Food Tour în Madurai sau cum să mănânci bun, ieftin și tradițional oriunde în lume

Print Friendly, PDF & Email

Ca sunt o gurmanda, se vede cu ochiul liber si desigur nu este un secret. Trebuie insa sa va povestesc o experienta absolut fabuloasa pe care am avut-o de curand si care mi-a ridicat stacheta de mancacioasa la un nivel superior! Sa mananci mancarea unui loc unde te afli e una dar sa mananci alaturi de un localnic, care te va duce in cele mai neasteptate si mai minunate locuri, e alta!

Desi am avut de multe ori prilejul de a merge intr-un food tour organizat, in diferite parti ale lumii, nu mi s-a parut niciodata prea interesant, mereu l-am pus pe o lista a activitatilor de rezerva: daca ploua, daca ma plictisesc, daca nu am altceva de facut si tot asa.

Iata insa ca s-a ivit ocazia de a merge intr-un asemenea tur in Madurai, emblematicul oras din Tamil Nandu, locul unde a avut loc nunta lui Shiva cu frumoasa Meekashi si unde s-au nascut o multime din povestile cu zei hindusi.

Pe la vreo 5,30 dupa amiaza, cand afara erau inca 30 de grade, ma pomenesc la hotel cu o masina si un baietan frumusel drept ghid pentru tur. Ferchezuit si aranjat, se recomanda timid: Soundar.

Ridic usor din sprancene, indoindu-ma in sinea mea ca tanarul in cauza va fi stiind ceva despre mancarea traditionala, insa, ca de obicei, aparentele inseala, nu-i asa? Pana la finalul serii, s-a dovedit nu numai ca tanarul stia o multime de lucruri interesante despre mancarea si locurile cu mancare din oras dar ca avea si un simt al umorului absolut delicios care a facut ca seara sa fie  minunata! Si stiti bine ca nu sunt o femeie usor de impresionat, da?

Am inceput turul langa o stiva de nuci de cocos, usor ingalbenite, semn ca erau foarte coapte si dulci. Elaneer sarbath, zice baietanul. Hmmm, zic eu. El rade si explica: suc de nuca de cocos cu sirop de zahar si extract de cocos. Aha, mai vii de acasa! Si cam cate paharele vinde asta pe zi? intreb eu ca o negustoreasa ce-mi sunt. Ei, vreo mie de paharele si chiar mai mult! La 30 de rupii paharelul, socotesc eu ca omul e pe plus si mergem mai departe dupa ce dam pe gat licoarea parfumata.


Ora fiind intarziata pentru dupa amiaza, ne oprim sa bem o cafeluta, in cel mai popular loc din oras. Sa nu va imaginati vreo cafenea de fite sau vreo superlocatie cu pahare de unica folosinta si poze stilate pe pereti, la care te holbezi de pe canapelute confortabile.

Doar o ghereta unde ieseau aburi in draci si unde se fierbeau cantitati uriase de cafea cu lapte si zahar intr-un amestec care ar da gata pe orice european mai delicat. Cata cafea, cat lapte si cat zahar, Dumnezeu stie! Dupa o vanturare de cateva ori din pahar intr-un vas si viceversa, ma pomenesc cu un paharel fierbinte in fata insotit de un zambet larg al insotitorului meu si al preparatorilor, in asteptarea verdictului de la VIP, adica de la mine. Am stans din ochi si m-am pregatit de ce-i mai rau, ca una care nu suport laptele si zaharul in cafea. Paradoxal insa, cafeaua nu era rea deloc! Ba chiar avea un gust interesant, asa ca am lasat mofturile si am dat pe gat licoarea cat ai zice peste! La intrebarea de negustoreasa, mi s-a raspuns fara echivoc: cateva mii de cafelute pe zi. Inca unul pe plus in india! Incep deja sa ma gandesc la emigrare!



Dupa atatea lichide , se cerea o gustarica imediat. Ne oprim frumusel intr-un local familial si cat ai bate din palme ni se aduce pe un platou o semolina dosa, un fel de turta dantelata, crocanta si subtirica, garnisita generos cu caju in interior, alaturi de patru sosuri proaspat facute:unul cu cocos, unul cu rosii, unul cu coriandru si unul sambar, adica de-al casei, cum ar veni,  in care am intins cu nerusinare turta in cauza, care a disparut imediat. Delicios e un cuvant mult prea sarac pentru aceasta gustarica, care ar sta cu cinste si la masa zeilor!

Ca sa mai schimbam peisajul, mergem o fuguta pana in centru, pe promenada principala a orasului. la Teppakulam, unde un loc imens ce inconjoara un templu ar fi trebuit sa fie plin de apa dar nu este . In schimb, locul cu pricina s-a transformat intr-un fel de loc de recreere si de socializare. Peste tot tonete cu delicatese si tot feluri de chestii funny. Cum se cerea un dulce, ne-am hotarat la un fel de taitei cu glazura de zahar, absolut deliciosi, Idyappam pe numele lor, dar cine sta sa tina minte denumirile astea? Simpli si deliciosi, atat va zic!

Si de parca nu ar fi fost indeajuns zahar, ia sa luam si un pahar de paruthi paal, un fel de hai sa-i zicem braga de-a lor, facuta insa din seminte de bumbac, cocos, ghimbir si alte mirodenii, 7 la numar, consistenta si dulce  precum ambrozia de la masa heruvimilor universali, oricum s-or fi numind ei in India!

 

Nu stiu cum se face insa ca in zona aia tot dulce era si nu puteam trece nepasatori. Ne-am oprit scurt la un fel de cofetarie unde am infulecat fara vorba multa niste halwa, un jeleu delicios cu caju, ca doar nu era sa ratam ingredientul acesta la el acasa! Si niste rontaieli necunoscute, pepper sev si prem vilas sweets, la pachet, ca noaptea-i lunga!

Ne-am mai plimbat, am mai vorbit, ne-am mai mirat de una , de alta, s-a facut iar timpul de o gustarica. De aceasta data, era o treaba serioasa. O terasuca in toata regula, unde o armata de bucatari autohtoni pregateau tot felul de chestii. Tanarul meu ghid a ales parota mutta curry, adica mai precis un fel de carnita de oaie prajita pe plita incinsa cu oua si mirodenii, intr-un fel de gogoasa, servita cu doua sosuri in care nu te mai saturai sa inmoi turta aia coapta la foc iute.



Dupa lingerea degetelor si ranjetele tampe de pe fata, s-a cunoscut foarte clar ca am fost multumiti iar bucatarii au dat din cap linistiti si si-au continuat treaba.

Nu pentru ca ar mai fi ramas prea mult loc in stomac, ci pentru ca era un must, am mai mers la un local unde merg de obicei familiile in zilele libere si am comandat kari dosai, in varianta de oaie sau pui, cum doresti, un fel de mancare specifica  doar zonei Madurai, insotita de o bautura din petale de trandafir, paneer soda, absolut delicioasa!


Nu puteam incheia seara decat cu un desert, nu-i asa? Cumpatati din fire, dupa cum probabil ati si observat, ne-am oprit intr-un loc unde cuvantul de ordine era jigarthanda, in traducere libera “inima inghetata”, un fel de inghetata lichida, sub forma de bautura groasa, foarte aromata si consistenta. In niste paharele mult prea mici, daca ma intrebati pe mine! Dar, ma rog, cine sunt eu sa stiu exact masura lucrurilor???

Habar nu am cum au trecut vreo 3 ore alaturi de simpaticul meu insotitor. Asa cum habar nu am unde au putut incapea atata mancare si atatea bauturi. Cert este ca si acum, dupa un timp, inchid ochii si parca simt in cerul gurii minunatele arome ale bucatelor din Madurai. O experienta inedita, care mi-a amintit iarasi ca mancarea face parte din cultura unui popor si ca de cele mai multe ori bucuriile simple iti umplu viata de fericire si frumos, mult mai lesne decat te-ai astepta!

Lasă o impresie sau un comentariu

2 thoughts on “Food Tour în Madurai sau cum să mănânci bun, ieftin și tradițional oriunde în lume

  1. Apostol Elena

    Am citit,am vazut,si am inghitit in sec.Imi place in vacante sa incerc din mancarea specifica locurilor si in special ador mancarea stradala,in Thailanda m a dat gata.Mi ar placea sa ajung intr o buna zi in India,cine stie…pana atunci ma delectez cu aceste frumoase povestiri,pe alocuri pline de umor.Felicitari si multumiri!

    1. Carmen Dima Post author

      Ma bucur ca povestea mea v-a facut sa zambiti si sa va amintiti de vacante! India este un loc de incercare pentru oricine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*