Moscheea Viselor

Print Friendly, PDF & Email

S-a facut 7 seara. Nimic.

S-a facut si 8 si tot nimic.

Deja a trecut de 9…

Am ajuns la concluzia ca cei de la Sheraton au considerat ca ne-au rasfatat destul si nu au mai trimis caruciorul cu arome pentru cina. Asa ca nu ne ramane decat sa rontaim delicat niste biscuiti si sa-i asezonam cu niste resturi de fructe din cosul de dar. O sticla de apa zdravana a completat locul liber din burtile noastre, iar rasfatul in jacuzzi a fost mult mai placut fara o cina copioasa, am zis noi atunci! Cu  papuceii de cadane si pufoseniile de halate pe noi, ne taram cu ultimile puteri spre pat. Puteau urla si o mie de muezini dimineata, ca nu ne vom trezi cu siguranta!

Am dormit ca  bolovanii, desi niste vise in care am tot pedalat pe o bicicleta mi-au dat tarcoale toata noaptea.Nu imi amintesc daca am ajuns la finish sau nu, pentru ca soneria taraia insistent.Dupa doua coate in locuri strategice date colegului de pat,ne ridicam in capul oaselor sa ne limpezim putin. Am ajuns la concluzia ca  nu au decat sa ne dea astia afara acum, avantajul este de partea noastra dupa o noapte de huzur! Imi compun o fata de mare mahar suparat ca a fost trezit din somn ,deschid usa, pregatita de lupta si dau nas in nas cu mult iubitul carucior! Stralucitor si mirositor, cu o floare delicata  in mijloc, minunatul era chiar in fata mea!  Il insfac fara prea multa eleganta si concediez scurt chelnerul, fara a avea bunul simt sa ii gadil palma cu ceva. Foamea te face sa uiti de buna crestere, zau asa!

Ce a urmat este lesne de inteles. Mi-am adus aminte de invataturile mamei, din copilarie ,si am papat tot,tot,tot! Si cafeaua, si ceiutul si toate chestiile ce erau pe acolo, fara a face vreo discriminare!  Strasnica treaba, zau asa! Satui si mirati de norocul care a dat iar buzna in vietile noastre, ne pregatim rucsacelul si pornim la drum. Astazi, Marea Moschee!

Marea Moschee. Sursa: alldubai.ae

Am luat autobuzul 51, pentru ca este ieftin, curat si rapid, la indemana oricui. Traseul este identic cu cel al Big Bus-ului turistic, asa ca am putut admira in voie semetele constructii, obraznic avantate spre cerul fara nor, de un albastru desavarsit.

Zgarie norii din Abu Dhabi Sursa: commons.wikimedia.com

Infrastructura impecabila, verdeata si oameni pasnici, alaturi de masini de ultima generatie, de al caror nume nu am nici macar habar, buticuri cu zorzonele din aur si pietre pretioase, pravalii traditionale cu fructe si carpe colorate, banci fara numar si copii jucandu-se in parcuri frumos amenajate, toate s-au perindat prin fata ochilor nostri flamanzi de privelisti.Un loc pasnic, cu o viata normala, asezat pe o punga de petrol. Destul de obisnuit, nu?

Sursa: fortytravels.com

Soferul ne face semn sa coboram, ca sa putem face poze mai de departe, sa avem perspectiva, adicatelea. Eu zic ca ne-am dat jos totusi cu vreo doua statii mai devreme decat ar fi trebuit, ca perspectiva asta ne-a mai adaugat  o distanta frumusica la kilometrajul general facut in Abu Dhabi!Dar ce mai conteaza un kilometrul, doi, acolo! Am ajuns intai la o intrare care, evident, era inchisa.

Ne-am tinut firea, si am pornit mai departe. Cu cat ne apropiam mai mult, cu atat minunatia ni se dezvaluia in toata splendoarea ei, ca o cadana ce isi arunca valurile, rand pe rand.

Pe numele ei oficial Sheikh Zayed Grand Mosque, acest lacas de cult transformat de fapt in loc de pelerinaj pentru turisti, a fost proiectat si inceput in 1996, pe vremea tatalui actualului  conducator al Emiratelor, de catre un arhitect iranian, flancat de un staff de arhitecti internationali. Zice-se ca 3000 de palmasi au trudit la ridicarea ei, terminata abia in 2007, cand seicul nu mai era. De altfel, el este inmormantat chiar in incinta ctitoriei sale.

Materialele au fost aduse din toate colturile lumii: marmura minunata, cristale Swarowski, jad, oglinzi de Murano, mozaicuri placate cu foita de aur, pietre semipretioase, toate au ridicat costurile pe la jumatate de miliard de dolari, dar cine sa stea sa socoteasca acum? Si  ce mai conteaza costurile, cand in moschee pot intra 40000 de iubitori de Allah si cand locuiesti in oras cu a opta moschee din lume!

Odata intrati pe poarta de acces, bucurosi ca parem destul de decenti din prima pentru a-i trece pragul,  mai ales ca eu am o mare problema cu straiele lungi, minunata constructie ne-a uluit cu albul ei imaculat si cu rafinamentul  decoratiunilor. Ne-a luat in primire un hol deschis, flancat de coloane aurite, incrustate cu pietre semipretioase fine,care m-a dus imediat cu gandul la Taj Mahal.

Un almalgam unitar si elegant al stilurilor mogul, persan si maur,intr-o uniune desavarsita.Desi gurile rele spun ca exista anumite elemente cu copy-paste de la marile moschei din Pakistan si Maroc, cu certitudine finetea detaliilor alaturi de grandoarea constructiei, au facut din aceasta moschee un loc unic si impresionant.

Dupa ce te saturi de plimbat prin holurile stralucitoare, prin gradinile cu fantani arteziene,prin magazinul de suveniruri unde se pare ca se vrea recuperarea rapida a investitiei, esti fericit ca trebuie sa intri in moschee, fie si numai pentru ca trebuie sa iti dai jos pantofii! Oricum, noi nu am fi indraznit sa calcam cu papucii nostri rufosi pe cel mai mare covor din lume, de aproximativ 6000 de metri patrati, cantarind vreo 3,5 tone si care a costat vreo 6 milioane de dolari. Asa ca am lasat bucurosi papucii la usa, fiind siguri ca nimeni nu va jindui la ei!

Un hol imens, cu peretii plin de arabescuri din jad si pietre pretioase, cu vitralii din sticla de Murano, ne-a intampinat la intrarea in moschee. Minunata lucratura!

Cele sapte candelabre din cristale Swarowski executate special pentru sheic in Germania, te lovesc si ele frontal.

Una peste alta, am fost profund impresionati. Am iesit la aer la ora la care muezinii isi chemau credinciosii la rugaciune. Din minaretul inalt de 107 metri, se auzea glasul tanguitor si inconfundabil… ne-am retras, din respect pentru cei care poate vor sa se roage si ne-am indreptat spre iesire.

Desi moscheea pare mai mult un loc turistic decat un loc de rugaciune, nu ne-a impiedicat nimeni sa inaltam un gand care Dumnezeul nostru si sa visam ca poate, intr-o zi, nu va mai conta atat de mult cui ne rugam fiecare, ci doar ceea ce ne dorim. Agale, agale, am pornit pe drumul de intoarcere, privirile noastre agatandu-se cu disperare de ultimile imagini ale Marii Moschei. Nu ne-am vorbit prea mult. Inca visam!

[fb_button]

Lasă o impresie sau un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*