de cocos, dar cu o gradina superba,

Dis de  dimineata am plecat spre portul Bangsal, de unde pleaca ferryboaturile publice , care te duc spre cele trei Gili, contra modestei sume de mai putin de un euro. Daca as fi fost mai agera si mai putin speriata de bombe, cum se zice, as fi ales un zbor cu doua ceasuri mai devreme. Odata ajunsi in aeroport, saream frumusel intr-un bemo care ma ducea la Pemeneng, iar de acolo in port in cateva minute, pe jos si prindeam ultimul ferry si primul apus de colectie din Gili Air.

Daca  nu ai treaba prin Lombok si doresti a ajunge in oricare dintre Gili din Bali, ai doua posibilitati: fie din Padang Bay, unde poti ajunge cu usurinta din orice coltisor al insulei te afli, iar apoi sa iei fie fast boat , fie public ferry.. Fast boat te duce cam in 90 de minute, dar te arde la bani- 30 de dolari aproximativ. Public ferry te plimba intai prin Lombok, dureaza cam 4 sau 5 ore si este cam 3 dolari. Nerecomandabil, zic eu, decat daca ai mult timp la dispozitie.

A doua cale de a ajunge in Gili din Bali este din partea de est a insulei, din Amed, un mic sat pescaresc cu vedere la vulcanul Agung si aflat in plina dezvoltare. De acolo, ai tot speed boat, contra sumei de 15 dolari traversezi stramtoarea Lombok in 45 de minute. Doua curse pe zi, care opresc la toate cele trei Gili nestemate. Simplu ca buna ziua. Orice cale vei alege, draga iubitorule de nisipuri fierbinti si pestisori colorati, nu rezerva bilete pe net, pentru ca vor fi mult mai scumpe decat daca le vei lua de la fata locului, targuindu-te zdravan si alegand dintr-o oferta aproape necuntificabil de mare!

Odata ajunsi in Gili Air, te trezesti in alta lume. Linistea se instaleaza deodata si iti trebuie putin timp sa iti dai seama de ce: pur si simplu nu se aude nici un fel de motor! Nici un fel de altfel de vehicol decat cele cu tractiune animala sau electrica nu sunt permise in insula. Nu ca ar fi necesara vreo masina sau vreun tuk tuk motorizat pentru a te deplasa in palma aceea de pamant! Cam 45 de minute ne-a luat sa  inconjuram insula de recunoastere, asa! Ne-au depasit vreo doua sarete si cateva cotigi ce carau niste materiale, vreo 10 biciclete si cam atat.

Mici spatii de cazare, pensiuni cu sau fara piscine, vreo 4 hoteluri mai fitoase si o multime de terase pentru lenevit. Plaje intinse cat vezi cu ochii, flori colorate peste tot, miros delicat de fragipani si gospodarii fara garduri, cu tancii tuciurii pusi in comun,cam asta ar fi sinteza locului.

Am ales pentru cazare un bungalow intr-o pensiune micuta tinuta de o scotianca  mutata in Gili de vreo 30 de ani, dupa ce s-a indragostit de insula asta intr-o excursie. Atat de mult i-a placut, incat a cumparat o casa veche cu ceva ograda si a inceput sa construiasca cate un bungalow de lemn. Intai le-a inchiriat prietenilor din Scotia. Apoi vestea s-a dus si businessul a mers ca pe roate. Din cele 4 bungalowuri existente, cam trei sunt mai tot timpul rezervate.

Despartite de alei  micute, pline de flori si arbusti, casutele destul de rudimentare dar cu confort maxim, se itesc printre frunze si flori si sunt deranjate doar de ciritipul agresiv al papagalilor si de urletele imamilor de prin imprejurimi. Habar nu am  de unde rasar strigatele ale matinale, ca nu imi amintesc sa fi vazut vreo moschee pe acolo. Cert este ca in fiecare dimineata, la strigatele musulmane de chemare a credinciosilor raspundeam in gand cu trimiteri religioase neaos romanesti, ca sa ne mai racorim amarul de a fi treziti din somn la 5 dimineata!

Micul dejun pe terasa principala, singurul loc unde exista internet, de altfel, si acela doar dimineata. In meniu erau iaurturi facute in casa, fructe fara nume dar cu gust divin, cafea cat cuprindea si avertizarile gazdei neobosite: nu va speriati daca va intalniti cu lizards. La inceput m-am uitat cam suspect la ea, zicandu-mi in sinea mea  ca poate o cam afecteaza singuratatea pe doamna asta. Pana cand m-am intalnit pe o alee cu o duduca in cauza, care-si legana alene coada printre arbusti. Am lasat-o sa treaca si mi-am vazut de drum, ca doar nu era sa tip de la o soparlica de jumate de metru, cu tot cu coada. Mi-am zis in sinea-mi ” Ce cool e sa ai o soparla in curte!”  Mai spre amiaza, dupa vreo cateva runde de balaceala printre corali, obositi ne-am tarat picioarele spre bungalow si atunci am inteles si expresia”nu va speriati!” Un ditamai soparloiul, masurand cam doi metri, fara a arata prea multa graba, ne-a privit in treacat, urmandu-si drumul fix pe sub casuta noastra care gunoiul vecinului din spate, dand putin cu botul pe acolo iar apoi facand o baie scurta intr-o gaura plina cu apa. Pe urma dusa a fost pe cararea frumos mirositoare a fragipani. Nu am mai apucat sa tip si apoi frica de soparla mi-a fost intrecuta de frica de a nu o speria tipand, astfel incat doar  aproape am intrat in transa si m-am dezmeticit doar dupa vreo cateva minute dupa ce m-am cocotat in varful patului. Aceea a fost clipa cand mi-am dat seama ca voi putea trai multi ani daca am supravietuit acestei intalniri si nu am facut vreun infarct! In cele 3 zile cat am mai stat in Gili, am calcat doar pe varfuri pe aleile pensiunii, nebagand in seama nici o alta surata de-a Lizucai, cu care ma intalneam mai in toate locurile. Pareau atat de micute si neinsemnate incat nu ma mai puteau nici macar speria!

Timpul a trecut cu repeziciune, ocupati fiind mai toata ziua cu day tripuri in insule nerusinat de frumoase, in Gili Meno la ferma de testoase, alergand dupa vreo locanta ascunsa sa mancam bunatati gatite de gospodinele din insula, privind apusuri despre care nu poti vorbi ci iti poti doar aminti.

Trei zile ca un vis pe un alt taram, in care am uitat de tot si de toate. Agatati intre mare si cer sau tolaniti pe nisipuri fierbinti, navigand cu parul in vant pe ape necunoscute sau razand fara rost cu vreo bautura colorata in fata, incercand sa legam conversatii cu altii ca noi de pe acolo. O pierdere de sine absolut incredibila.

Dar  visul , ca toate visele, s-a sfarsit. Povestea insa a mers mai departe. Ne astepta o noua provocare: aveam de descoperit minunata insula Bali! Asa ca dis de dimineata, am navalit peste un agent de turism si pret de vreo 10 minute ne-am tocmit stasnic pentru doua bilete de fast boat spre Bali. Dupa inca o jumatate de ora si mai saraci cu 20 de dolari, iata-ne in drum spre mult visata destinatie: Insula Zeilor.

Dar stiti cum era in 1001 de nopti: vazand ca zorii mijeau, Sheherezada, sfioasa, tacu….

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*