Din Ucraina, o poveste de Craciun

Print Friendly, PDF & Email

Ucrainenii nu se dau in vant dupa beteala si globuri. Ei impodobesc bradul de Craciun cu panze de paianjeni si paianjeni artificiali, originea acestei traditii stand intr-o legenda din Europa de Est. Se spune ca, în urma cu mult timp, o gospodină era ocupată până peste cap cu pregatirile si curatenia din locuinţa pentru cea mai frumoasă noapte a anului, noaptea de Ajun.  Nici un fir de praf nu era trecut cu vederea!

Pentru a scapa teferi, păianjenii şi-au părăsit colţul confortabil din tavan şi s-au refugiat în cel mai îndepărat cotlon al podului. Odată cu lăsarea serii, ei s-au furişat înapoi, în sufrageria locuinţei şi, spre marea lor mirare, au descoperit un brad ornat mirific cu podoabele Crăciunului. Orbiţi de luminile strălucitoare din încăpere, păianjenii au vrut să vadă îndeaproape acea minunăţie, aşa că s-au căţărat pe fiecare ramură şi crenguţă, admirând cu încântare toate micile obiecte vesel colorate, răspândite printre acele verzi şi înmiresmate ale bradului. Din nefericire, ei şi-au lăsat urmele trecerii peste ramuri, care au rămas acoperite cu o pânză diafană şi albicioasă.

15748836_1503843022978562_1407408769_o

Atunci când Iisus a intrat în casă pentru a o binecuvânta a fost întristat de felul în care arată pomul de Crăciun. El îi iubea pe micuţii păianjeni, întrucât erau şi ei creaturi ale Domnului, dar nu putea să nu se gândească la dezamăgirea ce ar fi cuprins-o pe gospodina care muncise din greu şi împodobise bradul pentru a aduce bucurie copilașilor ei.

Aflat în fața acestei dileme, Iisus a descoperit o soluţie minunată. El a atins pânzele de păianjen, iar acestea s-au prefăcut pe dată în ghirlande strălucitoare, sclipind în dulci tonuri aurii şi argintii. La sosirea dimineţii, femeia, soţul şi copiii ei au rămas muţi de uimire în faţa priveliştii bradului învăluit de ghirlande sclipind magic, sub razele vesele ale soarelui.

Din acea zi, aceste ornamente încântătoare acoperă pomii de Crăciun din întreaga lume. Cei care ştiu această legendă le aduc mulţumiri micuţelor insecte aşezând la vedere sau la loc de cinste un păianjen auriu pe una din crengile bogate ale bradului.

[fb_button]

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*