SaCalatorim.ro

Colțuri de perfect în Germania

Print Friendly, PDF & Email

De cele mai multe ori cand ne gandim la Germania, ne apare fata ochilor imaginea unei destinatii urbane, super industrializate, mult prea civilizata si oarecum rigida. “Neprietenos” – ar fi probabil primul ranspuns dat de marea majoritate a celor pe care i-ai intreba “cum ti se pare un neamt? “Probabil ca al doilea ar fi “rece”. Habar nu am daca e adevarat sau ba, poate sunt eu ghinionistul care a dat doar de oameni normali, chiar prietenosi.

Am ajus in Germania de multe ori, de cele mai multe cu masina si am avut ocazia sa descopar un alt fel de tara, mai ales in momentele in care ieseam de pe autostrada. Natura, mult verde,  calm, de cele mai multe ori oameni zambitori si probabil cel mai mare lux de care avem nevoie uneori: liniste…

Anul acesta am ajuns in sudul Germaniei, in Parcul National Berchtesgaden, la granita cu Austria, (municipalitatile Ramsau bei Berchtesgaden si Schönau am Königsee), Berchtesgadener Land, Bavaria. Parcul national a fost infiintat în 1978 pentru a proteja zonele din Alpii Berchtesgaden si a fost desemnat ca rezervatie a biosferei UNESCO în 1990.

Cand am ajuns aici, mi-au venit in minte vorbele citite pe situl de prezentare al regiunii: “Ce iti aduce fericirea? Poate sa iti impachetează rucsacul devreme dimineata, aruncandu-ti cizmele de drumetie si schiind in varf de munte. Sau poate sa descoperi natura împreună cu familia sau prietenii. Poate ca un concert de primă clasa în fata unei panorame uluitoare.…” Si asta nu ar fi tot ce regiunea ti-ar putea oferi.

Eu am stat in Hintersee, un satuc cu cateva case si pensiuni pe malul lacului cu acelasi nume. Privelistea te lasa fara cuvinte si cu cat strabati mai mult potecile de munte din jurul lacului, cu atat iti dai seama ca natura insasi este arhitectul perfect…

Zona este promovata destul de discret in cataloage turistice sau medii online. Oricum, ea se bazeaza pe trei mari capitole: natura, sare si localitati. Poate in limba romana nu suna foarte atractiv dar daca ne uitam la “compozitia” fiecarui capitol, ne dam seama ca nu e chiar asa. Astfel, “NATURA” ofera lacul Konigsee, hiking Paradise, distileria Grassl`s, satul montan Ramsau si faimosul Eagles Nest. “SAREA” nu se lasa mai prejos oferind experiente interactive in mina de sare, Local Heritage Museum, Muzeul cailor ferate in Freilassing, Centrul memorial si educational dedicat celui de al doilea Razboi Mondial sau Castelul regal din Berchtesgaden. Si daca ati crezut ca asta e totul, va inselati. LOCALITATILE sugerate vizitatorilor sunt Berchtesgaden, Laufen, orasul spa Bad Reichenhall, Sf. Bartolomeu si chiar Salzburg (e doar la 25 km).

Desigur, in cele cateva zile petrecute acolo nu am avut cum sa vizitez toate aceste locuri asa ca voi vorbi putin despre cateva dintre cele vazute si experimentate.

In zona Lacului Hintersee te poti bucura de drumetii pe munte sau pe cararile din jurul lacului, poti inchiria hidrobiciclete sau barca cu vasle. Daca esti fanul relaxarii totale, poti plati un bilet la o barca turistica (6 euro) care face o tura completa de lac. In zona exista pensiuni, cu preturi care pleaca de la vreo 25 de euro pe noapte in functie de facilitati, exista restaurante, terase si desigur multa liniste 🙂

Lacul Königssee, bijuteria Berchtesgaden-ului, unul dintre cele mai mari lacuri din Europa Centrala, este amplasat la poalele impunătorului zid estic al Muntelui Watzmann, în inima Parcului National. O adevarata capodopera a naturii, fara nicio exagerare.

O data urcati la bordul vaporasului electric, tot zgomotul si agitatia cotidiana sunt lasate în urma. În mijlocul lacului, in drumul spre Sf. Bartolomeu, barcagiul va da un minirecital de trompeta pentru a atrage faimosul ecou Königssee de pe fata stâncoasa abrupta (ecoul ar trebui sa se auda de pana la sapte ori). Ma rog, iese un fel de muget dar nu asta e important 🙂

Un tur complet costa 15, respectiv 18,5 euro / adult, in functie de destinatia aleasa. Majoritatea turistilor le fac pe ambele…

În Sf. Bartolomeu, veti da peste o frumoasa biserica de pelerinaj, un restaurant si un magazin de suveniruri. Atat, nimic mai mult, dar iata ca si atat e suficient pentru a aduce mii de turisti in fiecare zi daca sti cum…

Pe vremuri Berchtesgaden era destinat doar clasei aristocrate, familiei regale si cu mici exceptii artistilor vremii. Acum nu trebuie sa fi nici artist si nici aristocrat ca sa te bucuri de o plimbare pe stradutele pline de culoare si de viata sau sa faci niste poze spectaculoase centrului in stil Rococo.

Portul este o alta atractie a orasului, locul in care ajung majoritatea turistilor. Nu e ceva spectaculos si cu toata agitatia creata de forfota din jur, locul are o atmosfera boema.

Cuibul vulturului (Eagle’s Nest) a lui Hitler, cu denumirea oficială de  Kehlsteinhaus, (de pe Muntele Kehlstein – 1.834 m) oferă o panorama uluitoare si se poate vizita. Dacă ai norocul unei zile senine, vezi până spre Salzburg, vezi lacul Konigssee, masivele Jenner, Watzmann, Hochkalter, Reiteralm, Untersberg…   Clădirea a fost terminată în 1938, iar în 1960 statul bavarez a încredintat-o spre administrare unei fundatii. Cuibul vulturului este gestionat de regiunea turistica a companiei Berchtesgaden-Königssee si functioneaza ca restaurant. Soseaua Eagle’s Nest este inchisă traficului privat – vizitatorii pot ajunge cu autobuzul pana la o platformă de vizionare de unde un tunel lung de 124 de metri duce la un lift ce te duce pana sus.

Sursa foto: https://www.berchtesgaden.de

Despre aceasta locatie s-au scris articole, carti, s-au turnat filme si documentare. Probabil toate acestea l-au transformat intr-un loc extrem de comercial. 16 euro / peroana costa accesul si cu siguranta nu veti fi doar voi si prietenii acolo… Kehlsteinhaus se poate vizita din mai pana la sfarsitul lunii octombrie, dar si asta tine de starea vremii.

Si cum numele Hitler atrage in continuare turistii, in jurul acestei locatii sunt tesute tot felul de povesti si de legende, care mai de care. Adevarul (dupa cercetarile mele) e ca fuhrer-ul ar fi fost aici doar de 14 ori. Tinand cont insa de faptul ca sunt alte locuri faimoase in lume unde “destinatarii lucrarii” au fost doar o noapte, vizitele lui Hitler par chiar prea dese…

Si daca va place sa priviti lucuruile de sus, trebuie stiut ca in Parcul National Berchtesgaden gasiti 4 locatii cu telecabina (Jennerbahn – 1874 m, Predigstuhlbahn – 1920 m, Obersalzberg – 1000 m si Hochschwarzeck – 1390 m) si (DIN NOU) panorame care iar te vor lasa fara cuvinte.

Jennerbahn

Predigtstuhlbahn

Nu stiu pentru altii cum e, insa e cert ca suntem cu toti diferiti, vedem lucrurile din perspective diferite si ne bucuram in situatii diferite. Valabil si pentru calatorii: o experienta care mie imi pare fantastica, poate insemna nimic pentru altcineva si paradoxal sau nu, nu este nimic gresit in asta. Sa iti doresti ca cineva sa vada lucrurile exact ca si tine, sa le simta ca tine, este sinonim cu dorinta de a masura Universul. Stiu ca pare exagerat, dar chiar asa e. Asa si cu experienta asta germana: m-a uns de-a dreptul pe suflet si desi nu sunt adeptul reveinilor, aici ma voi intoarce cu toti ai mei, cu siguranta!

Berchtesgaden

Bad-Reichenhall

lacul-Königssee

Mina de sare

Sf Bartolomeu

 

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Close