Corsica – bijuteria ascunsă a Franței | Putină istorie

Print Friendly, PDF & Email

A trecut ceva timp de cand ne-am intors din vacanta noastra de toamna. Am avut cateva tentative de a incepe sa va povestesc despre locurile in care am fost, dar ideile se opreau dupa unul-doua paragrafe maxim. Nu este prima oara cand mi se intampla asta, sunt destinatii despre care pur si simplu nu pot scrie pana ce amintirile si trairile nu se ordoneaza si nu se aseaza fiecare in sertarelul potrivit al sufletului. Acum, deoarece simt ca totul este la locul lui, pot incepe sa va povestesc despre Corsica – “L’Ile de Beaute – Insula Frumusetii”, cum o numesc francezii. Sau “Kalliste – Cea mai frumoasa” – cum i-au zis grecii, unii dintre primii colonizatori.

Si au dreptate si unii si ceilalti, pentru ca este atat de salbatica, de spectaculoasa si frumoasa de te ameteste. Linia coastei este impresionanta, cu creste neregulate, plaje minunate – unele pustii, parca asteptand sa fie descoperite, golfuri izolate si porturi pline de viata. Este un pamant al contrastelor unde totul se imbina armonios: coastele abrupte si albastrul apelor, muntii severi ce sunt indulciti de vegetatia care-i inveleste, torenti tumultuosi care isi incheie cursul in lacuri linistite, orase si porturi efervescente asezate in apropierea unor sate de un calm ireal. Corsica a fost binecuvantata cu un decor natural magnific: cei mai inalti munti dintre toate insulele mediteraneene – are 50 de varfuri ce depasesc 2000 m, 1000 km de coasta dantelata de golfuri, vreo 200 de plaje una mai frumoasa ca cealalta si pajisti pictate in culorile florilor salbatice peste care pluteste invaluitor parfumul de maquis salbatic specific insulei.  Cu o cultura unica si cu un spirit de neinlocuit, premisele pentru a fi numita “cea mai frumoasa” sunt atinse.

Insula poarta pecetea amintirii unor timpuri ce se pierd in negura istoriei. Pe aici s-au perindat fenicienii, grecii, etruscii si siracuzanii, cartaginezii, romanii si bizantinii, dar mai ales piratii. Corsica este incarcata de istorie, de zbucium, de drame si de crime. A fost sub stapanire romana timp de 700 de ani, pana in secolul 5, dupa care asupra insulei s-au abatut valuri de invadatori: vandalii, ostrogotii, arabii, lombarzii. Dupa cateva secole in care s-a aflat cand sub controlul Genovei, cand al Pisei – la acea vreme republici independente, in anul 1769 insula a devenit provincie franceza. Nu a fost un razboi, nu a fost cucerita, pur si simplu a fost cedata Frantei de catre Republica Genova ca plată a unor datorii acumulate de-a lungul anilor. Astfel, în 1768, prin Tratatul de la Versailles, Republica Genova si-a cedat toate drepturile asupra Insulei Corsica catre Franta. Inainte de asta, intre 1755 si 1769, deci pentru numai 14 ani – perioada care si in prezent este evocata cu nostalgie – Corsica a fost libera si a fost condusa de Pasquale Paoli, eroul national al insulei, generalul natiunii corsicane. A fost o lupta de independenta fata de Genova pe care o incepusera cu 26 de ani inainte, a fost razboiul care a golit vistieria genovezilor si i-a determinat sa renunte la insula. Nationalismul si dorinta de independenta nu s-au sfarist niciodata in Corsica, nici chiar in zilele noastre. Dupa Revolutia Franceza corsicanii au incercat din nou sa-si castige libertatea, si asta in ciuda faptului ca imparatul Frantei era Napoleon, un corsican. Incepand cu 1975 nationalismul a crescut din nou in Corsica, ca reactie la ocuparea a 90% din terenul agricol de catre repatriatii din Algeria. In 1976 a fost infiintat Frontul National de Eliberare Corsican care, prin forta armelor, cerea guvernare proprie. In 1999, Armata Corsa, o grupare cu presupuse legaturi mafiote, a comis atentate cu bomba in insula si in zona metropolitana franceza, revendicandu-le public. Din 2002, Frontul a fost demilitarizat si a iesit din clandestinitate, dar criza identitara nu s-a stins.

Corsica are un trecut turbulent, dureros si fascinant in acelasi timp. Corsicanii sunt mandri de mostenirea lor iar acest sentiment nationalist este inradacinat intr-o iubire adanca, profunda pentru insula lor. Nu a fost oras sau sat prin care sa trecem si sa nu vedem arborat steagul cu capul maurului – simbolul insulei – sau bannere, afise, grafitti-uri cu diverse sloganuri de sustinere a Frontului National de Eliberare a Corsicii (FLNC). Capul maurului este imprimat pe toate marfurile produse la nivel local, pe toate cladirile oficiale, pe avioanele Air Corsica, pe barci si chiar pe usile caselor private. In dialectul corsican, acesta este numit “La testa di Moru” – capul lui Moor si dateaza inca din secolul 13, cand aragonezii au primit drepturi asupra insulei de la Papa, dupa victoria asupra sarazinilor. Ei au fost primii care l-au folosit, dar atunci ochii maurului erau acoperiti de o bandana. In timpul dominatiei genoveze, Fecioara Maria – patroana spirituala a Corsicii, a fost aleasa pentru a fi simbol. In sfarsit, a devenit simbolul oficial al insulei in 1762 cand Pasquale Paoli l-a ales pentru a simboliza Corsica Independenta, cu deosebirea ca bandana a fost ridicata de pe ochii maurului pe frunte, pentru a reprezenta eliberarea insulei si venirea libertatii.

Desi Corsica apartine Frantei din 1768, corsicanii nu s-au considerat niciodata francezi, ci oameni liberi, iar prin stilul “dolce far niente”, insula pare mai degraba italiana. Limba oficiala este franceza, dar insula are propria ei limba – corsicana, care este mai asemanatoare cu latina decat italiana sau orice alta limba de origine latina si foarte apropiata de dialectul genovez. In 1769 francezii le-au interzis corsicanilor sa-si vorbeasca sau sa-si foloseasca limba, a fost ignorata secole de-a randul, s-a transmis doar pe cale orala si este deficitara in ceea ce priveste gramatica si ortografia. Dar lupta corsicanilor pentru libertate si autonomie isi arata roadele: din 1974 limba corsicana a fost recunoscuta ca limba regionala, a inceput sa fie studiata in scoli iar la Universitatea din Corti – vechea capitala a Corsicii Independente, a fost infiintat un institut pentru studii lingvistice. Desi guvernul francez nu doreste sa acorde limbii corsicane statutul de limba co-oficiala si considera ca nu este posibila si este nenegociabila o separare a insulei de Franta, Corsica are un regim administrativ special si diferit de celelalte regiuni franceze – se numeste “Colectivitatea Teritoriala Corsicana”, asta pentru ca populatia insulei nu a acceptat termenul de “regiune”. Oricum, toate indicatoarele rutiere, turistice si panourile cu denumirea localitatilor sunt bilingve, sunt scrise pe ele ambele denumiri, atat in franceza cat si in corsicana.

Pana la inceputul anilor ‘70 s-a crezut ca muzica corsicana a disparut pentru ca trecusera peste doua sute de ani de cand folosirea limbii proprii fusese interzisa. Intamplator a fost redescoperita in Sant’Andrea di Bozio, un satuc din apropierea vechii capitale Corti. Batranii au pastrat mostenirea muzicala si au transmis-o din generatie in generatie de-a lungul secolelor, bineinteles pe cale orala. Renasterea muzicii corsicane i se datoreaza in principal lui Jean-Paul Poletti, cantaret si compozitor corsican cu studii muzicale in Italia, la colegiile din Florenta si Siena. La terminarea studiilor, s-a reintors in Corsica natala si a inceput sa colinde satele de munte – acolo unde limba corsicana continuase a fi vorbita in familii in ciuda interdictiei, in speranta ca va descoperi vechi cantece corsicane ascunse. A militat permanent impotriva impunerii culturii franceze si pierderii identitatii creative a poporului corsican si a avut un rol important in Riacquistu – recucerirea culturii corsicane. A fondat grupul muzical “Canta u populu corsu” cu care, in ciuda primilor pasi dificili si a scepticismului cu care a fost primit, a sustinut numeroase concerte, a inregistrat 9 albume si a avut, in final, un mare succes. Aceasta evolutie a mers mana in mana cu o redescoperire generalizata a culturii si limbii Corsicii. In special tinerii corsicani si-au gasit radacinile si identitatea in cantecele vechi. Iesirea in lume a batranei muzici corsicane a fost in 1992 cand Jean-Paul Poletti si formatia “The New Polyphonies of Corsica” au deschis Jocurile Olimpice de Iarna de la Albertville si muzica lor a fost difuzata in intreaga lume.

Muzica corsicana reda sentimentele oamenilor – iubirea, bucuria, furia, durerea sau tristetea lor si este inspirata din toate evenimentele care au marcat trecutul si istoria insulei – razboaiele purtate si tragediile care le-au insotit, exilul, separarea, inchisoarea, moartea, vendetta, amintirile, atasamentul etern de pamantul Corsicii. Este o muzica de o frumusete dramatica, este o muzica ce pare ca plange. Am avut norocul ca, in ziua in care ne plimbam prin Corti, sa auzim o chitara si o voce masculina ce veneau de pe o straduta laterala. Erau doi corsicani care sedeau la o terasa, cu cate o bere in fata, si care cantau cand unul, cand celalalt, impartind aceeasi chitara. I-am ascultat fermecati, muzica lor ne-a patruns in suflet pana in cele mai ascunse unghere.

Corsica este o insula de o frumusete pura, salbatica, nealterata de turismul de masa. Luptele separatiste violente si dispretul fata de interventia straina – inclusiv franceza ori mai bine zis “mai ales franceza” – au facut ca insula sa se dezvolte abia de curand ca destinatie turistica. A fost descoperita de turisti in mod special dupa 1969, cand se aniversau doua secole de la nasterea lui Napoleon. Corsica, patria luptatorilor pentru libertate si independenta, isi datoreaza faima marelui imparat francez nascut in Ajaccio, capitala insulei, un om care a intrupat esenta spiritului corsican si pe urmele caruia se plimba in prezent cele doua milioane de turisti care ajung anual aici. Legat de turismul din Corsica vreau sa va prezint cateva cifre care m-au impresionat si mi-au redat dimensiunea importantei turismului in economia insulei: 35% din forta de munca este angajata in serviciile turistice, turismul produce 80% din produsul regional brut iar turistii cheltuiesc aproximativ 400 milioane de euro in fiecare an.

Natura, munti, plaje aproape pustii, sate mici, vechi, romantice, o atmosfera de liniste si pace – aceasta este Corsica. Coup de foudre a fost intalnirea mea cu ea. Mi-ar placea ca in episoadele urmatoare sa ma insotiti prin Insula Frumusetii si poate, la final, sa o adaugati pe lista dvs. de calatorii.

 

Corsica – bijuteria ascunsă a Franței | De la Corti la Ajaccio cu Trinighellu

Corsica – bijuteria ascunsă a Franței | Bonifacio – cel mai vechi oraș corsican

Corsica – bijuteria ascunsă a Franței | Calanches de Piana, cea mai spectaculoasa zona a Corsicii

 

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*