Hai hui prin Chişinău

Print Friendly, PDF & Email

La începutul lunii iunie mi s-a ivit oportunitatea de a călători în Republica Moldova. Mai fusesem o singură dată, în urmă cu cinci ani, când îl cununasem pe prietenul meu din copilărie. Dar atunci eram prinşi cu nunta, nu am avut prea mult timp de turism. Acum mă aflam acolo cu treabă, însă mi-am prelungit vizita din motive personale: aveam să cunosc un domn special în viaţa mea, pe viitorul meu finuţ, ajuns la vârsta de patru săptămâni. Urma să fac această călătorie de una singură, aşa că nu am îndrăznit să mă pornesc cu maşina personală. Poate v-am mai zis că sunt ,,un fel de şofer”, iar îndeletnicirea mi se pare foarte plictisitoare, eu practicând-o din pură necesitate. Nu-mi făcea deloc cu ochiul să şofez 650 de km. Aşadar, din Baia Mare am luat un autocar până în Cluj, iar de acolo un altul până la Chişinău. Preţul pentru ambele a fost de 135 lei/sens. Mă aşteptau 15 ore de călătorie. Eram înarmată cu device-uri, cărţi, baterii externe, gânduri, planuri şi decizii cruciale pentru viaţa mea. Aveam cu ce să-mi ocup timpul, nu mă puteam plânge. Autocarul nu a fost prea aglomerat, am avut loc să ne lăbărţăm pe câte două scaune. Cu scurte opriri, reprize de ploaie şi somn iepuresc, am parcurs traseul: Cluj-Turda-Gheorgheni-Piatra Neamţ-Albiţa-Chişinău. În vamă nu am stat mai mult de 15 minute. Puteţi călători cu paşaportul sau doar cu buletinul. Dis de dimineaţă am fost preluată de la autogară de prietenul meu din copilărie şi dusă la ei acasă, unde am zăbovit până mai după-amiază, când îmi începea programul.  

Pentru cazarea noastră a fost ales Hotelul Majami, cochet şi discret, situat într-o zonă centrală a capitalei Moldovei, cu tariful de 60 euro/noapte/cameră dublă. Geamul meu dădea înspre Conservator, am avut concert live de saxofon. Ghinionul a făcut să nimeresc studenţii din primii ani de studiu, aşa că am stat mai mult cu geamul închis şi aerul condiţionat pornit. Cum unii dintre participanţi erau încă pe drum, am sărit într-o pereche comodă de Skechers şi am profitat să-mi fac cei 10.000 de paşi prin oraş.

Prima impresie lăsată de Chişinău a fost că e foarte verde, plin de parcuri şi cu străzile largi, flancate de arbori înalţi. Trasate perpendicular, cu plăcuţe cu denumirea bine amplasate, arterele mi-au făcut facilă orientarea, chiar dacă eu posed abilităţi nebănuite de a mă rătăci.

O stradă plină de tei în floare m-a purtat până pe Aleea Clasicilor din centrul Grădinii Publice Ştefan cel Mare.

În anul 1958, când a fost inaugurată, aleea avea o colecţie de 12 sculpturi, însă în decursul anilor a fost îmbogăţită, acum numărând 26 de busturi ale unor scriitori sau personalităţi istorice din România şi Basarabia.

Am prins sfârşitul anului şcolar, pretutindeni vedeai grupuri de liceeni zâmbitori îmbrăcaţi în robe, sau purtând nişte eşarfe ca primarii, puse oblic peste hainele alb/negru. În braţe aveau flori. Ei sunt tineri, entuziaşti şi frumoşi, se încadrau foarte bine în peisajul plin de culoare al Chişinăului.

Mărturisesc că pe o bancă, lângă bustul lui Păunescu, se strângeau în braţe doi adolescenţi, iar la întoarcerea mea, după aproape trei ore de hoinărit, i-am găsit în aceleaşi îmbrăţişări. Nu mi-am dat scroll la amintiri, dar mi-am făcut un calcul, cam peste cât timp, fiica mea va ajunge să trăiască într-o poveste asemănătoare şi brusc m-am simţit bătrână, bătrână, bătrână. Fântâna arteziană oferea răcoare, iar statuia lui Puşkin, îndemna la visare.

Grădina Publică ,,Ştefan cel Mare” este cel mai vechi parc al capitalei Moldovei, proiectat în stil clasic. În forma de azi datează din anul 1835. Impresionanta statuie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost amplasată la una dintre intrări în anul 1928 şi poartă semnătura sculptorului Alexandru Plămădeală. În repetate rânduri, din pricina unor evenimente istorice, statuia a trebuit să fie mutată în România, pentru a fi salvată. În 1945 a fost reaşezată pe soclu, însă fără cruce si spadă, pentru ca mai apoi, în anii ‘70 să fie din nou mutată. După 1990 pare a-şi fi găsit odihna binemeritată, spada şi crucea. Prima atestare documentară a Chişinăului datează din 17 iulie 1436, iar cea de-a doua, din 1466, într-un document semnat de Ştefan cel Mare. Pentru domnitor există un adevărat cult în Republica Moldova.

Chişinăului i se mai spune ,,oraşul din piatră albă”, de la materialul de construcţie folosit pentru multe clădiri. Imaginea emblematică pentru oraş cuprinde ,,Porţile oraşului”, un ansamblu impresionant de blocuri de beton armat, ridicat în anii ’70-80’. Unul dintre blocuri are 24 de etaje şi 70de metri.

Pe gardul de fontă ce înconjoară grădina publică era amenajată o expoziţie fotografică ,,Realităţi 2019” în cadrul proiectului ,,Promoting Accountability through Investigative Reporting” implementat de Asociaţia Reporterilor ,,Oameni şi kilometri”. Fotografiile expuse au tratat cinci aspecte ale vieţii cotidiene moldoveneşti: ,,Vin de la sat”, ,,Râul capitalei”, ,,Centenari în anul centenarului”, ,,Linia vieţii” şi ,,Inima crescătoriei de cai din Moldova”. Lucrările aduc în atenţia privitorilor instantanee din viaţa moldovenilor în diferite anotimpuri. Cel mai tare m-au impresionat poveştile oamenilor care au ajuns să împlinească un secol de viaţă.   

Apoi am trecut pe sub Arcul de Triumf, monument arhitectural construit în 1840-1841 şi proiectat de arhitectul Luca Zauşkevici.  Monumentul de 13 metri, e cunoscut şi sub denumirea de ,,Porţile sfinte” şi a fost înălţat în cinstea victoriei armatelor ruseşti din războiul ruso-turc din 1828-1829. În interiorul arcului e fixat un clopot de 6,4 tone, turnat din metalul tunurilor turceşti capturate în război. Un ceas mecanic amplasat în partea frontală, dă ora exactă pentru Chişinău. Revista ,,Aeroflot Premium” plasează acest monument în top cinci cele mai frumoase arcuri de triumf.

În apropiere se găseşte Catedrala Naşterea Domnului, monument de arhitectură. Datează din secolul al XIX lea şi întregul ansamblu architectural e alcătuit din catedrală, o clopotniţă pe patru niveluri şi Porţile Sfinte. În jurul ei se întinde un parc plin de verdeaţă. Acolo am găsit o inimă uriaşă cu o reclamă la un post TV, confecţionată din bare metalice, acoperită de sute de lăcăţele, pe modelul celor din alte locuri celebre care încurajează îndrăgostiţii să-şi ferece sentimentele. De obicei se încuie lacătul şi cheia se aruncă în apă, dar aici n-am vazut apa, poate folosesc fântâna arteziană din apropiere.

Kilometrul O al Chişinăului e marcat printr-o placă inaugurată în 2012, amplasată pe trotuarul din faţa clădirii Poştei Moldovei. Reprezintă o roză a vânturilor, e fabricată din bronz şi granit şi are inscripţionate punctele cardinale şi distanţele până la diferite destinaţii din Europa şi Asia. Monumentul aparţine arhitectului Victor Vieru, şi a fost realizat de artiştii Victor Macovei şi Ruslan Tihonciuc.

Am trecut pe lângă Teatrul Naţional ,,Mihai Eminescu”, fondat în 1920, pe locul pe care se afla cândva clădirea Circului Chişinăului, mistuită de un incendiu. Are statutul de ,,monument de artă, arhitectură şi istorie de însemnătate naţională,“ conform Registrului Monumentelor de istorie si cultură a municipiului Chişinău. E primul teatru stabil de expresie românească din Basarabia, până în acel moment existând doar mobile. Prima piesă jucată a fost ,,Răzvan şi Vidra”, drama romantică scrisă de Bogdan Petriceicu Haşdeu. Am încercat să intru, dar un portar mi-a recomandat politicos să revin când sunt programate spectacolele. Din anul 1994, teatrului ,,Mihai Eminescu” i se conferă titulatura de ,,naţional”. Clădirea şi repertoriul abordat sunt impresionante.

M-am întors prin faţa Primăriei Chişinăului, o clădire istorică impresionantă, dar care are mare nevoie de lucrări de restaurare. Construită în 1901, a fost aruncată în aer de către sovietici în timpul retragerii din 1941. Între anii 1946-1948 e restaurată de către arhitectul Robert Kurtz, într-o formă cât mai fidelă celei originale. Apoi, în timpul celor trei mandate ale primarului Dorin Chirtoacă, clădirea îşi continuă degradarea. Anul 2018 vine cu un proiect de investiţie de la buget a primarului interimar de la acea vreme, Silvia Radu, care prevedea restaurarea faţadei. Prin proiectul „Chişinăul de seară – Oraşul luminilor” iniţiat de Ion Ştefăniţă, director al Agenţiei pentru Restaurarea Monumentelor, edificiul ar urma să fie pus în valoare artistic. În timpul scurtei mele vizite, clădirea nu se simţea prea bine, probabil mai aşteapă limpezirea apelor politice mai tulburi ca niciodată.

Am trecut prin faţa Casei Guvernului din Chișinău, sediul Guvernului Republicii Moldova, ridicată în anii ’60, edificiu de importanţă naţională. Se înalţă pe 6 etaje, e construită din beton armat şi are forma  literei П (adică litera P în alfabetul chirilic). Pe un soclu de piatră din faţa clădirii, era amplasată o plăcuţă cu inscripţia: ,,ÎN ACEST LOC VA FI AMPLASAT MONUMENTUL ÎN MEMORIA VICTIMELOR OCUPAŢIEI SOVIETICE ŞI ALE REGIMULUI TOTALITAR COMUNIST.” Încă nu sosise în timpul vizitei mele. Putem spune ca aici e echivalentul ,,Pieţei Victoriei” din Bucureşti. Piaţa Marii Adunări Naţionale din faţa guvernului este locul în care se ţin mitinguri, manifestaţii, demonstraţii şi chiar revoluţii.

Informații practice

Dacă doriţi să schimbaţi bani, există foarte multe case de schimb valutar, care nu percep niciun comision. Pentru 100 de lei româneşti am primit 403-404 lei moldoveneşti. Salariul minim pe economie e echivalentul a 60 de euro, iar cel mediu în jur de 300 de euro. Din totalul populaţiei de 3,5 milioane de locuitori, 1,5 locuiesc în mediul urban, iar 2 milioane în cel rural. Fenomenul migraţiei forţei de muncă din România e replicat şi aici. Aproape în fiecare gospodărie cineva e plecat la muncă în străinătate şi susţine astfel financiar familia. Sau se practică agricultura de subzistenţă. Pe stradă vezi multe rable second hand alături de maşini luxoase. Mi se pare că falia dintre cei foarte săraci şi cei foarte bogaţi e chiar mai evidentă decât în România.

Cât am stat la Chişinău, am fost duşi la masă de fiecare dată la restaurantele ,,La plăcinte” şi ,,Andy`s Pizza”.  E vorba de cel mai mare lanţ de restaurante din Republica Moldova, care în ultimii ani s-a extins şi în România. Sunt încăpătoare, amenajate în stil tradiţional, uşor kitschoase, dar drăguţe şi curate. Noi eram 15-20 de oameni şi nu trebuia să ne facem rezervare, am găsit loc mereu. Mâncarea a fost extraordinară, servirea ok, preţurile foarte bune. În prima seară, cina pentru 13 persoane a fost cam 75 de euro. Prânzul de a doua zi, pentru 20, s-a ridicat la 150 euro. Nu a exagerat nimeni cu ceva feluri sofisticate de mâncare, dar fiecare şi-a însoţit consumaţia cu vin, bere sau suc. Acasă am citit că din 26 aprilie, Andrei Tranga, proprietarul restaurantelor, a fost reţinut de autorităţi pe o perioadă de 30 de zile, cu suspiciunea de şantaj. Am mai aflat că în restaurant se distribuie pliante cu informaţii cel puţin dubioase: „poporul moldovean ar fi avut de suferit cât timp s-a aflat sub ocupație românească, fiind apoi eliberat de poporul sovietic.” Explicaţia ar fi fost că încearcă să atragă clienţi noi, simpatizanţi ai partidelor pro-ruse din Republica Moldova. Dar la aceste informaţii am ajuns târziu, după întoarcerea mea acasă. Acolo am savurat doar gusturile delicioase ale mâncărurilor tradiţionale. Am descoperit un fel de mâncare tare pe placul meu: ocroşcă. E un fel de supă rece, ideală pentru zilele dogoritoare, care are în compoziţie chefir, mărar, dar şi bucăţele mici de castraveţi, şuncă, ou şi mai ştiu eu ce ingrediente secrete. O să încerc reţeta, să văd ce-mi iese. Ocroşca asta cred că se pretează şi ca dressing la o salată.

Am gustat din vestitele bomboane Bucuria. Nu se poate ca o vizită în Chişinău să nu vizeze acest obiectiv. Vorbim de cea mai mare companie de produse de patiserie şi cofetărie, care funcţionează din anul 1946. 90% din volumul producţiei de bomboane din ţară se datorează acestui brand. Au peste 450 de sortimente de produse, iar ele se pot achiziţiona din orice supermarket. Am cumpărat şi eu pentru cei de acasă şi pentru colegii care mi-au ţinut o zi locul la muncă.

După această plimbare am intrat în activitatea pentru care mă aflam oficial în Chişinău. După conferinţă, a doua zi participam la o acţiune de ecologizare pe râul Bâc şi o vizită la cramele Cricova. Dar despre toate acestea, în episodul următor.

  

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*