Esfahan, capitala strălucitoare a Persiei antice

Acum ceva timp am scris un prim articol despre Iran (il gasiti aici), in care sper ca am reusit sa sintetizez mare parte din informatiile necesare organizarii unei vacante pe cont propriu in acele locuri fascinante si controversate in acelasi timp. Incepand de astazi vreau sa incerc sa va conving sa dati o sansa acestei tari, in ciuda a tot ceea ce cititi in media. Va fi o serie de – nici nu stiu daca “articole” este cel mai potrivit cuvant – poate istorisiri, poate istorii, poate povesti despre istoria tumultuoasa a oraselor in care am fost, despre locurile pe care le-am vizitat, despre ce ar mai fi fost de vazut dar nu ne-a permis timpul. Va invit cu drag sa ne insotiti pe drumurile noastre iraniene!

Sa incepem calatoria noastra in Esfahan – sau Isfahan, oricum i-am spune este vorba despre acelasi oras, pentru ca a fost primul nostru contact cu Iran. Am aterizat putin inainte de 8 seara, procedurile VOA (visa on arrival) au durat cam un sfert de ora, ne-am ridicat bagajele, am luat un taxi si dupa o jumatate de ora, 23 km si 10 dolari am ajuns la Ibne Sina Hotel.

L-am ales pentru pozitionarea foarte buna intr-unul din cartierele centrale ale orasului, aproape de locurile pe care urma sa le vizitam si de unde aveam acces usor cu un taxi catre terminalul de autobuze, cand urma sa plecam catre Yazd. A fost un loc ce m-a cucerit din primele momente, pentru ca intreg hotelul este decorat traditional, cu mozaicuri colorate si picturi murale in stil persan inca de la intrare, in sala de asteptare, pe holuri, in restaurant iar tavanele erau lucrate din sute de mici bucati de oglinda, taiate in diverse forme si lipite una langa cealalta, care reflectau culorile de pe pereti in raze de toate nuantele.

Imediat dupa ce ne-am cazat am plecat in oras sa luam contact cu lumea aceea in care atata ne dorisem sa ajungem. Si sa mancam, pentru ca eram cam infometati. Si sa incercam sa schimbam niste bani, undeva, pentru ca nu aveam decat dolari si euro, in aeroport nefiind birou exchange. Ei bine, seara aceea ne-a pregatit pentru ceea ce aveam sa traim si sa intalnim in Iran: acei oameni extrem de primitori, de ospitalieri, de prietenosi, de deschisi, de dornici de a ne cunoaste, de a vorbi cu noi, oameni fericiti sa vada ca le vizitam orasul si tara, oameni care ne zambeau si ne urau “bun venit” si “vacanta placuta” – oameni pe langa care treceam pe trotuar si altii care ieseau din magazine doar ca sa ne vorbeasca.

A fost pentru prima oara cand am trait asa ceva, cand am fost intampinati cu atata caldura intr-o tara. Dar… no exchange! Nici o casa de schimb nu era deschisa la acea ora! Si in acest caz noi ce facem, unde mancam ok, gasim, dar cum platim?! Foamea deja incepuse sa isi arate coltii, asa ca am intrat intr-un fel de fast-food local, sotul meu s-a dus la casa – acolo unde se facea comanda – si a explicat situatia. “No problem, moment” ni s-a spus si l-au chemat pe patron. Cum sa ramana turistii nemancati si cu o prima impresie negativa despre orasul lor? Si a aparut un tanar inalt, frumos, elegant care ne-a cumparat 10 dolari la un curs chiar mai bun decat cel la care am schimbat noi in zilele urmatoare! Si am mancat cel mai bun falafel ever! La sfarsitul calatoriei noastre prin Iran aveam sa ne intoarcem sa ne luam la revedere de la ei si sa mai mancam o data acel falafel delicios. Ne-au intampinat zambind – ne recunoscusera, eram turistii lihniti si fara riali, iar patronul ne-a aratat mandru bancnota de 10 dolari pe care o tinea in buzunarul de la piept al camasii….

Cu 400 de ani in urma, Esfahan era capitala stralucitoare a Persiei antice si un oras mai mare decat Londra si mai cosmopolit decat Paris. Europeni, turci, indieni, chinezi se adunau la curtea conducatorilor Persiei, centrul unui vast imperiu ce se intindea de la raul Eufrat – astazi in Irak – pana la raul Oxus – din Afganistan. In istoria orasului au alternat perioade de dezvoltare si glorie cu perioade de declin, ca si parcursul tarii dealtfel. In timpul Imperiului Ahamenid al lui Cyrus cel Mare, Esfahan a fost un exemplu de toleranta religioasa si etnica. O parte a evreilor eliberati din captivitatea babiloniana au ales sa traiasca in Persia si s-au stabilit in oras. Unul dintre istoricii persani din secolul 10 scria astfel:

Cand evreii au fugit din Ierusalim, au luat cu ei o mostra de pamant si apa. Nu s-au asezat nicaieri, in nici un oras, inainte de a examina apa si solul fiecarui loc. Pana cand au ajuns in Esfahan. Aici au cercetat apa si solul si au descoperit  ca ambele seamana cu ceea ce era in Ierusalim. Astfel ca acolo s-au asezat si au continuat sa traiasca.

Zona unde ne-am cazat se numeste Dardasht si era unul din marile cartiere evreiesti ale orasului. In prezent, in ciuda tensiunilor dintre Iran si Israel, 1500 de evrei inca locuiesc aici iar comunitatea evreiasca nu isi ascunde mostenirea.

Sinagoga Mullah Jacob

Au venit apoi la conducere partii urmati de Dinastia Sasanida, in timpul carora importanta politica a orasului a scazut dar i-a crescut rolul militar. Cand turcii selgiucizi au capurat Esfahan l-au facut capitala provinciei – aceea a fost prima epoca de prosperitate si glorie, cand orasul s-a dezvoltat si s-a extins. Acestei perioade de inflorire i-a pus capat in secolul 13 teribila invazie a mongolilor care a pustiit Iranul si a macelarit populatia. Ibn Battuta, faimosul calator arab al vremurilor, scria:

Esfahan este unul dintre cele mai mari si mai frumoase orase, dar mare parte din el este acum in ruina.

La sfarsitul secolului urmator in Iran au navalit armatele lui Timur Lenk, sangerosul cuceritor din Asia Centrala. Atunci, in Esfahan au fost masacrati 70.000 de oameni. Cu toata lipsa de stabilitate si securitate din acele timpuri, cultura iraniana a continuat sa se imbogateasca: s-au dezvoltat literatura, arta caligrafiei si a miniaturii, s-au inmultit scrierile istorice si geografice si au ramas, de asemenea, cateva monumente arhitectonice, in special moschei construite de hanii mongoli convertiti la islam.

Au trecut alte doua secole pana ce Esfahan a renascut sub domnia lui Sah Abbas I, cel mai mare conducator al Imperiului Safavid, care a transformat orasul provincial intr-o adevarata metropola, unul dintre cele mai mari si mai frumoase orase ale secolului 17. In timpul lungii lui domnii – 42 de ani – Esfahan a redevenit capitala Persiei, s-au construit palate, poduri, moschei si cel mai frumos ansamblu arhitectonic al orasului: Piata Naqsh-e Jahan. Dar pentru aceasta reconstructie a orasului era nevoie de mesteri si artizani priceputi. Cum armenii erau cei mai buni, sahul a permis unei comunitati importante sa se stabileasca aici in propriul lor cartier, cu reguli proprii. Ceva mai tarziu o sa va povestesc mai multe, pentru ca este extrem de interesanta si dureroasa – cred eu – povestea acestor oameni.

Dupa Shan Abbas cel Mare imperiul iranian a intrat in declin, afganii au invadat Isfahan si au masacrat un mare numar de oameni. In acelasi timp, Petru cel Mare al Rusiei a invadat nordul Iranului iar turcii, dusmanii cei mai mari ai safavizilor, au invadat partea de vest. Imperiul se dezintegra. Capitala a fost mutata la Mashad si apoi Shiraz, pana cand in cele din urma a fost ales Teheranul de catre Agha Mohammad Khan, fondatorul dinastiei Qajar. Perioada guvernarii Qajar a fost perioada neagra a Isfahanului – guvernatorul desemnat a marit taxele care au devenit insuportabile pentru oameni, s-au distrus monumente magnifice, nu s-a acordat atentie artei si arhitecturii, o mare parte a populatiei a fugit catre Teheran sau alte orase.

In timpul dinastiei Pahlavi au fost restaurate principalele cladiri istorice, dar dezvoltarea urbana si necesitatea construirii de noi strazi au determinat demolarea multor case vechi. Din fericire, generatia actuala este constienta de valoarea si importanta mostenirii lasate de generatiile anterioare. Multe din casele vechi s-au restaurat ori sunt in proces de restaurare si sunt transformate in restaurante si locuri de cazare traditionale. Am fost cazati intr-un asemenea loc si am vizitat inca doua case traditionale catre care ne-au purtat indicatoarele intalnite si pot spune cu siguranta ca intre acele ziduri am simtit magia Persiei si am fost invaluiti de istoria si legendele ei.

Acum, o sa va spun si eu ca a rasarit soarele si ca este timpul sa ne oprim – asa cum ii spunea Seherezada regelui ei. Sper, insa, ca v-am captat putin atentia, ca v-am incitat curiozitatea, ca v-am starnit interesul si ca ne vom reintalni pe aceasta pagina, in zilele urmatoare, pentru a continua aceasta calatorie de poveste.

Despre autor

Rodicahttps://www.sacalatorim.ro
Rodica si-a descoperit pasiunea de a calatorii de cativa ani numai, dar o face pe “fast forward”, parca pentru a face in ciuda timpului care nu sta in loc si vietii care nu-i decat una! Ea e cu ideile: „as vrea sa vad aia, as vrea sa merg dincolo”, iar sotul ei este maestrul de ceremonii care se ocupa de partea organizatorica – bilete de avion si rezervari hoteliere. Calatoriile sunt modul lor de a se rupe de monotonia si rutina vietii impartite intre casa si job, mergand in locuri cu istorie, cu povesti, cu traditii, cu peisaje frumoase din care se incarca cu energie. Sunt momentele in care se bucura de tot, in care se simt copii lipsiti de griji. Probabil ca de aceea incearca sa aiba cat de multe calatorii!

Descoperă și alte destinații

84,000FansLike
2,070FollowersFollow

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*