Dhobi Ghat sau poveste de dragoste cu Mumbaiul

Print Friendly, PDF & Email

Mumbaiul m-a luat in luat in primire fara menajamente, aruncandu-ma  direct intr-o poveste pe care nu o voi putea uita vreodata. Nimic nu m-a pregatit pentru impactul cu India: nici miile de pagini pe care le-am citit, nici zecile de nopti pe care le-am acordat documentarii, nici prietenii si necunoscutii pe care i-am chinuit cu intrebarile timp de mai bine de 3 ani, pana s-a implinit plecarea.

Avionul care m-a adus din lumea mea pe o alta planeta, oferindu-mi un ultim sprijin cu rutina si civilizatia recunoscute de creierul meu, m-a ejectat scurt si fara prea multa vorba intr-un aeroport aglomerat – cata frunza, cata iarba! – mizer, mirosind a mucegai si fara timpi de stationare prea mari, amplasat  intr-un cuptor incins la 35 de grade.  Toate – grade Celsius si  la umbra!  Asta dupa ce m-a lovit miseleste cu privelistea aeriana a celebrei mahalale Dharavi, unde in 2 km patrati traiesc cateva milioane de oameni si mi-a inmuiat picioarele, facandu-ma sa ma gandesc, dureros de nostalgic aproape, la plictisitoarele all inclusiv-uri ale vecinilor bulgari!

Din fericire, cei care mi-au asigurat transferul erau acolo, iar temerile ca pot fi parasita brusc intr-o lume atat de diferita de a mea au fost alungate. Dupa 2 ore cat a durat drumul pana la hotel, timp in care am inteles expresia “claxonez, deci exist!” mi-am dat seama ca sunt pe cale de a ma indragosti, definitiv si irevocabil!

Povestea  mea de dragoste cu Mumbaiul a inceput a doua zi dis de dimineata, odata cu primul loc unde m-am dus: Dhobi Ghat.

In hindu, dhobis inseamna spalator de rufe iar ghat este calea de acces, de obicei trepte, spre apa. S-ar traduce cumva ca si locul unde spalatorii de rufe se duc la apa. Construita in 1890,  Dhobi Ghat este de fapt cea mai mare spalatorie de rufe in aer liber de pe fata Pamantului, lucru certificat ca record  de Guiness Book, care a consemnat in arhivele-i pretioase ca acolo, intr-un anume moment din 2011, s-au spalat simultan cele mai multe haine – 496 de piese – de catre un grup de spalatori cu mana, aflat in acelasi loc.

Se spune ca in India, si mai ales aici, la Dhobi Ghat, casta spalatorilor de rufe cu mana este una inchisa. Se pare ca doar daca faci parte din cele aproximativ 200 de familii dhobis din tata in fiu poti prezenta incredere totala si ti se pot da pe mana rufele familiei. Ca nu e putin lucru sa dai pe mana unui nepriceput vreun sari scump sau mai stiu eu ce piesa de lenjerie, fie ea intima sau nu!. O jumatate de milion de piese se spala intr-o zi la Dhobi Ghat: lenjerii si alte rufe ale spitalelor, hotelurilor, scolilor si a altor institutii publice, precum si lucruri personale, haine si alte chestii. S-a estimat ca cei aproxinativ 8000 de spalatori  care trebaluiesc zilnic si cate 18 ore neintrerupt, la cele 700 de nise de spalat din piatra, aduc Mumbaiului un venit anual  de peste un miliard de rupii, adica aproximativ 16 milioane de dolari, ceea ce nu e deloc de neglijat.

Am privit truda spalatorilor de pe podul din apropierea statiei de metrou  Mahalaxmi, una dintre cele mai aglomerate statii din uriasul oras, nestiind unde sa imi canalizez atentia mai intai: la nesfarsitele sarme de rufe sau la metroul supraincarcat, ce mi-a amintit imediat de filmul  Slumdog Millionaire. Niciodata nu am crezut ca oamenii chiar circula atat de inghesuiti in vagoanele alea vechi si ruginite si coboara din mersul trenului la viteze care intrec limitele cele mai de jos ale sigurantei. Garniturile de tren, neverosimil de lungi, circulau cu o frecventa ce ar fi facut invidios si pe cel mai fitos european iar urcatul si coboratul nu tineau cont de statie ci doar de locul de unde poti ajunge mai repede unde ai treaba. In metrourile alea am vazut o Indie grabita, tanara, haotica, in permanenta miscare  iar notiunea de multime a capatat deodata un alt inteles, in alta realitate.

Dupa o scurta lupta de gherila stradala cu cersetorii, hotii si ceilalti turisti de prin prejur, dupa cateva coate bine plasate si cateva incruntari din sprancene acompaniate de maraieli de la mine din cartier, am revenit la bucatica de  balustrada de pod care imi oferea panorama nestingherita spre spalatorie. La o prima vedere, Dhobi Ghat  se prezintă  ca o scenă haotică. Cu toate acestea, o privire mai atentă iti indica imediat si  ordinea din haos. Intai  trebuie sa spun ca fiecare haina sau pachet cu rufe  este predata spalatorului cu o lista de instructiuni de spalat si cu detaliile proprietarului. Spalatorul incepe prin a sorta rufele pe categorii si culori, iar apoi le pune la inmuiat, in apa cu sapun si detergent biologic. Habar nu am cum e asta cu biologicul la detergenti, daca sunt facuti din vreo planta sau din vreo baliga sau daca sunt doar biodegradabili, ca ghidul, un student cu mutra de pusti de gimnaziu nu a stiut sa ne explice. In majoritatea cazurilor, consumabilele si instrumentele de spalat sunt puse la dispozitia muncitorilor de catre autoritatile locale, contra unei suma modice. Dupa inmuiere, rufele sunt frecate cu peria, acolo unde este cazul si strasnic trantite de piatra de la bancul de lucru.

Credit foto: Fayaz Kabli

Petele sunt scoase prin fierbere cu soda caustica, in niste vase mari care te duc cu gandul la cazanele lui Aghiuta. Apoi, rufele sunt stoarse in majoritatea cazurilor mecanic, in niste centrifugi uriase, care doar printr-o minune patronata de Shiva functioneaza in umiditatea si aburul de acolo si puse la uscat, de-a lungul unor frangii fara de sfarsit.

Credit foto: May Jeond

Intiderea rufelor este o arta la Dhobi Ghat, intrucat nici un centimetru de sarma nu poate fi nefolosit si nici un loc unde ar putea fi intinsa o franghie nu poate fi uitat. Nu se folosesc clesti  sau alte prinderi, rufele sunt intinse si fixate doar pe si intre sarmele abil rasucite, cu o tehnica si o rapiditate nemaivazuta. Dupa uscare, sunt calcate cu grija si apoi impachetate si returnate proprietarilor. Se spune ca un dhobis specialist poate spala si calca si 1500 de camasi intr-o zi, ceea ce mie mi se pare uluitor, ca una care si daca trebuie sa calc o camasa e ca si cum mi-ar cadea cerul in cap!

Am stat acolo pret de vreo ora privind truditorii bagati uneori in apa pana la ghenunchi. Un furnicar in miscare continua, in care fiecare isi avea locul precis. Chiar daca cei care stateau in case-caci, da, familiile de dhobis locuiesc chiar acolo, printre bancurile de spalat si santurile cu apa!- si aceia apareau la un moment dat pentru cate o anumita operatiune in procesul de spalare. Copii mici misunau printre furtune si boccelele cu rufe, copii mari sortau si carau, femeile intindeau si  evident, vorbeau.

Credit foto: May Jeong

M-am dezlipit cu greu de bucatica mea de balustrada, pastrata cu greu atata timp. Din ce in ce mai multe hoarde de turisti soseau sa ajute cu privitul la spalatul rufelor in cea mai mare masina de spalat umana de pe planeta. Singurul regret pe care l-am avut a fost ca nu am indraznit sa merg sa imi bag putin nasul printre truditorii aia si locurile lor adevarate, nu doar vazute de sus.  Dar ca o vajnica europeanca pur sange ce ma aflam, m-am gandit doar la pericole si microbi, in loc sa imi savurez sansa de a fi in locuri extraordinare din lumea asta!

Povestea mea de dragoste cu Mumbaiul continua… De sunteti curiosi, ne vedem tot aici, pe SaCalatorim.ro

 

Lasă o impresie sau un comentariu

2 thoughts on “Dhobi Ghat sau poveste de dragoste cu Mumbaiul

  1. Tudose Angela

    Incredibil…dar adevărat, din câte observ. “Cei mai multi spălători de rufe la mână, în același loc…” Pfaai, ce nebunie! Da, India este visul meu, o dorință nebună, ce-a încolțit de vreo 3-4 ani. Sunt convinsă că indiferent cât de mult aș citi despre India, aceasta va fi o mare mare surpriză. Voi ajunge bineînțeles la fel de nepregătită ca toți ceilalți care au ajuns înaintea mea. Asta citesc la toți cei care au ajuns în India și nu doar odată…. nimic nu te poate pregăti pentru India.

    1. Carmen Dima Post author

      India este un loc care nu se incadreaza in unitatile noastre de masura in ceea ce priveste civilizatia, oamenii, obiceiurile, curatenia, mancarea, starea de fericire sau orice altceva vrei. Singurul lucru care te poate ajuta sa intelegi putin, foarte putin din frumusetea acestei tari este sa iti lasi acasa prejudecatile si sa nu raportezi tot ce intalnesti acolo la realitatea in care traiesti tu acasa. India este de fapt o mare experienta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*